Agerpres goes mad!

No comment.

O reclamă online într-adevăr bună

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt genul de persoană pentru care reclamele online aproape că nu există.
Cu părere de rău pentru colegii mei care lucrează exlusiv pentru un titlu online, reclamele care îmi sar în faţă, bannerele şi chiar şi cele care acoperă toată pagina pe care o caut în speranţa că voi fi interesată de ce-mi prezintă - niciunele dintre acestea nu reuşesc să-mi capteze atenţia.
Le privesc ca pe un rău necesar sau, dacă sunt enervante, ca pe nişte gândaci de bucătărie, pe care trebuie să-i dau la o parte ca să-mi fac treaba.
De aceea tot ce fac atunci când o reclamă mă agasează pe un site este să caut "X"-ul salvator, pe care cei care produc aceste reclame încearcă tertipuri ingenioase pentru a-l ascunde de mine.

Puţine au fost reclamele online care mi-au plăcut. Iar una dintre ele este cea la Aqua Carpatica a lui Valvis, unde ai o suprafaţă care, când o atingi cu mouse-ul, reacţionează la fel ca apa, face valuri şi cercuri. Mi-a plăcut şi m-am jucat puţin cu reclama, pe care am descoperit-o pe Reporter Virtual, apoi am găsit-o şi pe Facebook, click aici.

Febra LIVE TEXT se extinde. Fii primul care transmite tot

Pornesc de la premisa că, dacă Hot News nu ar fi inventat LIVE TEXT-ul (mă refer la presa românească), s-ar fi găsit o altă publicație mai cu moț care să-l inventeze. Pentru că, în era vitezei, trebuie să fim primii care share-uiește cititorilor ce se întâmplă la un anumit eveniment. Nu ne sunt suficiente transmisiunile în direct, ne trebuie și un text în care să enumeri pe degete ideile importante ale discursului, meciului, protestului etc.

Trebuie să fim primii care transmit, primii care pun pe site, dacă s-ar putea să publicăm pe site chiar înainte ca omul să fi rostit cuvintele, înainte să le fi gândit chiar!

Fenomenul se numește generic LIVE TEXT și este ultima găselniță pentru șefi în materie de abordări ale evenimentelor. Această ultima modă se extinde în mod periculos în presă. Recent, am început să le facem și noi la EVZ, le face și Gândul și alte publicații. Am rămas suprinsă însă când am văzut că și cei de la Avocatnet au început să facă LIVE TEXT. Deci, gluma s-a îngroșat deja...

Întrebare de zece puncte: Care este pluralul lui LIVE TEXT? Un sondaj empiric printre colegi mi-a relevat trei variante:

LIVE TEXT-uri

LIVE TEXT-e și

LIVE-uri

Dacă nu s-a inventat încă un plural pentru LIVE TEXT, fii primul care îl inventează! :D

UPDATE: Am primit un feedback din partea Avocatnet care precizează că ei fac LIVE TEXT de peste un an... Deci trebuie să admit că au luat-o înaintea EVZ. Oricum, fenomenul se extinde...

Produse expirate de la Consiliul Concurentei

„Am desfăcut sticla de apă minerală Borsec, am văzut că nu are bule și am fost curios să văd termenul de valabilitate”, îmi povestește colegul de secție care a fost astăzi la conferința organizată de Consiliul Concurenței.
Și? Ce credeți? Produsul expirase pe 26/05/2010, la orele 17.00!
Când inviți niște ziariști la o conferință de presă și dacă tot vrei să fii o gazdă bună și le oferi o apă, e de dorit să ne respectăm unii pe alții și să nu le pui pe masă sticlele neconsumate din „protocolul” șefilor.
Mă îndoiesc că pe mesele șefilor și subordonaților de la Consiliul Concurenței produsele au termenul de valabilitate expirat.

Decât 10.000 de privitori mai bine 3 plătitori. Un nou model de presă

Decât 10.000 de cititori care nu aduc nicun ban, mai bine 3 care plătesc. Acesta este principiul care îl ghidează pe Dinu Patriciu în intenţia lui de a introduce o taxă pe conţinutul site-urilor din Adevărul Holding.

Acum aproximativ o lună, Patriciu spunea că, "aşa cum nu există ciorbă pe gratis", aşa nici informaţia nu trebuie să fie dată gratuit. Şi încă ceva important: Patriciu este sigur că toate ziarele din România vor vinde conţinutul în cel mult un an. "Dacă nu fac asta, sunt nişte proşti", a aruncat el mănuşa.

Sunt mai multe aspecte în povestea asta:

1. Dinu Patriciu merge la un mare risc. Evident, cel mai mult i-ar conveni ca exemplul său să fie urmat de restul presei. El dă această opţiune ca sigură şi lansează şi o provocare. Cine ar vrea să fie luat de prost?..

Marele risc este ca Adevărul cu toate publicaţiile sale să treacă la sistemul cu bani, în timp ce restul presei să rămână gratuită primind cu braţele deschise un val de cititori de la Adevărul. E adevărat: cine nu riscă nu câştigă. Dar e chiar atât de sigur că toţi îi vor urma exemplul?

2. Într-adevăr, pe undeva, toate titlurile online din România visează să facă bani de la cititori. Poate că pasul curajos al lui Patriciu nu va face decât să le mobilizeze să aplice şi ele soluţia după modelul pe care îl aplică deja publicaţii mari din străinătate. Şi, după câteva luni de expectativă, să urmeze o reţetă similară.

3. Întrebarea este cum taxezi cititorii online? Abonamente lunare? Săptămânale? Abonamente pe categorii de informaţii (gen numai social, politic sau economic)? Sau un SMS de X eurocenţi pentru cutare articol (eventual mai scump dacă e vorba de Bianca Drăguşanu cu noul ei iubit şi mai ieftin dacă e un text despre deficitul bugetar din '90 până azi)?

4. Riscul când vinzi conţinutul, atunci când există concurenţi care îl oferă gratuit, este că şcititorii îşi pierd interesul. Mecanismul este următorul: în prima zi de taxare, intră, vede un lead foarte atractiv, dă click şi, în loc de tire, îi apare un mic lacăt roşu şi un anunţ că trebuie să plătească. Credeţi că se va grăbi să facă un abonament? Eu mă îndoiesc. După trei-patru încercări, omul va trece frustrat la un alt site concurent.

Iar data viitoare când vei avea pe site un articol excepţional pentru care omul nostru chiar ar fi scos bani din buzunar, va trebui să îi faci o promovare babană ca să-l mai vadă cineva. Asta deoarece cititorul dezamăgit că nu mai poate vedea conţinutul ştirilor pur şi simplu nu va mai intra să vadă nici măcar titlurile.

We don't make newspapers to make money

Uite ce gândesc unii cunoscători în ale presei scrise din străinătate:

We don't make newspapers to make money. We make money to be able to make newspapers.

Concluziile vă aparțin...

Cum vor deveni ziarele muzica clasică a presei

Toţi cei care au o legătură cu presa tipărită pe hârtie sunt conştienţi că datele problemei se schimbă pe zi ce trece. Altfel spus, trebuie să gândim diferit viitorul ziarelor. Aici nu mă refer la presa de nişă care scapă mai puţin şifonată, ci în special la generaliste.

Majoritatea specialiştilor spun însă că ziarele pe suport de hârtie nu vor dispărea definitiv. Cel puţin nu în următoarele câteva decenii. Astfel, ziarele ar urma să devină un fel de muzică clasică a presei, cu un grup restrâns de admiratori fervenţi.

Despre acest lucru, despre cum trebuie publicaţiile să-şi urmărească cititorii peste tot (până şi în reţelele sociale precum Facebook, Twitter, LinkedIn) şi despre reţeta cum să atragă cititori citiţi în articolul meu din EVZ de azi Ziarele, muzica clasică a presei.

Tsacheva, ca o ţaţă

Când am văzut pentru prima dată programul de la Forumul LeaderSHE, organizat de Forum Invest la Viena, unde am fost invitată, prima persoană de pe lista de femei puternice invitate pe care am ochit-o pentru un interviu a fost Tsetska Tsacheva, preşedintele Parlamentului din ţara vecină nouă, Bulgaria. Mă gândeam deja ce articol drăguţ voi face despre câteva subiecte care ne interesează mult şi pe noi. Am prezentat ideea cu tot entuziasmul şefului meu, care şi el, la rândul lui, a prezentat-o mai departe.
Şi iată-mă ieri, la primul din cele trei panele de discuţie pe care e structurat forumul LeaderSHE. Înainte de începerea forumului, am reperat-o pe doamna preşedinte de parlament, care însă era deja angrenată într-un interviu cu Realitatea, secondată de Gândul. Nu m-am băgat peste ele pentru că nu e frumos şi pentru că am avut asigurarea celor de la Forum Invest că „toţi invitaţii sunt disponibili pentru interviuri”, fapt pentru care am decis să vorbesc cu ea după conferinţă. Atunci nu aveam de unde să ştiu că a fost o decizie proastă.
Bulgăroaica era în prezidiu şi şi-a ţinut discursul în bulgară. Am bănuiala că nu prea ştie engleză, deoarece a stat mereu cu căştile de traducere (se vorbea, evident, în engleză). (În plus, de oboseală şi de plictiseală, îşi tot schimba poziţia picioarelor, ba picior peste picior pe stângul, ba pe dreptul şi parcă uitase cu desăvârşire că purta o fustă scurtă, că nu mai e la prima tinereţe şi, cel mai important, că stătea la prezidiu şi că imaginea pe care o vedea sala nu era tocmai plăcută...)
Imediat după ce s-a terminat, m-am dus cu alţi colegi din presă să o luăm pentru câteva minute la o discuţie. Era însoţită de o cerberiţă blondă cu buze subţiri şi de a kind of bodyguard. Când i-am spus cine suntem şi ce vrem, cerberiţa i-a tradus şi au spus ambele aproape în acelaşi glas (Tsacheva în bulgară şi blonda ei în engleză) că a dat deja două interviuri la presa din România şi „she tinks it’s enough”.
WHAT??!!?? Am rămas mască. Am mai apucat să întreb cu o rază de speranţă dacă va mai fi aici mâine şi am auzit răspunsul aruncat peste umăr de cerberiţă că nu... Am rămas cu un sentiment profund de dezamăgire şi nu reuşesc nici până acum să înţeleg dacă ne-a refuzat din nesimţire, din grabă, din impertinenţă, sau pur şi simplu din jenă că nu ştie engleză...

Tăvălugul crizei peste presa bucureșteană

Presa centrală arată tot mai diferit, pe zi ce trece. Unii acuză faptul că erau prea multe titluri. Dar au fost, au avut bani să reziste, iar acum, din cauza crizei și după alegeri, își trag obloanele.
La doar două săptămâni de la închiderea Cotidianului și a Business Standard, astăzi aflăm că și la Ziua și Gardianul se întâmplă același lucru.
Dincolo de interesele mogulilor, ale oamenilor politici sau ale businessmanilor, există ziariști angajați, oameni care din salariul de la ziar își plăteau chiria, întreținerea, mâncarea - într-un cuvânt, trăiau din acei bani.
Aș vrea să îi pot ajuta, dar nu am cu ce: la noi posturile sunt înghețate după concedierile din primăvara anului trecut. Și, în plus, la cum se derulează lucrurile, nu știm nici noi ce ne așteaptă mâine. Mă simt tristă și neputincioasă în fața a ceea ce se întâmplă...

Presa, a treia zi după alegeri

Ce dovadă mai evidentă poate fi că presa este folosită de moguli pentru propriile interese politice, când a doua zi după alegeri, SOV spune că nu mai are încredere în publicațiile pe print, iar în ziua următoare se și anunță în ședințe închiderea Business Standard, și neimplicarea trustului Realitatea-Cațavencu în Cotidianul, Money Express și NewsIn.
Gardianul nu o mai duce bine de luni bune, iar Ziua intră tot mai adânc în groapă. Oricum, era de așteptat că multe publicații să nu mai reziste mult după alegeri. Dar e totuși dureros când asemenea profeții se împlinesc. Mă gândesc cu groază la colegii de breaslă care se trezesc pe drumuri, la orele grele prin care trec și la încordarea teribilă din acele redacții...

P.S. Mai multe informații găsiți în EVZ de azi și la Petrișor Obae despre Money Express și NewsIn.

Bune practici despre practicile rele ale 118800

Vreau să subliniez o reuşită a noastră. Articolul publicat ieri, în EVZ de colegul meu Paul Barbu, despre noul serviciu telefonic de informaţii 118800 este un exemplu de bune practici. Este un caz "de manual".

Teoretic, serviciul lansat oficial trebuie să furnizeze numerele de telefon ale abonaţilor din Romtelecom, Orange, Vodafone şi UPC. Practic, acest lucru nu se întâmplă. Cel puţin nu încă. Şi aceasta cu toate că preţurile pe care le percep sunt de-a dreptul nesimţite.

Doar că pentru a observa acest lucru trebuia ca cineva să pună mâna pe telefon, să sune la ei şi să-i verifice. Ceea ce a şi făcut Paul, însă nu au făcut alţi colegi din presă, care s-au rezumat la relatări bazate pe informaţiile venite de la companie.

Enjoy!

Concedieri la EVZ

Astăzi este o zi sumbră pentru EVZ. Circa 30 de colegi trebuie să ne părăsească, din cauză că veniturile ziarului sunt mult sub estimări.
Fenomenul se numește disponibilizare. În mod ironic, oameni care au scris despre criză și șomeri experimentează pe propria piele fenomenul. Alături de alți oameni care nu au scris, dar au corectat sau pus în pagină textele despre aceste lucruri.
E foarte greu pentru ei, dar e greu și pentru noi cei care rămânem.
Atmosfera în redacție e foarte apăsătoare. Oamenii sunt agitați. Printre telefoanele, mailurile și discuțiile pe messenger despre locurile de muncă disponibile în presă, facem ziarul de mâine.
Unii dintre colegi nu vor mai veni de mâine la muncă.
Nu îmi mai găsesc cuvintele. Pot să spun doar că nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva.

No more bad news

Perioadă de criză. Stare de şah. Ce s-a întâmplat ştim. Ce urmează? Sperăm că nu va fi foarte rău. Şi de noi depinde dacă va fi mai bine sau mai rău chiar şi acest rău care va fi.
Avem un nou guvern şi aşteptăm să vedem cum se mişcă în această situaţie. Avem mii şi zeci de mii de şomeri cărora li se schimbă viaţa de la o zi la alta. Am văzut chiar un articol, ieri în ziare, că anumiţi cunoscători se aşteaptă la mişcări sociale, adică la proteste din cauza crizei.
Când am citit ştirea, m-am îngrozit. Ce ar fi dacă într-adevăr oamenii rămaşi fără locuri de muncă, sau cei cărora li s-a tăiat din salarii sau cei cărora ratele le-au crescut usturător să iasă în stradă şi să înjure Guvernul, Primăria, Statul, Universul?
În această ecuaţie, un rol important revine presei. Cred că este un moment în care trebuie să ţinem cu dinţii de jurnalismul responsabil. No more bad news. Asta ar trebui să ne ghideze. În loc să le spunem oamenilor cât de rău ne este şi cât de mult a crescut şomajul, cât de greu o să ne fie în continuare, trebuie să le dăm o speranţă. Sau dacă nu reuşim să nu-i descurajăm, să rămânem tăcuţi.
Şi să nu semănăm ideea că grevele şi protestele ar putea ajuta cu ceva în acest moment.