Cerșetor: Ce, eu sunt om de 4 milioane pe lună?!

Dacă ai un job sau o mică afacere care îți aduce un venit după taxe și impozite de 1.000 de euro pe lună, află că muncești mai mult și pentru mai puțini bani decât un cerșetor de rând din București.

Pe ce mă bazez? Stai să vezi. Iată ce spune vânzătorul de la un magazin de produse de Sibiu, un ardelean din Poiana Sibiului. Îi tot dădea târcoale un cerșetor. Ardeleanul, om cu o mică afacere și care știe că banul nu se face chiar așa de ușor, îi propune:
- Uite că ești ca un urs de mare. Hai să facem așa: tu mă ajuți cu descărcatul produselor care sosesc la magazin și cu ce mai trebuie de cărat pe ici pe colo și eu îți dau pentru asta 4 milioane de lei (vechi, se înțelege - n.r.) pe lună.
La care cerșetorul, vădit deranjat:
- Ce?? Păi eu sunt om de 4 milioane de lei pe lună? Eu fac din cerșit un milion jumate pe zi!

150 de lei pe zi x 30 de zile = 4.500 lei -> 1.000 de euro/lună. Bani din care nu plătește nici contribuții sociale, nici impozit de 16%, nimic.

Și acum, cum ți se pare jobul tău?

Cum să-ți programezi pe mail micul dejun la Marriott. Invariabil

Recunosc de la bun început că nu știu să folosesc calendarul din mailul de serviciu care este pe platforma Google. Astăzi am avut curiozitatea să îl testez. Și am descoperit ceva.

Ai niște intervale orare unde îți poți programa ședințe, întâlniri etc. Și la alte opțiuni am văzut că îți dă un exemplu (cum ar fi „Sun-o pe mama”, care e personal și merge). Dar aici, la orice oră ai da click, apare ca exemplu „mic dejun la Marriott” ;))

Are Google un deal cu Marriott sau e un exemplu la plesneală? ;))

Ce se mai plictisesc românii

Si când te gândeşti că unii nu au timp nici să mănânce...

No comment.

Tonete RATB fără curent electric

Am nevoie de un bilet RATB mâine dimineaţă. Fiind în trecere prin Piaţa Unirii, pe la ora 19.30, m-am gândit să-mi iau de la o tonetă de acolo, de la cea situată în stânga, după ce ajungi în piaţă pe bulervardul Unirii, dinspre Casa Poporului.

Ajung la gheretă şi constat că e închisă. Pe motiv că... nu are curent electric.

Ce ziceţi, acesta este un motiv plauzibil pentru faptul că nu ai bilet pentru controlorii RATB?

Produse expirate de la Consiliul Concurentei

„Am desfăcut sticla de apă minerală Borsec, am văzut că nu are bule și am fost curios să văd termenul de valabilitate”, îmi povestește colegul de secție care a fost astăzi la conferința organizată de Consiliul Concurenței.
Și? Ce credeți? Produsul expirase pe 26/05/2010, la orele 17.00!
Când inviți niște ziariști la o conferință de presă și dacă tot vrei să fii o gazdă bună și le oferi o apă, e de dorit să ne respectăm unii pe alții și să nu le pui pe masă sticlele neconsumate din „protocolul” șefilor.
Mă îndoiesc că pe mesele șefilor și subordonaților de la Consiliul Concurenței produsele au termenul de valabilitate expirat.

Metamorfoza lui Patriciu

La propriu.

Dacă nu mă dădeam de gol în titlul postării, aș fi început cu lucruri din seria „Recunoașteți personajul”.

Poza 1 este din 1990-1992

Poza a doua este din 1992-1996

Și poza a treia este din 2000-2003.

Uite cum se schimbă omul....

Ne vedem în Second Life?

Dragii mei, trebuie să recunosc că am început să nu țin pasul cu ce se petrece în jurul meu.

Chiar dacă știu să folosesc un smartphone cu net și tot ce-i trebuie, chiar dacă am un blog și cont pe Facebook, chiar dacă am ceva experiență într-un joc MMORPG, de departe nu e suficient. Am senzația neplăcută că lumile paralele se dezvoltă cu rapiditate, iar eu nu fac parte din ele.

Astăzi am primit un comunicat de presă care m-a pus serios pe gânduri.

„59% dintre tinerii romani au declarat ca nu obisnuiesc sa isi faca analizele anuale de sange, arata un studiu realizat timp de 1 luna, ( - până aici toate bune și frumoase.

După care vine ciudățenia... continuarea am vrut să spun: )

in Second Life, in clinica CMU Virtual, pe un esantion reprezentativ de 200 de tineri. (What?? Sondaj în clinica virtuală din Second Life? De când un sondaj într-un joc online are reprezentativitate?

După care vin și rezultatele sondajului, dacă sunteți cumva curioși:)

Dintre cele mai frecvente probleme de sanatate cu care se confrunta tinerii din Romania, sunt semnalate cele ale danturii, in proportie de 34%. Problemele pulmonare sezoniere apar intr-o proportie covarsitoare, de 31%, fiind de cele mai multe ori asociate fumatului.”

Sunt extrem de mirată. Acum câteva luni, un prieten îmi spunea că blogul e deja ceva depășit. Astăzi, dacă nu ai cont pe Facebook, nu exiști, zicea el. M-am gândit mai bine și, dat fiind faptul că vreau să exist și eu, mi-am creat cont pe Facebook.

Second Life însă mi se pare prea mult... Dar mai știi?...

Ce zici? Ne vedem în Second Life? ;))

P.S. În poză, recepția clinicii CMU din Second Life :

De ce nu plătim cu cardul

Intru într-un magazin, le spun ce vreau, îmi scot câteva foi la imprimantă, mi-o scanează pe una dintre ele. La final, îmi fac totalul: 4 lei.

Fac o paranteză. Eu mă număr printre clienții care plătesc cu cardul, dacă magazinul are instalat un POS. Motivul pentru care îmi place să plătesc cu cardul este că nu achit niciun comision, în timp ce dacă scot banii de la un bancomat, mi se reține un anumit comision. Chiar dacă e o sumă mică, de ce să o plătesc dacă pot să nu o plătesc?

Să revenim. Deci, îmi spune că trebuie să plătesc 4 lei. Eu scot cardul. Vânzătoarea face ochii foarte mari: „Pentru patru lei plătiți cu cardul???”. Eu, foarte calmă: „Da, ce are?” și îi zâmbesc. Ea mă privește cu o neîncredere totală, se întoarce către colega ei și o întreabă: „Auzi, poate să plătească patru lei cu cardul?”. Cealaltă îi răspunde că da și mai adaug și eu: „Se poate plăti și 50 de bani cu cardul, să știți”.

Și ne mai întrebăm de ce nu prea plătesc românii cu cardul...

***

Potrivit unui studiu recent al MasterIndex, 41% dintre români deţin un card de plată. Profilul utilizatorului de card este o persoană de până la 50 de ani cu studii superioare. 50% dintre români nu folosesc niciodată cardul pentru a face cumpărături şi numai 3% îl utilizează în acest scop zilnic sau aproape zilnic.

Unde fac ceferiştii grătărelul

Vreţi să ştiţi, nu-i aşa?

Şi ei, deh... ca tot românul, se adaptează situaţiei. Nu ştiu cât de des se întâmplă şi dacă se organizează şi în timpul săptămânii. Însă sâmbătă după-masă, ceferiştii au savurat pulpiţe de pui la grătar cu bere. Unde? Pe lângă depoul Griviţa, adică acolo unde se duc trenurile să se odihnească după zilele de muncă.

Sâmbătă, veneam de la Buşteni cu un rapid şi am simţit pe pielea mea multînjuratele întârzieri ale trenurilor româneşti. Ne-am oprit la Comarnic şi nu a mai pornit preţ de o oră şi 45 de minute.

Doamna cea mai supărată din cauza întârzierii avea şi motive: avea să piardă autobuzul (nu ştiu în ce direcţie, irelevant oricum) de ora 19.00, ceea ce s-a şi întâmplat.

Iar unul din ceferişti care socializa cu domnul din faţa mea a ratat şi el ceva: grătarul cu colegii. Când ne apropiam de Bucureşti, a aflat că pulpiţele se terminaseră deja. Nu-i nimic, mai era bere! Prietenii ştiu de ce ;-)

Vedeţi că e bună şi infrastructura CFR la ceva? :-P

Cum a scăzut şomajul în aprilie?

România - din noua atipică.

În mod normal plină criză, șomajul ce face? Spuneţi că scade? Da, şi eu sunt de aceeaşi părere. Şi, în general, teoria economică spune că, în perioade de criză, şomajul continuă să urce chiar şi după ce s-a reluat creşterea economică.

Eh, ete că România contrazice teoriile. Cel puţin aşa rezultă din datele oficiale.

"Rata şomajului înregistrat în luna aprilie a fost de 8,07%, faţă de 8,36% în luna martie 2010", se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Rata şomajului a scăzut în aprilie, după 20 de luni consecutive de creştere. De când am aflat aşa-zisa veste cea bună, caut să explic fenomenul scăderii numărului de şomeri cu 27.098 persoane.

Asta nu înseamnă că nu au existat disponibilizări în luna aprilie, ci faptul că numărul de angajări a fost cu mult mai mare decât cel de concedieri.

Aşadar, au fost create mai multe locuri de muncă în aprilie faţă de lunile precedente? Au făcut privaţii atâtea angajări în special în activităţi sezoniere? Sau să fie un efect al şomajului tehnic?

Pe de altă parte, nu trebuie să uităm nici următoarele lucruri:

1. În comunicatul privind tendinţele în evoluţia activităţii economice, publicat pe 28 aprilie de Institutul Naţional de Statistică (INS), companiile din industria prelucrătoare, construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii estimează deopotrivă reducerea numărului de angajaţi în următoarele luni în domeniile pe care le reprezintă. Să fie managerii chiar atât de rupţi de realitate?

2. Da, vine vara şi este nevoie de muncitori sezonieri. Dar cărui patron îi convine să angajeze legal acum, pe timp de criză? Chiar dacă se fac angajări, mă îndoiesc că majoritatea sunt înregistrate la ITM.

3. Era FMI-ul în ţară şi dacă tot am umflat arieratele, avem venituri bugetare în scădere şi cheltuieli în creştere, dacă tot nu ne putem respecta ţinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB, măcar la ceva să dăm bine, nu vi se pare corect?

Mă întreb în ce măsură se pot măslui cifrele publicate de ANOFM? Eu una am încredere mai mare în ce spune INS decât ce zice o agenţie guvernamentală.

Curăţenia de primăvară în Grădina Botanică

Verdeaţă (că tot tânjesc ultima vreme după spaţii verzi), aer curat şi... muncă. Într-un cuvânt, curăţenia de primăvară din Grădina Botanică din Bucureşti. Ieri, am participat la această acţiune, organizată de Team Work.

Au participat peste 200 de voluntari de toate vârstele. Majoritatea erau, bineînţeles, studenţi. Ce am făcut? Ne-am împărţit în vreo patru grupuri mari şi am curăţat anumite zone din Grădina Botanică de "intruşi", cum am văzut că numesc specialiştii plantele nedorite care cresc printre cele dorite.

Eu am prins o foarfecă şi mi-am făcut treaba conştiincios, de pe la 9.45 pana pe la 15.50, cu pauză de masă de o oră. Motiv pentru care astăzi abia îmi pot mişca degetele de la mâna dreaptă şi am febră musculară la spate şi la braţe.

În fotografia din stânga - zona în care am pus şi eu osul la treabă.

Una peste alta, a fost o acţiune minunată, unde am văzut tineri dornici să se implice ca oraşul nostru să arate mai frumos.

La plecare, am primit o diplomă, o insignă de grădinar, o punguţă cu seminţe de gladiole şi un bilet de acces gratuit timp de o lună în Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" din Bucureşti.

(În fotografia din dreapta - pauza de masă, un fel de picnic. Eu sunt chiar sub copac)

Sursa fotografiilor: Team Work

Centrală termică pentru copii cu dizabilități

E frumos atunci când cei care își permit îi ajută pe cei care au nevoie. Tot așa cum e frumos când firmele organizează evenimente ecologice, cum ar fi salubrizare sau plantare de copaci. Sunt exemple pozitive pe care ar trebui să nu le trecem cu vederea.
De exemplu, cei 45 de copii cu dizabilități de la Centrul de Recuperare și Reabilitare din București vor avea încălzirea asigurată de trei companii: Baxi România, OBI România și Termo Service 2000. Acestea au pus la dispoziția Centrului un sistem termic complet de ultimă generație. Cele trei companii spun că este abia primul proiect de CSR (corporate social responsability) pe care se pregătesc să le desfășoare împreună.

Leul greu nu se învaţă uşor

Cine îşi mai aminteşte că în ultima zi a anului 2006 au fost scoşi din uz leii vechi (ROL)? Este totuşi curios cum, la trei ani după ce au fost scoşi din circulaţie şi la aproape patru ani şi jumătate de când au fost introduşi pe piaţă ronii, mulţi încă gândesc în milioane şi zeci de mii de lei, iar banii încă nu şi-au făcut loc în vocabularul lor.

Mă întreb oare de ce nu mă surprinde să văd până şi la piaţă, pe tarabe, preţuri afişate în lei vechi sau în ambele ipostaze ale leului - vechi şi nou.

Din păcate, mă număr şi eu printre cei care gândesc mai bine în lei vechi. Însă abia în 2009 am realizat acest lucru. Şi asta abia după ce m-a atenţionat cineva care a venit din străinătate în vizită în România şi m-a întrebat de ce pomenesc de milioane, când banii sunt cei care sunt. I-am explicat că aşa erau înainte, dar nu prea am avut putere de convingere, având în vedere cât timp a trecut de la marea denominare (1 iulie 2005).

Şi, ca să nu uit, cine mai are lei vechi prin sertare sau paltoanele mai vechi pe care nu le-au mai scos din şifonier în ultimii ani din cauza iernilor prea calde îi mai poate transforma în lei grei anul acesta la BRD, iar pe termen nelimitat la BNR. Este vorba totuşi de puţine bancnote care au mai rămas rătăcite pe la oameni, având în vedere că BNR spune că a retras din circulaţie 98% din bancnotele emise înainte de denominare până la 31 decembrie 2006. Şi cei care le-au păstrat cel mai probabil le-au pus la colecţie, sau pregătindu-se să le vândă peste câţiva ani unor colecţionari pe bani frumoşi.

La mulţi ani!

Din când în când mai răsună câte o pocnitoare. Uneori legile sunt scrise parcă pentru alţii. Noroiul de lângă gura de metrou mai păstrează urmele florilor de gheaţă de noaptea trecută. Doar pe alocuri au mai rămas câteva insuliţe răzleţe de zăpadă, care ne amintesc că încă e iarnă, deşi aerul pe care îl respirăm e unul de primăvară...
Ne apropiem de trecerea dintre ani. Vă urez un 2010 plin de împliniri, pentru fiecare după nevoile sale!
La mulţi ani!

Anticard RATB

De dimineață m-am certat cu angajata RATB, care își duce zilele în chioșcul de bilete de la Basarab.

- Bună ziua. Patru călătorii, vă rog.

- Aveți card RATB?

- Nu

- De ce nu vă faceți?

- Pentru că nu vreau să îmi fac, pentru că nu mi se pare normal să fiu impusă să îmi fac card și pentru că în alte țări mai civilizate ca noi nu există o asemenea constrângere.

Ea însă tot insista că o să se renunțe de tot la biletele de hârtie și că să îmi fac cât mai repede card... Într-adevăr, oficialii RATB au anunțat că, de la 1 ianuarie 2010, renunță la biletele de hârtie.

Totuși, eu nu vreau să mă împac cu ideea că sunt obligată să-mi fac acel card. Nu pot fi de acord cu faptul că, după ce îl validez de fiecare dată, cineva poate urmări traseul meu. Nemaivorbind de situația celor veniți din afara orașului, care trebuie să facă un singur drum de la o autogară până la gară, de exemplu, sau de la gară până la aeroport, și care vor trebui să-și facă carduri de plastic pentru o singură călătorie.

Un alt lucru deranjant este că nu voi putea avea controlul numărului de călătorii de pe card. Când am biletele în portofel, știu sigur câte călătorii mai am. În schimb, dacă îmi încarc cardul cu 10 lei, de unde mai știu când consum banii?

Chiar nu înțeleg de unde graba asta să se renunțe la biletele de hârtie?

30 de ani de metrou, sărbătoriți cu grevă

Mai era puțin și conducerea Metrorex ar fi sărbătorit 30 de ani de activitate a metroului bucureștean în cel mai ironic mod cu putință: cu trenurile blocate de grevă.
Pe mine personal, două zile de grevă la metrou m-au costat două călătorii cu autobuzul și una cu taxiul, în total 14,6 lei, nemaipunând la socoteală benzina consumată de mașina colegei mele Teo, care, marți, m-a cules de la o conferință și m-a adus până la redacție.
Miercuri, în a doua zi de grevă, stăteam cu toții cu sufletul la gură să vedem decizia instanței în legătură cu legalitatea protestului. Tot miercuri, ziariștii de pe transporturi au primit o invitație de la conducerea Metrorex la un eveniment, prin care, în ziua următoare, „va marca împlinirea a 30 de ani de la punerea în circulatie a primului tronson de metrou Semanatoarea (astăzi Petrache Poenaru) - Timpuri Noi”. „În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate atat bilantul a 30 de ani de activitate a metroului bucurestean cat si perspectivele dezvoltarii acestuia pentru urmatorii 20 de ani”, se mai spunea în invitație.
Ce ironie! Când oamenii de la metrou sunt în grevă și călătorii care au plătit abonamente lunare sunt nevoiți să caute trasee ale RATB, care, printre altele, acoperă foarte prost zona Pipera, Metrorexul sărbătorește 30 de ani de activitate și invită ziariștii să le afle bilanțul și perspectivele. Vrei un bilanț? Două zile în care am pierdut timp atât ca să caut cu ce să ajung la birou, cât și pentru drumul propriu-zis. Vrei și perspective? Mă interesează dacă mâine o să am sau nu metrou!
Totuși, ironia a fost doar pe jumătate. Dacă era să fie completă, ar fi trebuit ca greva să dureze cel puțin încă o zi. Mă întreb cum s-ar fi simțit conducerea Metrorex să se laude cu realizările bifate în cei 30 de ani de când prin București circulă trenurile de metrou, în timp ce acestea ar sta în depouri, înțepenite de greva pesedisto-sindicalistă...

Văcuţa Milka, welcome in Carrefour Orhideea

În seara aceasta am fost în Carrefour. Nu mai fusesem de vreo trei săptămâni şi chiar simţeam nevoia să mă relaxez puţin plimbându-mă printre rafturile pline, chiar dacă nu aveam cine ştie ce de cumpărat.

Eram obosită după o zi de muncă în care aproape că nu m-am mişcat de la birou, am dat o grămadă de telefoane şi am scris o pagină. Colac peste pupăză, mi s-a părut dubios că, printre puţinii oameni care mai erau pe la 9 şi jumătate PM în magazin, doi şi-au cumpărat cuţite. O foarte tânără domnişoară chiar m-a întrebat ce părere am de cuţitul pe care vrea să-l ea (?), că dacă are 16 cm (??), şi că are nevoie la discotecă să taie lămâile cu el (???). I-am arătat pe verso că scrie lungimea, i-am recomandat să ia unul fără dinţi şi am şters-o rapid din raionul respectiv.

Dar ce m-a făcut să zâmbesc a fost văcuţa Milka violet din poză. Îşi mişca capul, dădea din coadă şi era în lumea ei: pe o mochetă de iarbă, îngrădită de o ghirlandă verde şi înconjurată de ciocolate. Bineînţeles, atrăgea copiii ca un magnet.

Deci, îmi place ideea pe care au avut-o cei de la Kraft Foods cu văcuţa Milka în toiul febrei cumpărăturilor.

Mort din cauza birocrației funcționărești

Birocrație dusă până la nesimțire. Sună a România? Știu. Însă acum vreau să mă refer la un caz din America. Unde nesimțirea a dus la moartea unui om.
Se mai întâmplă ca vreun funcționar să îți închidă ușa în nas sau să nu vrea să-ți ia dosarul dacă nu aduci nu știu ce petec de hârtie. Dar cel puțin rămâi în viață.
Ce s-a întâmplat în Texas pare un epilog la „Procesul” lui Kafka. Facem abstracție de vinovăția sau nevinovăția acuzatului, care, oricum ar fi, este prins într-un sistem absurd.

În 25 septembrie 2005, avocatul unui bărbat condamnat definitiv la la moarte pentru crimă şi viol, Michael Wayne Richard, a sunat la instanţa din Austin, Texas, rugându-i pe cei de-acolo să ţină birourile deschise câteva minute după ora 17.00, anunţând că, din cauza unei probleme la un computer, a apărut o întârziere în trimiterea actelor pentru un recurs extraordinar în cazul clientului său condamnat la moarte.
Judecătoarea Sharon Keller (poreclită Killer) de la Curtea Penală de Apel din Texas a refuzat solicitarea avocatului, declarând că birourile se închid la ora 17.00. De fapt, în acea seară, femeia s-a grăbit să plece acasă pentru a se întâlni cu un muncitor care urma să-i facă o reparaţie în locuinţă. Trei ore şi jumătate mai târziu, Richard era ucis prin injecţie letală.
În ziua execuţiei lui Richard, Curtea Supremă a SUA îşi dăduse acordul pentru a reanaliza constituţionalitatea pedepsei cu moartea prin injecţie letală. Decizia neaşteptată le-a oferit avocaţilor condamnatului o mică portiţă pentru a cere, printr-un recurs extraordinar, o amânare a execuţiei.

Ciocnirea civilizaţiilor

În 26 decembrie, personalul angajat la morga Spitalului Fundeni a refuzat, din cauze de Dorel şi birocraţie, să predea trupul unei femei de 25 de ani, de religie musulmană, decedată în spitalul Fundeni. Pe nume Elfidan Borali. Acest lucru a fost posibil numai după intervenţia conducerii Ministerului Sănătăţii.
Familia venise să ridice trupul rudei decedate, pentru a putea respecta obiceiurile înmormântării în religia musulmană. Adică, să o înmormânteze până la apusul soarelui, sau cel târziu a doua zi.