Pentru cine este programul „Prima casă”

Stop-cadru. La circa o lună de la lansarea programului „Prima casă”, prin care Guvernul garantează creditele imobiliare în limita sumei de 60.000 de euro, constatăm un lucru interesant: ideea „Prima casă” a fost înțeleasă prost. Aici mai putem spune și că a fost comunicată intenționat să se înțeleagă prost.

Dar cel mai bine vin cu un exemplu concret. Un broker imobiliar spune că este sunat chiar și de indivizi care îl întreabă cui trebuie să-i dea numărul contului bancar pentru ca statul să-i vireze suma cu care să-și cumpere apartamentul. Din această cauză, de când cu „Prima casă”, pentru acest om a ajuns o teroare să mai răspundă la telefon.

Și la compania de brokeraj de credite Kiwi Finance vin clienți care au înțeles că oricine poate accesa un împrumut garantat de stat, vin chiar și șomeri convinși că statul o să le garanteze împrumutul în limita a 60.000 de euro.

Ceea ce Boc a evitat să comunice este faptul că tot banca este cea care dă verdictul: poate sau nu persoana X sau Y să ia creditul. Adică, pot lua un credit imobiliar exact aceleași persoane care puteau să ia un credit și până la lansarea programului „Prima casă”.

Din această cauză, în prezent, zeci de mii de români, de toate categoriile sociale, dau târcoale băncilor, mânați de intenția de a profita de promoția preelectorală a Guvernului și de a-și lua o casă prin acest program.

În concluzie, ca să te califici pentru un credit imobiliar din familia „Prima casă”, trebuie să ai, în primul rând, un salariu mare (circa 600-700 de euro pe lună) și un serviciu sigur (că previziunile privind șomajul sunt sumbre). Cel mai indicat este să mergi la mai multe bănci, deoarece fiecare are propriile sale criterii de evaluare: venituri luate sau nu în considerare, dacă acceptă sau nu codebitori, gradul de îndatorare maxim acceptat etc. Și, cel mai important: „PRIMA CASĂ” NU ESTE PENTRU TOATĂ LUMEA, în niciun caz pentru românii cu venituri mici.

Ce tot vorbește Boc în maghiară?

Ce tot vorbește Boc acolo în maghiară?

Pe Mediafax, a apărut o știre în care Boc spune ceva în maghiară. Mă rog... este citat în maghiară. Pe fluxul de limba română.

Iertată le fie neglijența. Măcar m-am distrat puțin într-o zi de vineri.

Fără iPhone nu ai ce căuta nici la grădiniță

La o grădiniță din București, majoritatea copiilor au iPhone. Părinții unui copil care frecventa acea grădiniță, avocați de profesie, s-au trezit într-o bună zi că băiețelul lor, în vârstă de cinci ani, i-a anunțat că nu mai vrea să meargă la grădi până nu îi cumpără și lui iPhone, deoarece nu îndeplinește standardele de calitate când își trimit unii altora poze prin bluetooth.

Îngroziți de ce se întâmplă, părinții l-au mutat pe copil la altă grădiniță.

No comment.

Tăierea posturilor vacante, o soluție de economisire

Problema la ordinea zilei este cum să reducem din cheltuieli. Deși au tot încercat să evite, Guvernul a ajuns la personalul bugetar, în speță la funcționarii publici care s-au înmulțit inadmisibil în ultimii ani, fără a aduce însă un plus de eficiență în administrația publică.

Dacă încerci să reproșezi ceva reprezentanților unei instituții de stat, aceștia sar imediat cu scuza că „noi și așa suntem mai puțini decât numărul de personal aprobat”. Aceasta nu este însă o scuză suficient de bună. Ar însemna că, dacă se pune dl Boc astăzi cu pixul și adaugă niște posturi în organigramele ministerelor și agențiilor, oamenii vor avea impresia că la acea instituție muncesc mult mai puțini decât ar trebui să muncească? Fără a face o evaluare câtă eficiență există în această muncă? Nu se poate așa.

Iar dacă acest număr de posturi pe lângă cei angajați efectiv este lăsat să prolifereze, oricând funcționarii vor avea un motiv să aducă oameni în plus. Așa că, din acest punct de vedere, soluția pe care o propun este să fie tăiate, reduse, anulate toate posturile care nu sunt ocupate. În același timp, să se lucreze asupra eficienței celor care ocupă niște funcții.