duminică, 16 ianuarie 2011

O reclamă online într-adevăr bună

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt genul de persoană pentru care reclamele online aproape că nu există.
Cu părere de rău pentru colegii mei care lucrează exlusiv pentru un titlu online, reclamele care îmi sar în faţă, bannerele şi chiar şi cele care acoperă toată pagina pe care o caut în speranţa că voi fi interesată de ce-mi prezintă - niciunele dintre acestea nu reuşesc să-mi capteze atenţia.
Le privesc ca pe un rău necesar sau, dacă sunt enervante, ca pe nişte gândaci de bucătărie, pe care trebuie să-i dau la o parte ca să-mi fac treaba.
De aceea tot ce fac atunci când o reclamă mă agasează pe un site este să caut "X"-ul salvator, pe care cei care produc aceste reclame încearcă tertipuri ingenioase pentru a-l ascunde de mine.

Puţine au fost reclamele online care mi-au plăcut. Iar una dintre ele este cea la Aqua Carpatica a lui Valvis, unde ai o suprafaţă care, când o atingi cu mouse-ul, reacţionează la fel ca apa, face valuri şi cercuri. Mi-a plăcut şi m-am jucat puţin cu reclama, pe care am descoperit-o pe Reporter Virtual, apoi am găsit-o şi pe Facebook, click aici.

miercuri, 15 decembrie 2010

Viagra pe site-ul autorității pentru absorbția fondurilor UE


Ce vede o persoană care vrea să se pună la curent cu situația absorbției fondurilor europene și caută pe Google „autoritatea pentru coordonarea instrumentelor structurale”?

duminică, 21 noiembrie 2010

Cum arată respectul pentru nefumători la City Grill

Fumătorii domină aproape toate localurile din București.
Dacă nu fumezi activ și nu vrei să fumezi nici pasiv și nici ca părul și hainele să se îmbibe cu mirosul de fum de țigară, ai destul de puține opțiuni la dispoziție.

Mi-am petrecut seara de ieri în oraș, la City Grill din Centrul Istoric. Cum niciuna dintre cele cinci persoane care am ieșit în oraș nu este fumătoare, am dat un telefon din timp și am făcut o rezervare la nefumători. Toate bune și frumoase până la un moment dat când chelnerița s-a apropiat de noi și ne-a întrebat dacă nu ne deranjează ca la masa vecină să se fumeze. Și am primit un argument în plus că prea mult bun-simț strică. Am spus că nu este nicio problemă.
În următoarea secundă, fata punea scrumiere la toate mesele din zona noastră a raionului de nefumători. În afară de masa noastră, bineînțeles, că doar deh... noi nu fumăm. Din respect pentru nefumători, nu?

marți, 16 noiembrie 2010

Piaţa imobiliară va reintra în blocaj în şase luni după ce îşi va reveni

Sunt din ce în ce mai mulţi cei care înţeleg şi spun că viaţa de după criză va fi cu totul altfel decât cea care a fost până la criză.
Mă întreb însă în ce măsură această regulă se va aplica şi pieţei imobiliare.
Pe de o parte, potenţialii cumpărători speră că preţurile nu vor mai ajunge niciodată la nivelurile astronomice, fără nicio legătură cu realitatea, la care se situau în anul 2008.
Pe de altă parte, îi avem pe vânzători care, fie că au construit blocuri sau au cumpărat locuinţe la preţuri mari, fie pur şi simplu vor să-şi vândă proprietăţile, vor să obţină un preţ cât mai mare. Dar cât mai mare. Atât de mare încât chiar şi acum, când băncile nu mai dau credite, scad salariile, iar concedierile la stat sunt în toi, se mai trezeşte câte unul să spună "Ce criză? Gata criza. M-am săturat de criză, creştem preţurile şi aia e!"

Spunea astăzi, la conferinţa pe imobiliare din cadrul Zilelor Biz, Ilias Papageorgiadis, director executiv la More Real Estate, că povestea asta cu imobiliarele este o problemă de mentalitate. El crede că, dacă astăzi băncile ar reîncepe să dea credite imobiliare într-o veselie şi dacă salariile românilor ar ajunge la nivelul de dinainte de criză, s-ar repeta exact acelaşi scenariu care a dus la cădere şi blocaj. Papageorgiadis spune că, brusc, tot mai mulţi oameni s-ar îmbulzi să-şi ia o casă, iar vânzătorii vor creşte pretenţiile la fel de nejustificat ca înainte de 2008. "În şase luni, piaţa va fi din nou în blocaj", spune el.

Dacă până astăzi eram convinsă că bubble-ul imobiliar din România s-a încheiat, azi am început să mă îndoiesc. Se pare că ne-am grăbit să-i cântăm prohodul: este doar în moarte clinică.