Colegul meu Paul Barbu tocmai a inventat un termen, pe care, spune el, trebuie să-l ia în considerare BNR.
Este vorba de umflație, care definește inflația în creștere sau inflația care se umflă.
So, feel free to use it, dar nu uitați de drepturile de autor :))
luni, 17 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
Cum mi-am depus declarația de venit
Ca un bun contribuabil ce vreau să fiu, vineri mi-am depus la Fisc declarația de venit pentru anul 2009. Am fost plăcut surprinsă că, la Administrația Financiară Sector 2 de care aparțin, nu am găsit cozile enorme de anul trecut.În mod miraculos, funcționarele de la ghișee erau foarte eficiente în a le explica oamenilor ce și unde să completeze, apoi să ștampileze formularele. În felul acesta, coada nu era mai mare de patru-cinci persoane și nu stăteai mai mult de un minut-două să depui declarația.
Am aflat că și la Administrația Financiară Sector 4 lucurile mergeau strună: erau multe ghișee care primeau declarații, iar cozile scurte mergeau foarte repede.
Deci se poate!
Oare au avut indicații de mai sus să dea dovadă de eficiență anul ăsta? Sunt curioasă ce s-a întâmplat în administrațiile financiare din țară.
Apropo de asta, mi-a spus un cititor dintr-un sătuc din Banat că femeile de la administrația lor financiară au dat din umeri când le-a cerut formularul 200, cică nu auziseră de așa ceva...
miercuri, 12 mai 2010
Site-ul Fiscului: pana de dimineaţă

Ora de graţie 9 jumate dimineaţa. Un contribuabil intră pe site-ul ANAF să vadă cum să-şi completeze o declaraţie, că tot mai sunt câteva zile până la termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de venit.
Şi... surpriză: site-ul nu funcţionează. Contribuabilui i se spune să revină peste câteva minute.
Însă nici peste zece minute situaţia nu s-a rezolvat.
Dacă nu s-ar fi grăbit să plece şi ar fi avut răbdare să dea Refresh de suficiente ori, ar fi aflat că a mai durat încă vreo cinci minute până să a început să meargă site-ul.
luni, 10 mai 2010
Cum a scăzut şomajul în aprilie?
România - din noua atipică.În mod normal plină criză, șomajul ce face? Spuneţi că scade? Da, şi eu sunt de aceeaşi părere. Şi, în general, teoria economică spune că, în perioade de criză, şomajul continuă să urce chiar şi după ce s-a reluat creşterea economică.
Eh, ete că România contrazice teoriile. Cel puţin aşa rezultă din datele oficiale.
"Rata şomajului înregistrat în luna aprilie a fost de 8,07%, faţă de 8,36% în luna martie 2010", se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Rata şomajului a scăzut în aprilie, după 20 de luni consecutive de creştere. De când am aflat aşa-zisa veste cea bună, caut să explic fenomenul scăderii numărului de şomeri cu 27.098 persoane.
Asta nu înseamnă că nu au existat disponibilizări în luna aprilie, ci faptul că numărul de angajări a fost cu mult mai mare decât cel de concedieri.
Aşadar, au fost create mai multe locuri de muncă în aprilie faţă de lunile precedente? Au făcut privaţii atâtea angajări în special în activităţi sezoniere? Sau să fie un efect al şomajului tehnic?
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm nici următoarele lucruri:
1. În comunicatul privind tendinţele în evoluţia activităţii economice, publicat pe 28 aprilie de Institutul Naţional de Statistică (INS), companiile din industria prelucrătoare, construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii estimează deopotrivă reducerea numărului de angajaţi în următoarele luni în domeniile pe care le reprezintă. Să fie managerii chiar atât de rupţi de realitate?
2. Da, vine vara şi este nevoie de muncitori sezonieri. Dar cărui patron îi convine să angajeze legal acum, pe timp de criză? Chiar dacă se fac angajări, mă îndoiesc că majoritatea sunt înregistrate la ITM.
3. Era FMI-ul în ţară şi dacă tot am umflat arieratele, avem venituri bugetare în scădere şi cheltuieli în creştere, dacă tot nu ne putem respecta ţinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB, măcar la ceva să dăm bine, nu vi se pare corect?
Mă întreb în ce măsură se pot măslui cifrele publicate de ANOFM? Eu una am încredere mai mare în ce spune INS decât ce zice o agenţie guvernamentală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
