Ce înseamnă desființarea drepturilor de autor?

După ce că și așa Guvernul e hapsân din cale afară în această perioadă în încercarea de a menține bugetul pe linia de plutire, hop și sindicatele să le mai dea idei. De parcă nu va fi o lovitură suficient de dură introducerea impozitului forfetar (denumit și „taxa pe pierdere”), sindicatele au propus, azi, în CES, Ministerului de Finanțe să elimine contractele de drepturi de autor.
Argumentele lui Hossu:
- mai mulți bani la buget: de la cei 200.000 de angajați care au contracte de drepturi de autor, în cele opt luni care au mai rămas până la sfârșitul anului, „s-ar lărgi baza de impozitare cu 800.000.000 de lei”, de la Hossu citare.
- eliminarea evaziunii: ziariștii, contabilii, notarii, arhitecţii și alte profesii care lucrează pe drepturi de autor ar plăti impozite și contribuții sociale pe întregul venit
- pensia va fi mai mare când acei oameni vor ajunge bătrâni: în prezent, contribuția la pensie se calculează doar pentru salariul înscris pe cartea de muncă
Argumente împotriva inițiativei:
- În mod cert, în momentul în care contractele de drepturi de autor vor fi anulate, angajatorii vor găsi alte soluții pentru a nu plăti diferențele de taxe pe care și le imaginează sindicatele. Aici putem vorbi de soluții semi-legale și chiar de bani negri, cum se practica odată pe scară largă.
- O altă posibilitate (prima la care m-am gândit, de altfel) este ca angajatorii să taie din salarii. Că tot e criză... Chiar dacă vor face un compromis și vor trece o parte mai mare din salariu pe cartea de muncă, acesta nu va fi substanțial.
- De altfel, nici soluția încasării veniturilor prin intermediul unui PFA nu sună prea bine, în contextul în care va fi introdus impozitul forfetar. Cine are chef să plătească doar pentru că lucrează 1.500 de euro pe an?
- Argumentul cu pensia este de-a dreptul hilar. Sunt puțini cei care o duc bine cu pensia de la stat. În plus, cine știe ce cum va arăta bugetul și ce sistem de organizare a statului va fi când vom ajunge noi bătrâni. Eu cred că fiecare ar trebui să facă un efort și să-și gestioneze bine economiile, pentru a aduna o sumă decentă pentru pensie.

Criză și pentru angajații la stat

A zis-o bine Băsescu astăzi: „Nu se poate ca criza să genereze şomaj, iar unii să stea în stradă să ceară creşteri de salarii (...) cei care fac producţie să plece acasă, iar bugetarii să vrea salarii mai mari”.
Avem sindicate puternice, care luptă prin toate metodele care le stau la dispoziție. Unele dintre ele au de partea lor legi, cum ar fi cea de majorare a salariilor profesorilor. Președintele spune că îndeplinirea promisiunilor electorale legate de creşterea salariilor pot şi trebuie să fie amânate.
Și a mai punctat un lucru adevărat: „nu ducem lipsă de salariaţi, ci ducem lipsă de salariaţi de calitate”.
Apoi a încercat să-i scuze, spunând că nu are nimic cu bugetarii, ci cu politicienii care nu le-au fixat responsabilităţi.
Potrivit INS, în România sunt 4,7 milioane de salariați. Dintre aceștia, 1,5 milioane sunt finanțați de la bugetul de stat. Altfel spus, 3,2 milioane de salariați din mediul privat muncesc zi de zi ca să producă surse de venit pentru stat și angajații lui. Acești 3,2 milioane de oameni simt criza cel mai acut prin salarii tăiate și disponibilizări.
Sindicatele nu reușesc să înțeleagă - sau se prefac că nu înțeleg - că nu mai e de unde. În criză este ca în război: regulile se schimbă, iar promisiunile nu mai au același înțeles ca înainte. E criză și trebuie să ne-o asumăm toți, nu numai cei care lucrează la firmele private.
În acest moment sindicatele salariaților la stat sunt ca un tăvălug. Ele vor să-și atingă scopul călcând cinic peste viața și nivelul nostru de trai, al celor care putem fi dați afară oricând, dacă patronul consideră că afacerea nu mai e profitabilă.
Ca întotdeauna, ne lipsește spiritul de echipă. Nu știm să ne angajăm la o luptă comună și fiecare își vrea doar propriul său bine, fără a se gândi nici măcar la binele propriilor săi copii.