Boc, la înălţimea de premier

Azi. 23 decembrie 2008. Prima şedinţă de Guvern a Cabinetului Boc. Început la 14:00, conform anunţului. Presa luat imagini. Boc îngăimat câteva cuvinte către ziarişti.
De partea cealaltă a baricadei - şedinţa propriu-zisă.
De partea noastră a baricadei - aşteptare, discuţii, lecturi de ziare, cărţi, reviste, biluţe pe calculatoarele centrului de presă. Rezolvat toate trei sudoku din ediţia de azi a EVZ (ce inspirată am fost că luasem în graba plecării din redacţie şi un ziar de azi).
Se scurg trei ore...
Timp în care biroul de presă al Guvernului pregăteşte din punct de vedere tehnic primul briefing al noului premier. Tudor urcă la pupitru, ţine o foaie albă pentru ca operatorii să-şi regleze camerele de filmat. "Doi-zece, doi-zece", spune el apoi la pupitrul din partea stângă. Da, între domnul prim-ministru Boc şi domnul prim-ministru Tăriceanu este totuşi o diferenţă măsurabilă în centimetri. Motiv pentru care Tudor lasă puţin în jos cele două microfoane de la acel pupitru. Se mai uită o dată, analizând de la înălţimea lui care ar fi perspectiva actualului premier, şi le apleacă mai mult...
"De ce lăsaţi atât de jos microfoanele?", au comentat vreo doi ziarişti, zâmbind pe sub mustaţă.
Şi chiar dacă Marius Zamfir de la TVR a mai simţit nevoia să facă o probă de microfon cu câteva minute înainte să "iasă" Boc (însemnând, implicit, să le ridice, în mod maliţios, cu câţiva centimetri), briefing-ul multaşteptat a decurs în condiţii normale, noul şef de Cabinet nedând niciun semn că ar fi fost în vreun fel deranjat de nivelul la care erau plasate microfoanele...

Noi, ca japonezii. În curând...

În curând ne vom asemăna cu japonezii. Deşi probabil râvnim la anumite calităţi ale poporului japonez, cum ar fi hărnicie, punctualitate, dăruire în muncă, mă voi referi aici la un alt aspect. La unul care decurge din centralizare, dezvoltare economică, dezvoltare urbană - toate acestea transformate, în final, în aglomerare.
Cele mai aglomerate ore în transportul urban sunt 7-9 dimineaţa şi 4-7 după-masă. Acum vreo două zile, în staţia de metrou Piaţa Victoriei, am văzut ceva care m-a pus pe gânduri. Pe culoarul dintre cele două magistrale se aflau doi jandarmi cu braţele întinse, care aveau rolul de a despărţi puhoiul de oameni care venea dinspre magistrala IMGB-Pipera de cel care venea dinspre Republica-Dristor 2. Unul dintre ei chiar îi explica unei persoane pentru ce erau puşi ei acolo.
Nu m-aş mira ca mâine, când mergem spre serviciu, să vină un nene special plătit ca să ne împingă cu mâinile şi picoarele în metrou, ca să se poată închide bine uşile.
După metoda japoneză.