Ce înseamnă să fii ziarist bun pe Fondul Proprietatea

Ieri a avut loc o întâlnire semi-formală a conducerii Fondului Proprietatea cu anumiți jurnaliști. Spre deosebire de acum câteva săptămâni, când au fost invitați doar reprezentanți ai presei de business (numită, impropriu, de Cristina Stihi, directorul de comunicare al FP, „presa de specialitate” - deoarece publicațiile despre medicină, construcții sau învățământ sunt și ele de specialitate), m-am numărat și eu pe lista invitaților.
Discuția a fost deschisă de Cristina Stihi, care, a câta și a câta oară, a început să spună, fără măcar să încerce să fie subtilă, că ziariștii de la agențiile de presă și din presa generalistă sunt proști și nu înțeleg o boabă ce se întâmplă în Fondul Proprietatea.
Ca exemplu al modului cum se exprimă Cristina Stihi aduc un citat dintr-un mail anterior întâlnirii de ieri:
„Va rugam sa ne transmiteti, pina marti, 21 aprilie, ora 15.00, lista personala de teme pe care le considerati ramase nelamurite, pe parcursul celor peste trei ani de cind ne urmarim reciproc. Procedind astfel, ne vom putea noi organiza eficient pentru discutiile cu dumeavoastra”
(n.r. - sublinierea îi aparține doamnei Stihi)
Altfel spus, hai veniți proștilor și vă arătați pe față cât de proști sunteți, dacă timp de peste trei ani nu ați fost în stare să înțelegeți ce este FP.
Colac peste pupăză, își găsise să dea drept exemplu negativ o publicație care nu avea niciun reprezentant de față. Sunt convinsă că, dacă ar fi fost de față, nu ar fi avut curajul să o facă.
Ca să încerc să explic atitudinea conducerii FP (sau a Cristinei Stihi?), voi mai relata o declarație a Cristinei Stihi, tot de ieri, ca o precizare la întrebarea Roxanei Pricop de la ZF despre faptul că, deseori, ziariștii au nevoie de reacții de la conducerea FP, pe care nu reușesc să le obțină. La care Stihi sare cu precizarea: așa sunteți voi, ziariștii, cu întrebări de genul „Cum comentați...?”. Abia așteptați să spună cineva ceva și să ieșiți cu ceva mai de scandal, gen „Lulache e în război cu Guvernul”. FP nici nu va comenta nimic. Dacă citiți documentele de pe site, veți înțelege care este poziția Fondului.
Am rămas mască. Directorul de comunicare al unei entități de importanța FP nu vrea sau nu reușește să înțeleagă, sau doar se preface și atunci înseamnă că e de rea-credință, că cei din conducerea FP cunosc cel mai bine situația instituției pe care o conduc și sunt cei mai în măsură să evalueze care este impactul unei anumite decizii sau măsuri asupra FP și, în consecință, asupra beneficiarilor finali, care sunt oamenii deposedați fără voia lor de regimul comunist.
De fiecare dată, ea ne lasă senzația că trebuie să cunoaștem pe dinafară și în cele mai mici detalii toate actele, mecanismele interne, modificările care au fost, sunt și vor fi și care țin de FP și de toată piața de capital. În opinia ei, ziaristul care nu le știe pe dinafară este un ziarist prost și nu ar trebui să se ocupe de FP.
Și atunci mă întreb care ar mai fi rolul unui director de comunicare al FP care refuză ca instituția pe care o reprezintă să comunice cu publicul? Sau „ziaristul bun” este cel care susține interesele FP, iar „ziaristul nepregătit” este cel care critică Fondul? Dacă e asa, avem de a face cu o mentalitate învechită care se face vinovată de lipsa de înțelegere și de comunicare.

Pogea, rupt de realitate

Ministrul Hogea-Pogea a făcut hocus-pocus și a scos astăzi din mânecă niște argumente penibile referitoare la impozitul forfetar (care, dacă e să fim corecți cu termenii economici, nu este forfetar, ci este un impozit minim).
Unul este că introducerea noului bir nu are nicio legătură cu criza. Nuuu, încasările la buget sunt în grafic, iar noul sistem de taxare se discuta de ani de zile să fie introdus. În plus, avantajele sale sunt recunoscute unanim atât de autorități, cât și de partenerii sociali. Într-un cuvânt, cu sau fără criză, anul acesta oricum ați fi avut parte de introducerea unui impozit obligatoriu pe fiecare firmă, fie că aceasta face sau nu profit.
Din păcate, prin supraimpozitare pe timp de criză, Guvernul nu face decât să „dea o măciucă în cap firmelor”, cum a spus Ovidiu Nicolescu de la CNIPMMR, sau, cum a spus Maria Grapini de la FEPAIUS, „în loc să lase IMM-urile să respire, le pune perna pe gură”. Dacă nu ar fi fost necesar să aducă bani la buget, din cauza scăderii încasărilor ca efect al crizei, mi-e greu să cred că ar fi decis să bage impozitul exact acum . De fapt, FMI a cerut încasări mai mari, care se realizează rapid prin creșterea fiscalității. Ceea ce s-a și întâmplat. Pogea a și recunoscut asta, indirect, când a spus, astăzi, că a avut de ales între a majora TVA sau cota unică și a introduce impozitul minim. Alt argument care nu demonstrează decât că ministrul este rupt de realitate este că, în opinia sa, nicio firmă nu va da faliment din cauza noii taxe. În condițiile în care Fiscul pune firmelor penalizări și accesorii mari pentru datoriile neachitate și le bagă în executare silită cât de repede poate, într-un an de criză acest impozit va fi greu de achitat. Iar criza nu se va sfârși anul acesta. Vom avea recesiune și în 2010. Numărul de șomeri este încă în creștere galopantă, iar activitatea în aproape toate sectoarele economice este în cădere liberă. În cel mai bun caz, societățile comerciale se vor transforma în PFA sau vor trece pe inactivitate. În consecință, ele nu vor aduce bani la buget, așa cum mizează Guvernul.

Bum-bum economic la Guvern

Au fost ani frumoși în care economia duduia. Altfel spus, România trăia un adevărat boom economic. Boom am spus, deși persoanele de la Biroul de Presă al Guvernului ar putea să mă contrazică.

În scriptul briefing-ului de presă al lui Gheorghe Pogea de după ședința de Guvern de sâmbătă, 11 aprilie, apare un cuvânt mult mai sonor: bum economic.

Pogea, citat pe site-ul Guvernului: „Ca atare, dorim să eliminăm sustragerile de la declararea diferitelor venituri, iar acest lucru l-am făcut pe baza unei analize foarte serioase în ani de bum economic”.

Ce înseamnă desființarea drepturilor de autor?

După ce că și așa Guvernul e hapsân din cale afară în această perioadă în încercarea de a menține bugetul pe linia de plutire, hop și sindicatele să le mai dea idei. De parcă nu va fi o lovitură suficient de dură introducerea impozitului forfetar (denumit și „taxa pe pierdere”), sindicatele au propus, azi, în CES, Ministerului de Finanțe să elimine contractele de drepturi de autor.
Argumentele lui Hossu:
- mai mulți bani la buget: de la cei 200.000 de angajați care au contracte de drepturi de autor, în cele opt luni care au mai rămas până la sfârșitul anului, „s-ar lărgi baza de impozitare cu 800.000.000 de lei”, de la Hossu citare.
- eliminarea evaziunii: ziariștii, contabilii, notarii, arhitecţii și alte profesii care lucrează pe drepturi de autor ar plăti impozite și contribuții sociale pe întregul venit
- pensia va fi mai mare când acei oameni vor ajunge bătrâni: în prezent, contribuția la pensie se calculează doar pentru salariul înscris pe cartea de muncă
Argumente împotriva inițiativei:
- În mod cert, în momentul în care contractele de drepturi de autor vor fi anulate, angajatorii vor găsi alte soluții pentru a nu plăti diferențele de taxe pe care și le imaginează sindicatele. Aici putem vorbi de soluții semi-legale și chiar de bani negri, cum se practica odată pe scară largă.
- O altă posibilitate (prima la care m-am gândit, de altfel) este ca angajatorii să taie din salarii. Că tot e criză... Chiar dacă vor face un compromis și vor trece o parte mai mare din salariu pe cartea de muncă, acesta nu va fi substanțial.
- De altfel, nici soluția încasării veniturilor prin intermediul unui PFA nu sună prea bine, în contextul în care va fi introdus impozitul forfetar. Cine are chef să plătească doar pentru că lucrează 1.500 de euro pe an?
- Argumentul cu pensia este de-a dreptul hilar. Sunt puțini cei care o duc bine cu pensia de la stat. În plus, cine știe ce cum va arăta bugetul și ce sistem de organizare a statului va fi când vom ajunge noi bătrâni. Eu cred că fiecare ar trebui să facă un efort și să-și gestioneze bine economiile, pentru a aduna o sumă decentă pentru pensie.

Nu e momentul pentru un impozit forfetar

Dacă aveţi răbdare şi curiozitate, vom face niţică teorie economică, înainte de a discuta despre cât de potrivit este ca guvernul să introducă acum impozitul forfetar.
Specialiştii în economie, cei care nu sunt şi politicieni, vorbesc despre cum trebuie să fie politica fiscală în diferite perioade. Astfel, când consumul creşte, firmele se înmulţesc şi au venituri din belşug, adică economia duduie, o autoritate fiscală responsabilă îşi poate permite accentuarea fiscalităţii prin majorarea unor impozite sau extinderea lor într-o arie neacoperită anterior. În acest fel, nici deficitele nu ajung foarte adânci. Este soluţia recomandată şi se numeşte politică fiscală anticiclică.
Cealaltă opţiune este politica fiscală prociclică. Aceasta înseamă ca, atunci când economia creşte, să reduci impozitele şi să nu-ţi prea baţi capul să găseşti noi surse de venit la buget. Asta s-a întâmplat la noi în ultimii ani.
Cum istoria a arătat că după râs vine plâns, ce putem face în situaţie de criză?
Guvernele cu o fiscalizare bună pot reduce impozitele, deoarece deficitul bugetar nu depinde numai de câteva puncte procentuale dintr-un impozit.
În schimb, guvernele care au tot tăiat din impozite nu mai au de unde să le scadă. Iar bănuţii pe care nu s-au pregătit să-i adune sunt vitali pentru buget. Şi iată-ne în criză şi cu impozitare în creştere.
O taxă anuală pentru firmele care fac evaziune fiscală este o idee bună, susţinută de altfel de toţi oamenii de afaceri corecţi. Dar să te apuci acum, în plină criză, să introduci un nou sistem de impozitare a sute de mii de firme, mi se pare o nebunie. Pe lângă costurile mari de administrare, vom avea de făcut corecţii pe parcurs şi, în mod cert, vor fi şi victime colaterale: firme în faliment şi un nou val de şomeri.
Astfel, momentul ales, din disperare, de Ministerul de Finanţe, pentru a introduce noul bir mi se pare, în toiul crizei, cel mai prost cu putinţă.

Guvernul urlă după bani la buget

Înţelegem foamea de bani la buget: veniturile sunt sub estimări, iar cheltuielile pot fi scăzute până la o anumită limită. Nevoie disperată, dureroasă. Dar nici chiar aşa! Ce se întâmplă depăşeşte limita decenţei economice.
Guvernul procedează acum asemeni personajului din bancul acela în care un bărbat vine supărat acasă de şeful de la muncă şi, ca să-şi reverse nervii, o bate pe nevastă. Aceasta, la rândul ei, ca să nu adune frustrări, îl bate pe copil, care, fiind o verigă a reacţiei în lanţ, torturează animalele de casă.
Deocamdată, Guvernul încearcă să pună greutatea bugetului eşuat de anul acesta pe spatele firmelor şi al populaţiei. Impozitul obligatoriu de 1.500 de euro pe an de la firme, aflat în discuţie şi care are mari şanse să fie pus în practică, va fi fatal pentru 50.000 de întreprinderi, mi-a spus astăzi Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR).
Anularea tichetelor cadou în timpul anului 2009 pentru salariaţii la instituţiile finanţate de stat este o altă sursă de venit pe care se bazează Guvernul.
Cât despre tichetele de vacanţă, acestea se pregătesc să moară la puţin timp după ce s-au născut. Chiar dacă este vorba despre Elena Udrea, interesul naţional al banului la buget, care nu mai vine, primează.
Ne pregătim de o rectificare bugetară, care va tăia din bugetele mai multor ministere şi va plusa doar la Ministerul Muncii. Acolo, nevoia de bani e cea mai mare, pentru a acoperi necesarul pentru indemnizaţile şomerilor existenţi şi a zecilor de mii de români care îşi pierd, lunar, locurile de muncă.
La toate acestea se adaugă curăţenia de personalul în plus aflat în instituţiile statului. Acest lucru trebuia să se producă odată, însă acest moment a fost ales cel mai prost cu putinţă. Aceşti oameni vor îngroşa rândurile şomerilor, nemaiavând foarte multe şanse de angajare.
Să vă reamintesc câte impozite a introdus/crescut/reactivat Guvernul pe timp de criză?
De parcă majorându-le taxele, încurajezi firmele să plătească bani la buget. Hai, ne laşi?...