Cum a eșuat Guvernul în încercarea de a-și arăta mușchii în UE

Guvernul a încercat să-și arate mușchii. A reușit în fața noastră, însă nu a mers în fața Comisiei Europene.

Ordonanța de Urgență pentru combaterea evaziunii fiscale a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial într-o altă formă decât cea în care a ieșit de la Guvern.

După aproape o lună de deliberări, timp în care sute de mii de firme au stat pe jar (mă refer la societățile care fac comerț cu statele membre și care ar fi trebuit să se înregistreze în 10 zile în Registrul operatorilor intracomunitari, despre care am scris aici), s-a renunțat la prevederile care contraveneau legislației europene. Astfel, au fost scoase aplicarea TVA pentru achiziții intracomunitare și reintroducerea accizelor pe produsele considerate de lux.

Asta deși, acum aproape o lună, chiar prin nota de fundamentare a ordonanței, Ministerul Finanțelor își asuma încălcarea legislației europene și declanșarea procedurii de infringement.

Ministrul Sebastian Vlădescu a declarat că ordonanța se va aplica o peroadă, astfel încât să nu se ajungă chiar până la amendarea României.

O zi ciudată

O zi ciudată.

De parcă n-ar fi destul că e luni, Jeffrey Franks, șeful delegației FMI, a vorbit în română (?!) (discursul, evident, nu și răspunsurile la întrebări - ar fi fost chiar culmea).

Apoi, documentul care s-a scurs cu măsurile pe care le pregătește guvernul și care încă nu au fost anunțate oficial e plin de greșeli gramaticale. Pare făcut pe genunchi. Sau e abia în stadiul de draft draft. Da, știu, să zic mersi că a ieșit măcar așa...

Nenea Oprea, de ce nu zboară avioanele pe cenușă?

Dialog genial. Nu e fictiv. Și nici măcar nu e între un băiețel și tăticul lui. Nuuu, nu ne jucăm de-a guvernarea...

Două personaje discută, într-o ședință a unui guvern, despre motivul pentru care tancurile din Irak nu sunt afectate de nisip aşa cum motorul avionului este blocat de norul de cenuşă vulcanică.

E.B. - Emil Boc, premierul României
G.O. - Gabriel Oprea, ministrul apărării naționale
E.B.: Domnule ministru Oprea, tancurile cum se descurcă în Afganistan şi... nu în Afganistan, în Irak, când era nisipul şi nu se opreau motoarele, la avioane de ce li se opresc motoarele?

G.O.: În primul rând că în Irak se mai şi opreau, domnule prim-ministru, ca să ştiţi, pe nisipul fierbinte. Dar de regulă au funcţionat. Am întrebat şi eu, am crezut că este vorba de plafon, dar specialiştii mi-au spus că nu, datorită lipsei de oxigen, de aceea intervine şi se opresc motoarele la avioane, de aceea este pericol de prăbuşire a avioanelor. Şi eu am crezut că este vorba doar de vizibilitate, dar nu, de fapt lipsa de oxigen.

E.B.: Sunt convins că vor găsi soluţii, cum au găsit în armată să meargă tancurile prin nisip şi avioanele vor găsi soluţii să nu mai aibă probleme cu particulele de nor vulcanic.

No comment.

Concedierea bugetarilor nu mai este un subiect tabu

Guvernul a decis să detabuizeze subiectul disponibilizărilor în sectorul bugetar.

Andreea Paul Vass, consilierul primului-ministru, a iesit public cu estimarea de 75.000 de concedieri, pentru a se ajunge la un echilibru macroeconomic.
Mi se pare important, deoarece este pentru prima dată când un reprezentant al Guvernului prezintă o cifră concretă, fără să fie apostrofat, după ce anul trecut am trecut printr-un moment penibil de „care dă mai mult” în materie de disponibilizări. A fost o mare agitație, pentru ca ulterior să aflăm că, în urma restructurării și reorganizării agențiilor guvernamentale, de fapt au fost tăiate posturile care nu erau ocupate.


La începutul anului, Sebastian Vlădescu și-a luat-o peste nas de la Boc după ce a declarat că vor fi dați afară circa 100.000 de bugetari. Subiectul era tabu.


De ce a decis Guvernul să dea vălul la o parte? Răspunsul e simplu: mâine merge la Băsescu să dea raportul asupra situației de fapt, care nu arată roz deloc... Așa că măcar să se prezinte în fața șefului, tot el și șeful statului, cu niște angajamente serioase.

De ce a venit Strauss-Kahn în România?

Nu ne-a lăudat, nici nu ne-a înjurat. A vorbit despre băncile salvate de guverne, un pic despre șomaj și despre luptele acerbe pe care trebuie să le ducă UE pentru a nu trece în Liga a II-a a economiilor lumii după încheierea crizei actuale.

Atunci de ce a venit șeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, la București?

Nu suntem singurii din zonă vizitați de înaltul oficial. Totuși, Polonia parcă are cu ce se lăuda, în timp ce noi...

Și, de parcă noi am fi îndeplinit toate condițiile din acordul cu FMI, Strauss-Kahn nu a criticat deloc guvernul de la București. Ba mai mult, el a vorbit despre „noul FMI”, care vine cu soluții adaptate la specificul fiecărui stat căruia îi împrumută bani.

Deci, care este adevăratul scop al vizitei?

Interesantă reacția lui Varujan Vosganian. El observă că este pentru prima oară când, în discursul său, un oficial FMI nu adresează complimente sau încurajări Guvernului Boc. „Guvernul României a făcut exact pe dos (se referă la recomandările FMI - n.r.) și nu înțelegem îngăduința cu care FMI tratează de un an Guvernul României, cu consecințele pe care le vedem”.

***

Cu o altă declarație pe care a făcut-o Strauss-Kahn, mi-a adus vie în fața ochilor teoria conspirației. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluții globale la probleme globale”, deoarece globalizarea este adevărata realitate și nu avem unde fugi de ea - acesta a fost un alt mesaj transmis de directorul FMI. Acesta mă duce cu gândul la teoria conform căreia instituțiile financiare internaționale au scopul de a controla și subjuga statele lumii.

Dreptate în justiție în funcție de banii la buget...

Tot ce mișcă în România depinde de faptul dacă ajung sau nu banii la buget. Chiar și hotărârile Justiției? Da, fraților, chiar și acestea.
Adică, nu e suficient să ai de partea ta o decizie a instanței care îți dă dreptate să îți returneze statul o sumă pe care ți-a luat-o în mod necuvenit. Mai trebuie să vrea și Vlădescu.
Spuneam, zilele trecute, că salariații cărora le-au fost reținute sumele aferente sporurilor considerate necuvenite, sau cei pentru care șefii lor (ordonatorii de credite) au aplicat ad literam Legea salarizării unitare câștigă procesele în instanță. Motivul: statul a semnat un acord prin care se angajează să le plătească acele drepturi.

Până aici, lucrurile sunt logice. După care tind să derapeze pe lângă logica democratică.
Sâmburele harababurii este faptul că Guvernul nu are suficienți bani. Finanțele publice sunt programate până la ultimul bănuț, iar orice cheltuială suplimentară este o risipă care ne-ar putea face să sărim din schema de deficit bugetar convenită cu FMI de 5,9% din PIB, anul acesta.
Argumentele ministrului finanțelor, Sebastian Vlădescu, sunt însă spumoase.
* „Măsura amânării plăţilor salariale câştigate în instanţă în 2010 de către bugetari are legătură cu un sistem în care ar trebui totuşi să stabilim cine legiferează în domeniul cheltuielilor salariale şi atâta timp cât Guvernul poate să acorde drepturi, Guvernul poate să şi suspende acele drepturi”.
* „Dacă aceste hotărâri judecătorești ar fi implementate, bugetul s-ar dezechilibra complet. O hotărâre judecătorească se implementează în limitele capabilității bugetului”.
* „Nu e un refuz de a aplica o hotărâre judecătorească, ci o corelare între hotărârile judecătorești și posibilitățile reale ale bugetului”.

Practic, Guvernul a decis (prin OUG nr. 18/2010) ca oamenii să își primească sumele restante în următorii trei ani.
Dar cu dreptatea în justiție cum rămâne???

Guvernul-canibal

Toată discuţia asta lansată de Ministerul Muncii prin proiectul legii pensiilor că administratorii şi acţionarii vor trebui să plătească CAS din dividendele obţinute de la companie nu face decât să ne arate o dată în plus că nu există nicio coordonare în politici publice (care politici publice?, veţi întreba, pe bună dreptate) între ministere. Mai mult, că miniştrii se decredibilizează unii pe alţii.

Poate că din punctul de vedere al funcţionarilor Ministerului Muncii, care lasă logica economică pe planul al doilea, nu era nicio problemă ca să iei o cotizaţie la bugetul de pensii din bănuţii unei firme, care rămân după plata veniturilor salariale şi a impozitelor. Însă, după cum spunea astăzi Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţonal al IMM-urilor, dividendele sunt venituri din capital, nu din muncă - contribuţii sociale se plătesc din veniturile obţinute prin munca resurselor umane.

Evident, Ministerul Muncii este too sexy for my country ca să-şi aplece urechea la ce spun întreprinzătorii sau presa.
Numai bine, lovitura de graţie le-a dat-o chiar un coleg de guvern. Şi nu oricine, ci însuşi cel care ţine în mâini frâiele finanţelor publice.

Redau integral declaraţia lui Sebastian Vlădescu, pentru că este prea tare:

"CAS pe dividende nu există şi nu vor exista şi cred că discuţia trebuie încheiată aici, pentru că ieşim din zona logicii, inclusiv economice. Aşa ceva nu poate să existe. Niciodată, Ministerul Finanţelor Publice nu va aproba un astfel de act normativ şi nu va intra în discuţia Guvernului."

Şi atunci, de ce se mai miră unii că presa le sare în cap mereu sau că populaţia nu are încredere în Guvern şi nu îl susţine? Guvernul României, autorităţile române în general, nu au credibilitate în faţa poporului. Mă întreb cum ar putea cineva să ofere un credit de încredere unui Guvern în care nu ştie stânga ce face dreapta. Ba mai mult: stânga iese pe piaţă cu un proiect, iar dreapta iese în faţă şi îl plesneşte. Corect ar fi fost ca toate neclarităţile, disensiunile din proiectul de lege să fi fost discutate înainte ca proiecul să fie lansat în dezbatere publică. Dar până la acest stadiu de dezvoltare a gândirii politice mai avem de îndurat mulţi ani de lipsă de credibilitate...

De ce se naște bugetul României pe minus

Vreau să relatez niște lucruri. Nu reprezintă o noutate, dar sunt despre noi. Despre România în general și despre România sfârșitului de an electoral 2009, din întâmplare și an de criză economică.

Am fost de dimineață la o conferință organizată de Asociația Exportatorilor și Importatorilor (ANEIR), unde oamenii de afaceri, în special Maria Grapini, șefa patronatului industriei textile, au scos în evidență - a câta oară? - tâmpeniile Guvernului. Nu sunt lucruri noi, dar, vorba poetului „Toate-s vechi și nouă toate”...

Trebuie să facem o comparație cu sistemul privat. Când își creionează bugetul pentru anul următor, un antreprenor împarte foaia în două coloane, una de venituri și alta de cheltuieli. Mai întâi completează sumele estimate pentru venituri, cu sursele aferente. Abia după aceea, în funcție de banii intrați în firmă, trasează și cheltuielile estimate.

Bugetul național în schimb este construit total ilogic, începând cu cheltuielile. Prima dată sunt trecute necesitățile financiare ale tuturor ministerelor, administrațiilor, agențiilor etc., iar abia apoi sunt căutate cu pixul pe hârtie și sursele de finanțare. Dacă pe la jumătatea anului constată că nu ajung bani, Ministerul Finanțelor face o rectificare bugetară, apoi încă una și mai bagă o taxă care să rotunjească rubrica de venituri în limita de deficit bugetar.

Până când bugetul statului nu va funcționa pe principii private, adică lista cheltuielilor să fie întocmită abia după ce au fost puse cap la cap veniturile disponibile, până atunci nu avem nicio șansă să existe o siguranță chiar și pe termen scurt pentru oamenii de afaceri. Nu avem nicio șansă pentru o stabilitate și responsabilitate fiscală. Până atunci, oamenii statului, pe care îi plătim ca să ne reprezinte, au toate pârghiile pentru a-și „lua bucățica”, care, în final, se dovedește mult mai mare și mai gustoasă decât cea luată de noi. Cel puțin până acum însă, nu am primit de la ei nicio dovadă de bună-credință.

Nu este o noutate ceea ce spun acum. Însă este despre noi. Despre România în general și despre România de astăzi...

Cearta pe salariul minim pe economie, în pregătire

Deși a trecut neobservată, din cauza FMI, a sumedeniei de legi și coduri în dezbatere, problema salariului minim pe economie va câștiga teren în următoarele luni. Anul trecut, s-a ajuns la proteste de stradă din această cauză. Acum, grevele și protestele sunt periculoase, deoarece statul nu mai are ce să le dea sindicaliștilor.

Actorii principali ai următoarei runde de certuri vor fi:

1. Statul. Ministrul muncii, Marian Sârbu, a declarat săptămâna care a trecut, că, de la 1 ianuarie 2010, salariul minim va crește cu aproximativ 25%, adică de la 600 de lei la 750 de lei.

2. Sindicatele, care spun că salariul minim în 2010 se va situa în jur de 1.000 de lei.

La start... Atenție....

Pentru cine este programul „Prima casă”

Stop-cadru. La circa o lună de la lansarea programului „Prima casă”, prin care Guvernul garantează creditele imobiliare în limita sumei de 60.000 de euro, constatăm un lucru interesant: ideea „Prima casă” a fost înțeleasă prost. Aici mai putem spune și că a fost comunicată intenționat să se înțeleagă prost.

Dar cel mai bine vin cu un exemplu concret. Un broker imobiliar spune că este sunat chiar și de indivizi care îl întreabă cui trebuie să-i dea numărul contului bancar pentru ca statul să-i vireze suma cu care să-și cumpere apartamentul. Din această cauză, de când cu „Prima casă”, pentru acest om a ajuns o teroare să mai răspundă la telefon.

Și la compania de brokeraj de credite Kiwi Finance vin clienți care au înțeles că oricine poate accesa un împrumut garantat de stat, vin chiar și șomeri convinși că statul o să le garanteze împrumutul în limita a 60.000 de euro.

Ceea ce Boc a evitat să comunice este faptul că tot banca este cea care dă verdictul: poate sau nu persoana X sau Y să ia creditul. Adică, pot lua un credit imobiliar exact aceleași persoane care puteau să ia un credit și până la lansarea programului „Prima casă”.

Din această cauză, în prezent, zeci de mii de români, de toate categoriile sociale, dau târcoale băncilor, mânați de intenția de a profita de promoția preelectorală a Guvernului și de a-și lua o casă prin acest program.

În concluzie, ca să te califici pentru un credit imobiliar din familia „Prima casă”, trebuie să ai, în primul rând, un salariu mare (circa 600-700 de euro pe lună) și un serviciu sigur (că previziunile privind șomajul sunt sumbre). Cel mai indicat este să mergi la mai multe bănci, deoarece fiecare are propriile sale criterii de evaluare: venituri luate sau nu în considerare, dacă acceptă sau nu codebitori, gradul de îndatorare maxim acceptat etc. Și, cel mai important: „PRIMA CASĂ” NU ESTE PENTRU TOATĂ LUMEA, în niciun caz pentru românii cu venituri mici.

Ce tot vorbește Boc în maghiară?

Ce tot vorbește Boc acolo în maghiară?

Pe Mediafax, a apărut o știre în care Boc spune ceva în maghiară. Mă rog... este citat în maghiară. Pe fluxul de limba română.

Iertată le fie neglijența. Măcar m-am distrat puțin într-o zi de vineri.

Tăierea posturilor vacante, o soluție de economisire

Problema la ordinea zilei este cum să reducem din cheltuieli. Deși au tot încercat să evite, Guvernul a ajuns la personalul bugetar, în speță la funcționarii publici care s-au înmulțit inadmisibil în ultimii ani, fără a aduce însă un plus de eficiență în administrația publică.

Dacă încerci să reproșezi ceva reprezentanților unei instituții de stat, aceștia sar imediat cu scuza că „noi și așa suntem mai puțini decât numărul de personal aprobat”. Aceasta nu este însă o scuză suficient de bună. Ar însemna că, dacă se pune dl Boc astăzi cu pixul și adaugă niște posturi în organigramele ministerelor și agențiilor, oamenii vor avea impresia că la acea instituție muncesc mult mai puțini decât ar trebui să muncească? Fără a face o evaluare câtă eficiență există în această muncă? Nu se poate așa.

Iar dacă acest număr de posturi pe lângă cei angajați efectiv este lăsat să prolifereze, oricând funcționarii vor avea un motiv să aducă oameni în plus. Așa că, din acest punct de vedere, soluția pe care o propun este să fie tăiate, reduse, anulate toate posturile care nu sunt ocupate. În același timp, să se lucreze asupra eficienței celor care ocupă niște funcții.

Va scăpa Boc de următorul atac cu ouă?

Căutam astăzi un titlu pentru trimiterea de prima pagină a textului cu Boc și ouăle care l-au tot urmărit azi. „Ouăle fac poc în capul lui Boc”, „Boc, căutat de ouă” și alte variante care ori nu corespundeau realității, deși sunau bine, ori nu puteau să intre în ziar...

Dacă era după cetățenii Timișoarei, aceste ouă pe care le vedeți în fotografie ar fi trebuit să ajungă în capul, sau pe orice altă parte a corpului premierului Emil Boc, nu să treacă pe lângă mașină și să se spargă nefericit de pragul Palatului Administrativ. Dar cum cetățeanul nu este un foarte bun lunetist, misiunea rămâne să fie preluată de alți doritori să beneficieze de ideea omului. Vorba lui Silviu Sergiu, șeful șefului meu, când a propus o variantă de etichetă pentru articol: „AZI ÎN TIMIȘOARA, MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA”.

Ce mi se pare cel mai deplasat în toată povestea asta cu ouăle aruncate în premier nu este gestul timișoreanului, ci reacția lui Boc. Nu știu cine l-a consiliat, sau dacă a fost reacția lui sinceră și necontrolată (deși îmi vine foarte greu să cred), însă declarația lui este paralelă cu PR-ul și marketingul politic.

„Nu ştiu, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar, în vremuri de criză, un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”, a spus Boc la insistențele presei curioase să obțină o reacție la acest incident.

1. Negarea nu își avea rostul. Dacă într-adevăr nu observase zborul ouălor, ar fi fost informat de cei din jurul lui și oricum ar fi aflat despre ce s-a întâmplat. Deci, știa! și mințea! și noi știm că știa și mințea

2. Se pare că Boc încearcă să pară că nu este afectat de incident, să nu manifeste agresivitate, însă atitudinea lui este într-atât de artificială, încât aș fi preferat una mai umană, mai sinceră, mai naturală, chiar dacă mai agresivă.

3. Ce înseamnă „în vremuri de criză un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”? Poate că aruncarea cu ouă clocite și roșii stricate în premieri a devenit un sport național prin țările lumii și presa nu a aflat încă? Oricum, spunând acest lucru, Boc se arată conciliant cu cei care i-ar face rău, punând supărarea poporului pe seama crizei. Cu toate că încearcă să pară un martir (premier cu o misiune dificilă într-o perioadă de criză pentru care el nu poartă nicio vină), nu face decât să deschidă poarta și altor atacuri, de orice fel.

Așa că, nu aveți decât să vă puneți imaginația la contribuție, premierul Emil Boc este pregătit să înfrunte orice! Dar grăbiți-vă, că nu se știe cât durează criza, și se termină perioada de amnistie...

Ultimul banc tare despre Pogea și Videanu

Pogea și Videanu la restaurant.

Videanu: Mai luăm ceva?

Pogea: De la cine?

Incompetență la instituțiile de stat. Vă miră?

De când cu noua conducere, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) vrea să fie „mai transparentă”, după cum deduc din grămada de comunicate de presă pe care le transmit după fiecare întâlnire sau eveniment pe care îl organizează.

Ce a rezultat de data aceasta, din deplasarea președintelui ANRP, Anca Opre, în județul Maramureș, la finele săptămânii trecute, este fix un comunicat de presă prost scris.

În această deplasare, Anca Opre a lansat PAL - Programul de Audiențe Locale. Normal, nimeni habar nu are ce e cu acest PAL. Evident, ANRP are nevoie de nițică popularizare a acestui sistem, dacă vrea să nu îl fi creat degeaba.

Însă de la a vrea și a face este o cale luuuungă, mai ales dacă vorbim despre sistemul bugetar. Și ceea ce au reușit să facă este de fapt să inducă o confuzie, chiar și în rândul ziariștilor.

Citez din comunicat, cu scuzele de rigoare pentru limbajul de lemn:

„Totodată, conducerea Autorităţii consideră că este nevoie de o expunere media a acestei iniţiative astfel încât să conducă la informarea cetăţeanului (petent) cu privire la data/ora/modalitatea şi alte aspecte teoretice şi tehnice pentru a se înscrie la audienţe”.

Bine bine, dar unde sunt aceste informații cu privire la data, ora și modalitatea prin care oamenii cu problema pot beneficia de noua soluție? Chiar dacă aș avea spațiu să scriu o știre pe acest subiect, nu aș avea informațiile. Sau ei se așteaptă să dau telefon la numărul lor despre care se spune că suni ore în șir și nu ți se răspunde?

PDL poartă ghinionul României

Nu, nu m-am apucat să fac campanie negativă înainte de europarlamentare. E mult mai simplu: chiar ei au zis-o.

Radu Berceanu, ministrul transporturilor, a avut loc să se desfășoare în voie astăzi, la dezbaterea „Guvernul privat”, organizată de Business Standard. I-a prins bine, deoarece, după cum spunea el însuși, este nevorbit în ceea ce privește investițiile de infrastructură.

Încercând să atragă atenția asupra perioadelor dificile cărora a trebuit să le facă față și căutând să explice de ce s-a făcut atât de puțin în ultimii ani, Berceanu a dat, fără greș, cu bâta-n baltă. Redau mai jos afirmațiile ministrului transporturilor Radu al II-lea:

„Noi, Partidul Democrat Liberal, de fiecare dată când venim la guvernare, ori e gripă aviară, ori e gripă porcină, ori sunt trei rânduri de inundații. Nu am avut noroc să prindem o perioadă obișnuită, normală”.

Nu v-ați pus niciodată problema, domnule Berceanu, că am putea privi lucrurile și altfel? Poate că PD(L) poartă ghinion și aduce molimi și calamități în țară? Ca să ne ferim de astea, ce-ar fi să scăpăm de piaza rea și să nu vă mai votăm?

Casele pentru tineri - o mare țeapă

Statul român, contrar teoriei, acționează de cele mai multe ori împotriva individului. Iar propunerile menite să-i ajute pe cetățeni sau pe firme o fac numai în aparență. În fapt, după bunele intenții se ascund interese care într-adevăr ajută, însă nu pe cei mulți și săraci, ci pe cei puțini care au deja. Pe principiul drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

Informațiile disponibile referitoare la programul prin care tinerii își pot cumpăra locuințe prin credite ipotecare garantate de stat în limita a 60.000 de euro) acțiune derulată prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM) sunt puține și lasă loc de multe interpretări.

Voi enumera ce mi se pare dubios în toată povestea asta (cu mențiunea că nu știu mai multe decât știți și voi despre proiectul guvernamental și sunt în așteptare de noi detalii)

1. Ce se întâmplă în cazul în care persoana care a contractat creditul garantat de stat nu mai are capacitatea să-l plătească? Înțeleg că statul, dacă și-a asumat responsabilitatea, va achita datoria către bancă, dar ce va face în continuare cu acel client? Îl va executa silit? Îi va pune propriri pe conturi și îi va da amenzi și penalități astfel încât nici nepoții lui să nu scape de datorie? S-ar putea ca omul, în cazul ideal în care statul nu este părtinitor, să prefere să fie certat cu o bancă decât cu însuși Statul.

2. Va exista o entitate care să verifice în ce măsură este insolvabilă persoana care declară că nu mai are capacitatea de a rambursa creditul, ajungând astfel să beneficieze de garanția statului român? Dacă nu, înseamnă că oricine va putea să renunțe să mai dea ratele, după câteva luni de la contractarea creditului și nu va avea de suportat nicio consecință negativă. Cu o pilă la bancă, casa este vândută unui apropiat al persoanei în cauză cu 20.000 de euro, iar statul suportă diferența de 40.000 euro. Sau, casa este scoasă la licitație și o cumpără un alt apropiat al băncii, de data asta din piața imobiliară... Altfel spus, noi românii vom plăti din buzunarul nostru, prin taxe și impozite, pentru chilipirurile unora.

3. Ce schimbări aduce măsura pentru cetățeanul care contractează creditul ipotecar? Din moment ce banca nu l-a considerat în măsură să ia un credit pentru casă până acum, înseamnă că nu are capacitatea de a-l rambursa. Cu ce l-ar putea ajuta garanția guvernului să ia creditul? Mi-e greu să cred că, în România, vor oferi credite cu dobânzi mai mici decât cele de pe piață.

În acest context,

4. Mai rămân în picioare condițiile de creditare impuse de BNR și pe care le au în vedere băncile în prezent, când evaluează dosarele? Dacă da, măsura este inutilă (omul își putea lua oricum credit, fără garanția statului), iar dacă nu, înseamnă că este o iresponsabilitate să dai credite unor oameni care nu le pot rambursa și astfel pregătim terenul pentru o criză subprime.

5. De ce a apărut proiectul Credite garantate de stat pentru casele tinerilor exact acum? Nu știu să fi fost pe ordinea de zi un asemenea proiect. El a apărut din pământ din iarbă verde exact după a doua rundă de discuții cu băncile străine, de data asta la Bruxelles, săptămâna asta, după cea de la Viena. Nu credeți că băncile-mamă au condiționat menținerea banilor în România de aceste garanții de stat?

În concluzie, au de câștigat băncile și jmecherii din imobiliare bine văzuți și integrați în actuala guvernare. Statul e liantul dintre ei. Aici statul joacă de partea lor și împotriva cetățeanului: crește prețurile caselor și asigură creditele pentru bănci. Pe români îi îndatorează și mai mult. Oricine face un simplu calcul, constată că în această perioadă nu merită să-ți faci un credit, deoarece dobânzile sunt prea mari și vor scădea mult în următorii ani.

Statul care are timp să stea

„Noi suntem statul, avem timp să stăm”, a recunoscut, astăzi, un funcționar de stat.
Cine? Cristiana Gociu, director general în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)
Unde? La seminarul despre o nouă strategie într-un an de criză pentru finanțarea IMM-urilor, organizată de Finmedia, la Romexpo
În ce context?: Moderatorul evenimentului, Radu Grațian Ghețea, i-a cerut permisiunea doamnei Cristiana Gociu să îl lase pe Cristian Pârvan de la AOAR să vorbească înaintea ei și imediat după Ovidiu Nicolescu, președintele CNIPMMR.

Bum-bum economic la Guvern

Au fost ani frumoși în care economia duduia. Altfel spus, România trăia un adevărat boom economic. Boom am spus, deși persoanele de la Biroul de Presă al Guvernului ar putea să mă contrazică.

În scriptul briefing-ului de presă al lui Gheorghe Pogea de după ședința de Guvern de sâmbătă, 11 aprilie, apare un cuvânt mult mai sonor: bum economic.

Pogea, citat pe site-ul Guvernului: „Ca atare, dorim să eliminăm sustragerile de la declararea diferitelor venituri, iar acest lucru l-am făcut pe baza unei analize foarte serioase în ani de bum economic”.

Boc, la înălţimea de premier

Azi. 23 decembrie 2008. Prima şedinţă de Guvern a Cabinetului Boc. Început la 14:00, conform anunţului. Presa luat imagini. Boc îngăimat câteva cuvinte către ziarişti.
De partea cealaltă a baricadei - şedinţa propriu-zisă.
De partea noastră a baricadei - aşteptare, discuţii, lecturi de ziare, cărţi, reviste, biluţe pe calculatoarele centrului de presă. Rezolvat toate trei sudoku din ediţia de azi a EVZ (ce inspirată am fost că luasem în graba plecării din redacţie şi un ziar de azi).
Se scurg trei ore...
Timp în care biroul de presă al Guvernului pregăteşte din punct de vedere tehnic primul briefing al noului premier. Tudor urcă la pupitru, ţine o foaie albă pentru ca operatorii să-şi regleze camerele de filmat. "Doi-zece, doi-zece", spune el apoi la pupitrul din partea stângă. Da, între domnul prim-ministru Boc şi domnul prim-ministru Tăriceanu este totuşi o diferenţă măsurabilă în centimetri. Motiv pentru care Tudor lasă puţin în jos cele două microfoane de la acel pupitru. Se mai uită o dată, analizând de la înălţimea lui care ar fi perspectiva actualului premier, şi le apleacă mai mult...
"De ce lăsaţi atât de jos microfoanele?", au comentat vreo doi ziarişti, zâmbind pe sub mustaţă.
Şi chiar dacă Marius Zamfir de la TVR a mai simţit nevoia să facă o probă de microfon cu câteva minute înainte să "iasă" Boc (însemnând, implicit, să le ridice, în mod maliţios, cu câţiva centimetri), briefing-ul multaşteptat a decurs în condiţii normale, noul şef de Cabinet nedând niciun semn că ar fi fost în vreun fel deranjat de nivelul la care erau plasate microfoanele...