La mulţi ani!

Din când în când mai răsună câte o pocnitoare. Uneori legile sunt scrise parcă pentru alţii. Noroiul de lângă gura de metrou mai păstrează urmele florilor de gheaţă de noaptea trecută. Doar pe alocuri au mai rămas câteva insuliţe răzleţe de zăpadă, care ne amintesc că încă e iarnă, deşi aerul pe care îl respirăm e unul de primăvară...
Ne apropiem de trecerea dintre ani. Vă urez un 2010 plin de împliniri, pentru fiecare după nevoile sale!
La mulţi ani!

Dobânzi mai mici la credite

Am tot auzit în ultima vreme că băncile au început să ieftinească creditele. E adevărat, în paralel cu scăderea dobânzilor la depozite.

Astăzi m-am convins că acest lucru se întâmplă nu numai în paginile ziarelor. Am trecut pe la Banca Transilvania, unde angajatele dădeau de zor telefoane să-i anunțe pe clienții cu credite că le-a scăzut dobânda cu 0,5 puncte procentuale. M-am bucurat pentru ei. Însă totodată nu mi-a picat bine când am constatat că dobâna la depozitul meu a scăzut și ea. Cu 0,25 puncte, ce-i drept.

Top judeţe după numărul de firme

Ştiaţi că...

* Acum două săptămâni, adică la sfârşitul lunii noiembrie, în România erau peste un milion de firme active (mai precis, 1.037587)

* Cea mai mare parte din totalul firmelor active (aproape 67%), sunt persoane juridice, restul de 344.788 (circa 33%) sunt Persoane Fizice Autorizate (PFA)

* În Bucureşti sunt concentraţi 18,3% din numărul total de comercianţi. Dacă vorbim numai de persoane juridice, aproape un sfert dintre ele îşi au sediile în Capitală. Totodată, e de remarcat că, spre deosebire de bucureşteni, locuitorii din judeţele ţării preferă forma de organizare PFA

* Top judeţe după numărul de firme (% din total):
1. Bucureşti............................18,3%
2. Cluj......................................5%
3. Constanţa şi Timiş............3,8%
4. Iaşi şi Prahova...................3,5%
5. Braşov.................................3,3%

* În primele 11 luni din 2009, în România s-au înfiinţat 109.263 firme, în scădere faţă de 135.328 firme înfiinţate în perioada similară din 2008. Curios este că a crescut de aproape trei ori numărul de firme înmatriculate cu obiect de activitate Agricultură, Silvicultură şi Pescuit (de la 5.023 anul trecut la 13.259 anul acesta)

Sursa: ONRC

O economie trasă de carul cu boi

Oare ce creștere economică va putea susține România postcriză?

Înainte de criză, creșterea PIB se baza în mare parte pe consum (alimentat de credite) și pe construcții (care au construit, pe lângă blocuri și case, o piramidă de prețuri umflate). Creșterea consumului și a construcțiilor a fost posibilă doar cu bani din afară. De fapt, nu cu bani, ci cu mulți bani, foarte mulți bani.

Fluxurile de capital străin, care curgeau prin filialele băncilor-mamă, s-au oprit. Criza a închis robinetul și pentru case mai mari, nemaivorbind de România. Sume mari s-au evaporat, deoarece existau fie numai pe hârtie, fie undeva în viitor. Au rămas mai puțini bani în lume, iar din acest motiv sunt mult mai prețioși. Cum ne afectează pe noi? Prin faptul că nu vor mai intra la fel de mult bănet ca înainte. Adică, băncile nu vor mai da credite la greu, cum s-a întâmplat în ultimii ani. (Un studiu recent al Băncii Mondiale, Turmoil at Twenty, plasează România în lista țărilor din Europa Centrală și de Est cu o creștere excesivă a creditului în ultimii ani, care comportă un risc crescut, alături de Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania și Estonia)

Cătălin Păuna, senior economist al misiunii Băncii Mondiale în România, ne spunea astăzi, într-o discuție după conferință, că motoarele creșterii economice se vor schimba în următorii ani. „Resursele din exterior nu vor mai fi acolo. Accentul va trebui să cadă pe motoarele interne”. El vorbea despre o creștere potențială pe care am putea-o susține de 3-4%.

Totuși, mă întreb care ar putea fi sursele de creștere economică fie și de 3-4%? Agricultura cu carul cu boi? Industria în care nu se investește? Sau poate impozitele colectate prost?

Presa, a treia zi după alegeri

Ce dovadă mai evidentă poate fi că presa este folosită de moguli pentru propriile interese politice, când a doua zi după alegeri, SOV spune că nu mai are încredere în publicațiile pe print, iar în ziua următoare se și anunță în ședințe închiderea Business Standard, și neimplicarea trustului Realitatea-Cațavencu în Cotidianul, Money Express și NewsIn.
Gardianul nu o mai duce bine de luni bune, iar Ziua intră tot mai adânc în groapă. Oricum, era de așteptat că multe publicații să nu mai reziste mult după alegeri. Dar e totuși dureros când asemenea profeții se împlinesc. Mă gândesc cu groază la colegii de breaslă care se trezesc pe drumuri, la orele grele prin care trec și la încordarea teribilă din acele redacții...

P.S. Mai multe informații găsiți în EVZ de azi și la Petrișor Obae despre Money Express și NewsIn.

Băse a câștigat alegerile!

Victorie istorică pentru Traian Băsescu. Rezultatele parțiale de la orele 11.00 indică 50,37% din voturi pentru Băse și 49,62% pentru Geoană, după cum a anunțat Biroul Electoral Central.

Este o victorie monumentală și nu o spun doar pentru că sunt o susținătoare a lui Traian Băsescu. Știu că nu este nici pe departe președintele perfect. Departe acest lucru.

Însă este o victorie a bunului simț în fața nesimțirii televiziunilor-tunuri ale mogulilor. E chiar demnă de admirat revolta românilor care l-au votat pe Băsescu, mulți dintre ei pur și simplu scârbiți de campania împotriva sa derulată metodic de aceste televiziuni.

Este o victorie a liberalilor care s-au mobilizat împotriva liberalilor trădători. Este o victorie a celor care își permit să vadă dincolo de ura personală.

Noua normalitate adusă de criză

Pentru unii, criza înseamnă afaceri mai proaste, pentru alţii înseamnă sfârşitul, iar pentru a treia categorie este o oportunitate. Sunt relativ puţini cei care reuşesc să se detaşeze de clişeul potrivit căruia o criză este prin definiţie dăunătoare şi nu e nimic altceva de făcut decât să o aştepţi să treacă. Cei care însă reuşesc să o facă primesc automat nişte "ochelari" speciali, prin care se profilează oportunităţile aduse de această criză.

Întrebarea este cum să faci acest salt care să te facă să vezi mai departe de clişee? Răspunsul mi l-a dat Adrian Volintiru, unul din acţionarii unei firme nou lansate de cercetare de marketing, LABoratory & Co. El consideră că realitatea cu care ne-am obişnuit până acum a dispărut pentru totdeauna, că am intrat într-o nouă eră. Cine vrea să reuşească trebuie să se adapteze la noua normalitate.

"Modelele de business se redesenează, se redimensionează, sunt demolate anumite concepte, cutume considerate intangibile. Sunt necesare noi modele de business pentru adaptarea la noua normalitate. Trebuie transmis un mesaj clar către clienţi şi să te duci în întâmpinarea lui, pentru maximizarea profitului lui", a declarat el.

Practic, ce vor firmele în această perioadă? Costuri mai mici?

Iată-le:

Miercuri, s-a lansat în România LABoratory & Co, o companie care face cercetări de piaţă atât după metode tradiţionale, cât şi biometrice, ultimele fiind folosite până de curând doar în scopuri medicale. Pe scurt, ei folosesc tehnologii pentru a determina reacţia autentică a persoanelor consumatoare (privind o reclamă pe print sau TV) la diferiţi stimuli. Nu este cerută doar părerea omului despre ce gândeşte, ci este verificată variaţia de unde cerebrale, reacţia muşchilor feţei şi transpiraţia degetelor.

Cu această metodă nouă, mult mai exactă, se poate determina cu exactitate care sunt secvenţele dintr-un spot publicitar la care se poate renunţa uşor, care sunt cele care trebuie păstrate, astfel încât spotul să aibă cel mai mare efect. Acţionarii firmei, Adrian Volintiru şi Dan Nicolescu, spun că noile metode reduc costul cu difuzarea reclamei cu până la jumătate.

O scenă din România absurdului

Ce a spus copilul?

L-a lovit sau nu l-a lovit Băsescu?

E trucat sau nu e trucat filmulețul postat pe site-ul Gardianul?

Cine ar fi păstrat filmulețul atâția ani?

Acestea sunt întrebările care ne frământă astăzi, după apariția de ieri a înregistrării video. Deci asta este tema principală a campaniei noastre electorale, din turul 2 al alegerilor prezidențiale?

Nu faptul că exporturile cad și nu se vor redresa curând. Nu faptul că acordul cu FMI este pe cale să pice, iar statul va fi sclavul băncilor și noi toți vom suporta costurile enorme cu dobânzile prin creșterea impozitelor. Nu faptul că sistemul sanitar e aproape de colaps și nici măcar calitatea slabă a învățământului românesc nu mai interesează pe nimeni. Nemaivorbind de găsirea unor soluții cum să atragem mai eficient fonduri europene.

Realitatea din jurul nostru a ajuns să semene cu un spectacol al absurdului, unde problemele de extremă importanță sunt trecute cu vederea în favoarea unui filmuleț ținut la sertar timp de cinci ani de zile și scos cu mârșăvie în campania electorală.

Vă interesează dacă l-a lovit sau nu Băsescu pe copil? Sau vă interesează cine va conduce mai bine țara asta în următorii ani? Mi-e și frică de răspuns...

Romania, land of political choice

No comment. Do you?

Anticard RATB

De dimineață m-am certat cu angajata RATB, care își duce zilele în chioșcul de bilete de la Basarab.

- Bună ziua. Patru călătorii, vă rog.

- Aveți card RATB?

- Nu

- De ce nu vă faceți?

- Pentru că nu vreau să îmi fac, pentru că nu mi se pare normal să fiu impusă să îmi fac card și pentru că în alte țări mai civilizate ca noi nu există o asemenea constrângere.

Ea însă tot insista că o să se renunțe de tot la biletele de hârtie și că să îmi fac cât mai repede card... Într-adevăr, oficialii RATB au anunțat că, de la 1 ianuarie 2010, renunță la biletele de hârtie.

Totuși, eu nu vreau să mă împac cu ideea că sunt obligată să-mi fac acel card. Nu pot fi de acord cu faptul că, după ce îl validez de fiecare dată, cineva poate urmări traseul meu. Nemaivorbind de situația celor veniți din afara orașului, care trebuie să facă un singur drum de la o autogară până la gară, de exemplu, sau de la gară până la aeroport, și care vor trebui să-și facă carduri de plastic pentru o singură călătorie.

Un alt lucru deranjant este că nu voi putea avea controlul numărului de călătorii de pe card. Când am biletele în portofel, știu sigur câte călătorii mai am. În schimb, dacă îmi încarc cardul cu 10 lei, de unde mai știu când consum banii?

Chiar nu înțeleg de unde graba asta să se renunțe la biletele de hârtie?

La "Văduva veselă"

Un vodevil, dar care nu trebuie să lipsească din cultura generală. În seara asta am fost cu prietenul meu, Daniel, la spectacolul "Văduva veselă", de Franz Lehár, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian". Spectacolul era supratitrat, deoarece era al Operei de Stat din Banska Bystrica, Slovacia. Ca să-l încadrăm în context, trebuie să spunem că, în perioada 12-22 noiembrie 2009, se desfăşoară, la Bucureşti, ediţia a II-a a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă".

Nu am mai fost de ceva timp la un spectacol şi chiar îmi era dor de o sală de spectacole, de mirosul decorurilor şi de pauza dintre acte.

Nu am văzut piesa în nicio altă variantă, aşa că nu am termen de comparaţie. Ce pot să spun este că a fost jucată destul de bine, în pofida subiectului uşurel. Cea mai reuşită scenă a fost cea de aproape de final, cu dansurile, inclusiv french cancan, din Cabaret.

Însă milionara Hanna Glawari părea o femeie disperată după Danilo Danilovici. Mă şi mir că omul i-a spus într-un final că o iubeşte şi şi-a arătat intenţia de a se căsători cu ea. În viaţă nu s-ar fi întâmplat aşa, cel puţin dacă nu ar fi fost banii în discuţie.

Un scurt background despre spectacol

Spectacolul a avut premiera mondială în 25 decembrie 1905 la Theater an der Wien şi a devenit cea mai cunoscută operetă a zilelor respective, rămânând celebră până în zilele noastre şi lansând cel puţin trei şlagăre, care l-au transformat pe Lehár într-o legendă: Cântecul Viljei (Vilja), Să mergem la Maxim şi Valsul văduvei vesele.

A fost montat în numeroase ţări, peste tot în lume, din Anglia până în Australia, din Germania până în Argentina şi a făcut senzaţie şi pe Broadway, atingând un număr record de reprezentaţii pentru un titlu de operetă şi declanşând o adevărată "văduvomanie".

Acţiunea spectacolului se deschide cu un bal organizat de Ambasada Regatului imaginar Pontevedro, la Paris, în cinstea Marelui Duce. Hanna Glawari, care tocmai moştenise o considerabilă avere de la soţul său, este invitată la bal şi înconjurată de pretendenţi, spre disperarea Baronului Zetta, Ambasadorul Regatului, care se teme că aceasta va ruina ţara dacă se va căsători cu un străin. După numeroase încurcături, care îi au ca protagonişti pe soţia ambasadorului, pe Prinţul Danilo, pretendentul Hannei Glawari şi pe Contele Camille de Rosillon, lucrurile se limpezesc, finalul fiind unul fericit pentru toţi.

30 de ani de metrou, sărbătoriți cu grevă

Mai era puțin și conducerea Metrorex ar fi sărbătorit 30 de ani de activitate a metroului bucureștean în cel mai ironic mod cu putință: cu trenurile blocate de grevă.
Pe mine personal, două zile de grevă la metrou m-au costat două călătorii cu autobuzul și una cu taxiul, în total 14,6 lei, nemaipunând la socoteală benzina consumată de mașina colegei mele Teo, care, marți, m-a cules de la o conferință și m-a adus până la redacție.
Miercuri, în a doua zi de grevă, stăteam cu toții cu sufletul la gură să vedem decizia instanței în legătură cu legalitatea protestului. Tot miercuri, ziariștii de pe transporturi au primit o invitație de la conducerea Metrorex la un eveniment, prin care, în ziua următoare, „va marca împlinirea a 30 de ani de la punerea în circulatie a primului tronson de metrou Semanatoarea (astăzi Petrache Poenaru) - Timpuri Noi”. „În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate atat bilantul a 30 de ani de activitate a metroului bucurestean cat si perspectivele dezvoltarii acestuia pentru urmatorii 20 de ani”, se mai spunea în invitație.
Ce ironie! Când oamenii de la metrou sunt în grevă și călătorii care au plătit abonamente lunare sunt nevoiți să caute trasee ale RATB, care, printre altele, acoperă foarte prost zona Pipera, Metrorexul sărbătorește 30 de ani de activitate și invită ziariștii să le afle bilanțul și perspectivele. Vrei un bilanț? Două zile în care am pierdut timp atât ca să caut cu ce să ajung la birou, cât și pentru drumul propriu-zis. Vrei și perspective? Mă interesează dacă mâine o să am sau nu metrou!
Totuși, ironia a fost doar pe jumătate. Dacă era să fie completă, ar fi trebuit ca greva să dureze cel puțin încă o zi. Mă întreb cum s-ar fi simțit conducerea Metrorex să se laude cu realizările bifate în cei 30 de ani de când prin București circulă trenurile de metrou, în timp ce acestea ar sta în depouri, înțepenite de greva pesedisto-sindicalistă...

Bune practici despre practicile rele ale 118800

Vreau să subliniez o reuşită a noastră. Articolul publicat ieri, în EVZ de colegul meu Paul Barbu, despre noul serviciu telefonic de informaţii 118800 este un exemplu de bune practici. Este un caz "de manual".

Teoretic, serviciul lansat oficial trebuie să furnizeze numerele de telefon ale abonaţilor din Romtelecom, Orange, Vodafone şi UPC. Practic, acest lucru nu se întâmplă. Cel puţin nu încă. Şi aceasta cu toate că preţurile pe care le percep sunt de-a dreptul nesimţite.

Doar că pentru a observa acest lucru trebuia ca cineva să pună mâna pe telefon, să sune la ei şi să-i verifice. Ceea ce a şi făcut Paul, însă nu au făcut alţi colegi din presă, care s-au rezumat la relatări bazate pe informaţiile venite de la companie.

Enjoy!

Gafă cu mauși

Cum ar fi să te bucuri că ai primit un mouse wireless la o conferință, însă când ajungi în redacție să constați că aparatul drăguț, deși este nou-nouț, nu vrea nici de cum să funcționeze?

Și nu din vina ta, nici din vina producătorului, ci din cauza... neprofesionalismului oamenilor care au organizat evenimentul. Nu se știe exact dacă de vină sunt PR-iștii sau firma care a branduit produsele.

Astăzi, agenția de PR CIVITAS Global le-a pregătit jurnaliștilor care au participat la conferința de presă despre numărul de telefon cu informații abonați 118800 un cadou. Câte un mouse wireless marca Logitech. Când au ajuns în redacție, oamenii au încercat să se bucure de bijuteria electronică însă... surpriză: nu funcționa.

Cauza e simplă: receiver-ele aferente fiecărui mouse au fost încurcate între ele, astfel încât mouse-ul unui jurnalist poate funcționa numai cu receiver-ul care se află la nu se știe ce alt coleg din presă...

Cică Logitech își va asuma dificila misiune să rezolve încurcătura... Ce să-i faci, când unele persoane neatente încurcă ițele...

P.S. Eu nu am participat la conferința respectivă. Pentru mai multe detalii, întrebați-i pe colegii de pe IT.

De ce se naște bugetul României pe minus

Vreau să relatez niște lucruri. Nu reprezintă o noutate, dar sunt despre noi. Despre România în general și despre România sfârșitului de an electoral 2009, din întâmplare și an de criză economică.

Am fost de dimineață la o conferință organizată de Asociația Exportatorilor și Importatorilor (ANEIR), unde oamenii de afaceri, în special Maria Grapini, șefa patronatului industriei textile, au scos în evidență - a câta oară? - tâmpeniile Guvernului. Nu sunt lucruri noi, dar, vorba poetului „Toate-s vechi și nouă toate”...

Trebuie să facem o comparație cu sistemul privat. Când își creionează bugetul pentru anul următor, un antreprenor împarte foaia în două coloane, una de venituri și alta de cheltuieli. Mai întâi completează sumele estimate pentru venituri, cu sursele aferente. Abia după aceea, în funcție de banii intrați în firmă, trasează și cheltuielile estimate.

Bugetul național în schimb este construit total ilogic, începând cu cheltuielile. Prima dată sunt trecute necesitățile financiare ale tuturor ministerelor, administrațiilor, agențiilor etc., iar abia apoi sunt căutate cu pixul pe hârtie și sursele de finanțare. Dacă pe la jumătatea anului constată că nu ajung bani, Ministerul Finanțelor face o rectificare bugetară, apoi încă una și mai bagă o taxă care să rotunjească rubrica de venituri în limita de deficit bugetar.

Până când bugetul statului nu va funcționa pe principii private, adică lista cheltuielilor să fie întocmită abia după ce au fost puse cap la cap veniturile disponibile, până atunci nu avem nicio șansă să existe o siguranță chiar și pe termen scurt pentru oamenii de afaceri. Nu avem nicio șansă pentru o stabilitate și responsabilitate fiscală. Până atunci, oamenii statului, pe care îi plătim ca să ne reprezinte, au toate pârghiile pentru a-și „lua bucățica”, care, în final, se dovedește mult mai mare și mai gustoasă decât cea luată de noi. Cel puțin până acum însă, nu am primit de la ei nicio dovadă de bună-credință.

Nu este o noutate ceea ce spun acum. Însă este despre noi. Despre România în general și despre România de astăzi...

Fripturistii vin la masă!

Un seminar despre leasing. Mai precis, Conferința Națională ALB România, de astăzi, de la Hotelul Intercontinental, Sala Rondă.
Conferința a început la 9.30, fiind programată pe două paneluri: unul până la 10.40 și al doilea, după pauza de cafea, între 11.00 și 12.30. La 12.30 ghici ce era programat... așa e, bufetul.
Trece primul panel, trece pauza de cafea, se ajunge la 12.40, ultimele minute întârziate ale discursului ultimului vorbitor din cel de-al doilea panel. Cineva deschide ușa și intră în sală. Poate că îl cunoașteți și voi. E înalt, slab, cu parul rar prins în coadă și vine cu un rucsac. El reprezintă pentru mine definiția Fripturistului. Aș spune că seamănă puțin cu John Travolta la față. L-am mai văzut la câteva evenimente, în general recepții, venit cu întârziere fix după ce se termină plictiseala de eveniment și picat la țanc la masă. Se dă drept fotoreporter și ingurgitează cu o lăcomie rar întâlnită toate felurile de mâncare posibile. Ce mă uimește este faptul că, deși e slab, în el încap feluri și feluri de mâncare, feluri și feluri de băuturi, de parcă ar fi un sac fără fund.
Deci a venit exact la ora programată. Nu, nu a conferinței. Pe cine interesează plictiselile despre leasing? La prânz! Din păcate, a trebuit să suporte vreun sfert de oră de discurs despre noutățile legislative pentru instituțiile financiar bancare, și încă în engleză. Dar sunt convinsă că a meritat: cum s-a terminat, cum a fost primul să iasă din sală. Făcuse ochii roată cu maaare surprindere că nu vedea bucatele aranjate la ieșirea din Sala Rondă. Apoi s-a prins că prânzul se ia la restaurant, la parter. Poftă mare!

Au fost alegeri europarlamenatre pe site-ul Senatului

Președintele Senatului României este al doilea om în stat, după președinte.

Senatul reprezintă jumătate din puterea legislativă a acestei țări.

Cu siguranță te întrebi la ce bun o asemenea introducere pompoasă.

Păi pentru că am pretenția unei minime rigurozități de la ei.

Pe pagina de internet a Senatului, http://www.senat.ro/, la rubrica Afaceri europene o sa ai surpriza să ți se deschidă, printre altele, o rubrică - Alegeri europarlamenatre 2009. Au trecut deja și nu am știut că în loc de alegeri europarlamentare am avut alegeri europarlamenatre. Sau pur și simplu cei de la Senat nu-și citesc propriul site...

Piarista cu funcție de calendar

În redacție este luni, ora 12 jumate. Sună fixul.
- Bună ziua sunt X-uleasca de la Agenția Igrec Piar aș putea vorbi cu Ciprian Mailat?
- Este în ședință
- Atunci aș putea vorbi cu Paul Barbu?
(după ce îi transmit ștafeta lui Paul)
- Bună ziua sunt X-uleasca de la Agenția Igrec Piar, ați primit comunicatul nostru?
- Da, l-am primit
- Mulțumesc, la revedere.

Acest lucru se întâmplă de câteva luni bune, invariabil în fiecare zi de luni. Și se întâmplă cu toate că niciodată nu s-a publicat nimic din comunicatul trimis de ea. Dar asta nu contează. PR-ista sună să bifeze că cei de la EVZ au primit comunicatul lor. Săptămână de săptămână.
A ajuns să funcționeze ca un calendar. Când o aud, conștientizez că, iată, a mai trecut o săptămână...

Cine câștigă din întârzierea banilor de la FMI

În mod evident, băncile comerciale de pe piață.

Cum arată de fapt lanțul slăbiciunilor? Partidele se ceartă, aparent, exact în momentul cel mai nepotrivit, astfel încât România rămâne fără un guvern care să propună proiectul de buget pentru 2010. Iar acest proiect de buget este cel mai important document așteptat de delegația FMI pentru a debloca următoarea tranșă de 1,5 miliarde de euro.

Ce se întâmplă dacă nu se ajunge la un compromis politic? Bugetul nu este gata până în 10 decembrie.

Și dacă nu proiectul de buget va fi gata până atunci? Nu mai intră banii de la FMI în 2009.

În această situație, de unde finanțează statul deficitul bugetar? Altfel spus, de unde va lua bani pentru pensii și salarii? Răspunsul: de la băncile comerciale!

În acest moment, băncile au în stat cel mai comod client: oferă dobânzi mari, de 9-11%, este de încredere - își plătește ratele și, în general, nu poate da faliment.

De fapt, tot băncile sunt cele care au câștigat cel mai mult din împrumutul de la FMI. Chiar și banii care au intrat în rezerva BNR au ajuns în conturile băncilor, după ce BNR a redus sumele pentru rezervele minime obligatorii (RMO).

Am totuși o mică bucurie, astăzi, că BNR a decis să nu reducă dobânda cheie și nici RMO, așa cum și-ar fi dorit băncile.

Cum se trăiește în Elveția

La începutul săptămânii, am fost în Elveția. Am prins o vreme superbă, cu un soare care lâncezea pe frunzele galbele, roșii, portocalii, maro. Este o țară foarte frumoasă și foarte bine organizată. Am stat în Lausanne, în partea franceză a țării.

O țară liniștită, Lausanne la fel. Cu prețuri mari (la nivelul lor de trai...).

Citeam un articol dintr-un ziar elvețian, unde se spunea că sumele investite în țara lor în proiectele de Cercetare&Dezvoltare (R&D) sunt mult peste media statelor din lume. În timp ce la noi, probabil că va mai dura zeci de ani să ajungem la medie...

Elveția are un relief extraordinar - munți, văi, dealuri, lacuri, râuri -, iar așezările omenești sunt adaptate de minune. Lausanne este un oraș al scărilor, pasajelor și lifturilor. Bănuiesc că generației vârstnice îi vine mai greu să urce unele dealuri. Însă de obicei sunt lifturi sau scări peste tot, la fel ca străzile și pasajele suspendate, astfel încât după o plimbare pe străduțe, intri pe un pasaj suprateran pietonal, de unde poți coborî cu liftul în stația de tramvai.

Din punct de vedere fiscal (nu mă pot abține), Elveția practică un TVA diferențiat, în funcție de produsul cumpărat. Interesat este că fiecare canton are propriile sale taxe și propriul sistem de impozitare. Totuși, autoritățile locale nu sunt bătute în cap: un businessman șmecher și cu vână poate negocia la sânge condițiile stabilirii afacerii sale. Și vă asigur că va avea șanse mari să obțină avantaje mari în schimbul banilor pe care îi va vărsa la bugetul local. Ce să mai, paradis fiscal...

Ciocolata este bună, însă destul de scumpă. Ceasuri bune găsești la prețuri începând de la circa 200 de franci elvețieni până la peste 15.000 de franci. În restaurante se beau vinuri franțuzești și italiene. Mașinile care merg pe stradă nu sunt luxoase, cum le vezi de multe ori în București. În schimb, sunt fie noi, fie foarte foarte curate.

În concluzie, Elveția trebuie văzută, însă ca să locuiești acolo trebuie să găsești forța să nu te plictisești. Asta pe lângă forța financiară ca să te descurci...

Cum să scăpăm de desele modificări fiscale

Din ultimul studiu al Deloitte România rezultă clar că cel mai rău pe oamenii de afaceri îi deranjează faptul că legislația fiscală din România se modifică foarte des. Astfel, firmele nu îşi pot face planuri pe termen lung sau sunt nevoite să-şi modifice strategiile din mers.

Ce spune legea? Reiau Art. 4 din Codul fiscal:

(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni inainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră in vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Ce se întâmplă de fapt?

În teorie, legiuitorul este corect: statuează faptul că legislaţia fiscală se modifică cu şase luni înainte de intrarea în vigoare a măsurii şi se aplică de la începutul anului următor.

În practică, însă, statul şi-a asigurat argumentul care îi permite să nu respecte condiţia pe care el însuşi a impus-o. Cuiul lui Pepelea, menit să justifice oricând orice modificare, este acea sintagmă "de regulă". Deci, dacă nu se respectă Codul fiscal, nu e nicio problemă, deoarece este vorba de un caz care este o excepţie de la regulă.

Astfel, s-a ajuns la situaţia absurdă când Codul fiscal a fost modificat de peste 30 de ori în ultimii cinci ani (mai multe detalii, în articolul meu din aprilie) şi doar o singură dată sau de două ori în termenul prevăzut ca regulă. Şi îmi vine greu să cred că fiecare din cele peste 30 de situaţii de pe parcursul ultimilor cinci ani a fost o excepţie şi nu ar fi putut fi prevăzută cu şase luni mai devreme.

Marea piedică este lipsa unei strategii fiscale pe termen lung şi a bugetelor multianuale.

Mica piedică este acea sintagmă "de regulă".

Ce ar putea să facă mediul de afaceri ca să scape odată pentru totdeauna de modificările dese şi surprinzătoare ale legislaţiei fiscale? Să lupte pentru eliminarea respectivei sintagme din Codul fiscal. Pur şi simplu să o scoată, fără să ceară strategii pe termen lung şi bugete pe mai mulţi ani. Atunci autorităţile nu ar mai avea nicio scuză şi nu s-ar comporta cu o întreagă economie ca şi cum ar fi pe tarlaua personală. Ar fi obligate prin lege să ia deciziile cu o jumătate de an înainte, iar firmele şi-ar putea adapta din timp strategiile.

Criminalul Mucibabici

Necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate, nu-i așa?

Samsarii imobiliari care au „economisit” sute de mii sau chiar milioane de euro din TVA-ul neplătit la stat din tranzacțiile imobiliare pe persoană fizică nu pot invoca necunoașterea legii. Deși nu le-a bătut Fiscul la ușă să le ceară să plătească taxa, iar legea era de-a dreptul interpretabilă, ei vor fi impuși să plătească TVA cu penalitățile de întârziere pentru timpul cât s-a scurs de atunci.

Deci, cel mai frumos ar fi ca persoanele cu responsabilitate în domeniu să educe populația și firmele la conformare voluntară. Mă rog, pe termen lung...

În acest context, nu înțeleg de ce George Mucibabici, președintele ditamai compania de audit și consultanță Deloitte, unul dintre ză Big Four, se laudă cu faptul că nu a plătit impozitul pe casa din Predeal.

„I-am spus și ministrului de finanțe, Gheorghe Pogea, într-o discuție, că sunt un criminal: am o casă în Predeal, pentru care nu mi-am plătit impozitele de patru ani. Dar nici autoritățile locale nu mi-au trimis nici măcar o scrisoare de înștiințare”, a spus el azi, la o conferință de presă.

Ca să nu scot vorbele din context, precizez că se discuta despre sistemul administrației fiscale din România versus cea din SUA, cu concluzia firească despre cât de prost sunt colectate taxele la noi. Și a mai adăugat: „Și Județul Brașov se plânge că nu are bani. Păi colectați-vă taxele locale!”

Decuplarea prezidențialelor de parlamentare, un eșec

Decuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidențiale a fost o măsură prea sofisticată pentru România sau, în cel mai bun caz, a fost adoptată prea devreme (asta în condițiile în care ne așteptăm să ajungem vreodată la un grad de cultură politică care să permită acest lucru). Cert este că a fost o măsură inutilă.

Scopul final al acestei decuplări era ca, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, candidații să își axeze discursurile pe subiecte ce țin de viitorul pe termen mediu și lung al țării, pe politicile publice necesare, pe reforme. Într-un cuvânt, pe ce contează cu adevărat.

Ce am reușit noi? Nimic altceva decât să bulversăm din nou scena politică acutizând lupta dintre partide. Alianța, firavă de altfel, dintre PDL și PSD s-a rupt, deoarece cele două partide sunt vehiculele celor mai puternici doi candidați la Președinție.

Iar discursul în campania electorală va fi departe de ce ne-am dorit. În cazul de față, din ce am discutat cu Theodor Stolojan, discursul din campania electorală va fi axat pe cine va fi noul premier, care vor fi noii miniștri - într-un cuvânt pe noul guvern, care nu este decât un obiectiv pe termen scurt. Iar scopul decuplării prezidențialelor de parlamentare, pentru introducerea unui discurs politic mai elevat nu va fi îndeplinit.

Speranța mea este totuși că vom recupera în câțiva ani măcar o parte din distanța care ne desparte de colegii de UE. Și, cu fiecare campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, ne vom apropia tot mai mult de un discurs politic responsabil.

Blestemul suvenirurilor

Am revenit din concediu, care a fost urmat de o deplasare la Viena. Toţi cei care află că am fost la Viena aproape că mă invidiază. Însă chiar nu au de ce. Să o luăm pe rând.

Când am ajuns la Viena, joi dimineaţă, am fost întâmpinată de un frig aproape de iarnă, de +2 grade Celsius. Ca impresia să fie deplină, a început chiar să ningă. Prin ninsoare, lapoviţă şi vânt puternic, de mai avea puţin şi mă lua pe sus, ne-am croit drum până la hotelul unde eram cazaţi eu şi un coleg de breaslă.

Aveam şi hartă, oferită cu amabilitate de o tânără cu cercel în nas, de la ghişeul de informare turistică din aeroport.

Pe la prânz, după ce am aţipit puţin şi mi-a mai trecut senzaţia lăsată de frig că îmi arde faţa, mi-am făcut curaj şi am ieşit afară, spre deschiderea evenimentului. Este vorba despre universitatea de vară organizată de Partidul Popular European, cu tema Putting people in the heart of Europe, unde s-a discutat despre soluţii pentru ieşirea din criza socială şi economică.

Prima zi s-a încheiat cu cina la Palais Auersperg.

Vineri, m-am trezit cu gândul să îmi fac treaba repede ca să îmi fac timp să ne plimbăm prin oraş. După ce am adunat informaţiile pentru un articol, s-a schimbat schimbarea: subiectul intra numai pe online şi mai trebuia să-i mai prind pe Stolojan şi Winkler pentru alt subiect, pentru print. Altă bătaie de cap. I-am prins la masă, le-am pus întrebările şi am fugit în sala de presă pentru a scrie şi trimite repede textul, fapt pentru care am renunţat la prânz în favoarea plimbării. Într-un final, pe la 5 PM, am plecat de la Hilton, unde se desfăşurau conferinţele. Din păcate, era o vreme la fel de ploioasă ca în ziua precedentă şi se întuneca văzând cu ochii. Totuşi, am mai fi avut timp să vedem câte ceva, dacă nu era blestemul suvenirurilor. Astfel, am mers în viteză să căutăm suveniruri pentru cei de acasă şi dulciuri pentru colegi. Şi măcar dacă ai avea de unde alege. În fiecare oraş din Europa turiştilor le sunt rezervate aceleaşi pahare mici sau mai mari, aceleaşi brelocuri, aceleaşi genţi - numai desenul, imprimeul e diferit de la ţară la ţară. Bineînţeles, când ne-am onorat obligaţiile de oameni plecaţi în deplasare, afară se întunecase de-a binelea, astfel încât mi-am promis mie însămi să revin în Viena odată pentru a o vizita. Apoi a urmat cina la Palais Pallavicini (loc superb, servirea impecabilă, pahare de cristal, tacâmuri de argint, oglinzi imense, perfecte, un loc ca desprins din romane).

A doua zi mă trezeam la 5.30 pentru a zbura cu avionul spre România la 8.30.

P.S. M-a impresionat în mod plăcut faptul că în Viena nu am văzut niciun câine vagabond

P.P.S. Pe această cale ţin să o felicit pe colega mea Teo Trandafir pentru germana pe care o cunoaşte la perfecţie şi o vorbeşte atât de fluent. E o limbă frumoasă, dar care mi se pare grea, foarte grea.

Dăianu: „Ne așteaptă trei ani de foc”

În opinia publică și-a făcut loc opinia conform căreia România își va reveni din criză la cinci-șase luni după ce vor ieși din criză țările vechi membre UE, cum sunt Franța și Germania.
Știți de ea, nu-i așa? Până și președintele Traian Băsescu a aderat la această opinie, spunând, miercuri că atunci „când aceste ţări (n.r. - SUA, Germania și Franța) vor relua creşterea aconomică, la șase luni o să ne reluăm şi noi creşterea economică, ca urmare a redeschiderii pieţelor lor pentru mărfurile româneşti”.

Fostul europarlamentar Daniel Dăianu spune însă că această opinie este total greșită. În timp ce discutam, ieri, despre influența crizei politice asupra economiei reale, Dăianu mi-a spus că „ieșirea din criză a României nu este legată de o ciclicitate”. Adică, „dacă aceste țări își vor reveni, această revenire va fi anemică, insuficient de puternică pentru a trage din urmă și economiile din sud-estul Europei”.

Cel puțin pe noi, românii, ne așteaptă „încă doi-trei ani de foc, foarte complicați”, pentru că trebuie să corectăm situația finanțelor publice. Avem deficite mari, ca de altfel mulți dintre vecinii noștri.

Așa că cine se așteaptă că, la șase luni după ieșirea din criză a Germaniei și Franței, vom da și noi foaia către creșterea economică va avea o mare dezamăgire.

De altfel, din ce am discutat cu mediul de afaceri (aici înțelegând auto, Bursă, construcții, textile, turism, alcool, tutun și patronate), anul viitor va fi mai greu decât anul acesta.

Criza abia a început.

Cât din economia românească e „la negru”?

Economia neagră și gri este foarte greu de cuantificat. Un studiu al A.T. Kearney care conține însă date din 2007 indică o economie subterană în România de 35% din PIB. Mai mult decât în Turcia, unde ajunge la 33%.

Consultanții fiscali de la Nexia nu au știut să cuantifice în procente cam cât ar reprezenta economia ascunsă în economia totală a României.

Reprezentantul Fiscului, vicepreședintele Dragoș Bogdan, mi-a spus că economia subterană din România este, de obicei, undeva la 20% din PIB. Odată cu criza însă, nivelul acesteia a crescut până pe la 22-24% din PIB.

Așa o fi?

Alianța PDL-PSD se pregătea de ruptură din fașă

Azi e nebunie. Criză politică, sau cum spunea Realitatea TV, România - în criză totală. Nu am apucat să postez până la această oră, din cauză că a trebuit să acopăr evenimentul rupturii Guvernului, distrugerii Coaliției PDL-PSD.

O singură remarcă vreau să fac. Și anume că acest lucru era previzibil. Și nu numai de luni sau de săptămâna trecută, ci chiar de la începutul anului. Dacă am previzionat-o eu (vezi aici) cu siguranță au știut și oameni mai deștepți ca mine.

România, mai tare decât alte 19 state membre UE

Am văzut astăzi o știre. Comisia Europeană cere de la 19 țări membre să returneze fonduri europene pentru agricultură, după ce a constatat că banii au fost cheltuiți fără respectarea reglementărilor UE.
Bineînțeles, am căutat repede să văd cât are de întors România, gândindu-mă că uite subiectul zilei. Trec peste Austria, Belgia, Cehia, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia şi Slovenia.
Și când colo... surpriză! România nu se află printre țările de la care UE cere banii înapoi.
Asta da știre!

Văcuţa Milka, welcome in Carrefour Orhideea

În seara aceasta am fost în Carrefour. Nu mai fusesem de vreo trei săptămâni şi chiar simţeam nevoia să mă relaxez puţin plimbându-mă printre rafturile pline, chiar dacă nu aveam cine ştie ce de cumpărat.

Eram obosită după o zi de muncă în care aproape că nu m-am mişcat de la birou, am dat o grămadă de telefoane şi am scris o pagină. Colac peste pupăză, mi s-a părut dubios că, printre puţinii oameni care mai erau pe la 9 şi jumătate PM în magazin, doi şi-au cumpărat cuţite. O foarte tânără domnişoară chiar m-a întrebat ce părere am de cuţitul pe care vrea să-l ea (?), că dacă are 16 cm (??), şi că are nevoie la discotecă să taie lămâile cu el (???). I-am arătat pe verso că scrie lungimea, i-am recomandat să ia unul fără dinţi şi am şters-o rapid din raionul respectiv.

Dar ce m-a făcut să zâmbesc a fost văcuţa Milka violet din poză. Îşi mişca capul, dădea din coadă şi era în lumea ei: pe o mochetă de iarbă, îngrădită de o ghirlandă verde şi înconjurată de ciocolate. Bineînţeles, atrăgea copiii ca un magnet.

Deci, îmi place ideea pe care au avut-o cei de la Kraft Foods cu văcuţa Milka în toiul febrei cumpărăturilor.

„Prima firmă”, la promoție de 10 lei bucata

Mă întrebam, pe la jumătatea lui august, ce mai urmează după „Prima casă”, „Primul siloz” și primul frigider (televizor, canapea - whatever)?

Ei uite că imaginația autorităților nu a ajuns încă la fund. Astăzi, ministrul pentru IMM, Constantin Niță, a anunțat propunerea sa privind „Prima firmă”. E drept, a avut inspirația (sau neinspirația?) să nu o numească „Prima firmă”, dar, în esență, este pe acest minunat principiu de marketing bazat pe „primul”.

Pe scurt, ce presupune „Prima firmă”:

- pentru tinerii de până în 35 de ani, care nu au mai avut o firmă până acum

- capital social de 10 lei

- timp de trei ani, scutire de impozitele pe profit şi pe salarii

- scutire de taxe vamale

- credite cu perioadă de graţie

Sunt tare curioasă care va fi următoarea găselniță pe principiul „prima/ul”.

Jurnal la un an de criză

Acum, la un an de criză, regret că nu am alimentat o rubrică „Jurnal de criză”. Aș fi avut ce spune în fiecare zi. Dar, din păcate, ideea mi-a venit abia acum, mai precis astăzi, când am primit un email. Dar să luăm lucrurile în ordine cronologică.

Confirmasem mai demult participarea la un simpozion cu inventatori. Mă gândisem atunci că nu voi sta toată ziua pe tot parcursul lucrărilor și că va fi o ocazie bună să aflu cine știe ce subiecte noi și interesante.
Astăzi m-a sunat un domn din partea organizatorilor, să mă întrebe încă o dată dacă voi veni sau nu la eveniment. A precizat că i s-a cerut un număr de persoane pentru a pune la punct ultimele detalii legate de bufetul de după conferință. I-am confirmat că voi veni, însă că nu intenționez să stau mult. La cum mă știu uitucă, l-am mai rugat să-mi trimită un email cu toate informațiile: unde, când are loc etc.
Și spre seară primesc emailul, în care mi se spune că specialiștii din alte localități au cerut ca masa rotundă să aibă loc... on-line! Iată mesajul:

„Ca urmare a solicitarilor specialistilor din alte localitati s-a hotarat ca masa rotunda "Protectia marcilor in Romania" din 24-25 septembrie2009 sa aiba loc on-line pentru eliminarea costurilor de transport si cazare.
In acest sens va vom trimite textul conferintelor pregatite de lectori cu rugamintea de a ne trimite observatiile si intrebarile dvs, urmand ca noi sa va trimitem raspunsul in termen de 5 zile”.

E criză dom'le în România...

Patronii ruși le-ar putea plăti șomerilor drumul spre casă

Patronii ruși ar putea fi obligați să suporte costurile cu trimiterea acasă a imigranților care au venit la muncă, dar au fost disponibilizați. Procuratura Generală din Rusia propune elaborarea unui act normativ care să-i oblige pe angajatori să le plătească angajaților străini drumul către țara de origine, în situația în care aceștia și-au pierdut locul de muncă la inițiativa patronilor.
Potrivit kommersant.ru, mulți imigranți care rămân fără job nu au nici măcar bani de drum până acasă.

Site-ul Vămilor, in stand-by

Vă place? Este pagina Autorității Naționale a Vămilor. Recunosc că nu o consult frecvent, ca să pot spune dacă se află în acest stadiu blocat de mai multe zile. Însă vă pot spune că astăzi, pe parcursul zilei, s-a înțepenit în această poziție.

Care este indicatorul corect pentru șomaj

Poate că nici nu bănuiți că atunci când vorbesc despre rata șomajului specialiștii se pot referi la lucruri diferite. Asta devine o piedică atunci când comparăm șomajul din diferite țări: astfel, există riscul să compari șomajul din țara A calculat după o metodologie cu cel din țara B calculat după alte criterii.
Vergil Voineagu, șeful Institutului Național de Statistică, a explicat la ultima conferință de presă, de săptămâna trecută, că sunt trei modalități diferite de a calcula rata șomajului.

1. Șomajul anunțat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) cuprinde persoanele concediate, apte de muncă, cele care primesc indemnizație de șomaj, sau chiar și pe cele care nu primesc indemnizația, dar figurează pe listele ANOFM ca fiind fără job și în căutarea unui loc de muncă. Acele persoane nu realizează venituri sau veniturile pe care le obțin sunt mai mici decât ajutorul de șomaj.

2. Șomajul înregistrat, conform Biroului Internațional al Muncii (BIM) este cel mai răspândit și este recunoscut în toate țările lumii. Se stabilește pe baza anchetelor forței de muncă în gospodării, conform metodologiei AMIGO. În România, la această anchetă realizată trimestrial participă un eșantion național reprezentativ de 30.000 de gospodării. Cuprinde populația de 15-74 de ani cu toate informațiile legate de locul de muncă și câștigul realizat. Sunt trei condiții pentru ca o persoană să fie considerată șomeră: nu are un loc de muncă și nu obține venit (nici măcar la negru), a fost în căutarea unui job în ultimele patru săptămâni și este dispusă să-și înceapă lucrul în următoarele două săptămâni. Oferă cel mai corect tablou al șomerilor dintr-o anumită țară, deoarece cuprinde și persoanele care muncesc la negru.

3. Șomajul calculat de Eurostat, șomajul armonizat, este o combinație dintre primele două cifre. Statisticienii de la Biroul de statistică al UE combină într-un sistem de calcul datele trimestriale cu cele lunare anunțate de autorități. Din cauza diferențelor mari între șomajul BIM și cel anunțat de aut0rități, Eurostat nu calculează rata pentru România, Estonia, Grecia și Italia.

România astăzi
Datele ANOFM arată un șomaj de 6,6% în luna august, adică 601.673 șomeri.
În luna iunie, rata șomajului, conform ANOFM, era de 6%, iar cea conform anchetelor AMIGO era de 6,3%. Este interesantă evoluția diferențelor dintre cele două rate ale șomajului: rata ANOFM crește încontinuu, iar cea AMIGO scade vara. De ce? Deoarece lunile din mijlocul anului se intersectează cu activitățile sezoniere: agricultură, construcții, comerț, turism. Oamenii se angajează temporar, nu mai intră în categoria șomerilor. În plus, o altă parte nu se declară șomeri deoarece așteaptă răspunsuri pentru a pleca în străinătate.

Băsescu îl vrea pe Tăriceanu în echipă?

Băsescu încearcă să îl atragă în barca sa pe Tăriceanu? Aceasta e întrebarea.

1. Astăzi, la lansarea primului Ford la Craiova, președintele a mulţumit Guvernului Tăriceanu pentru „flexibilitatea de care a dat dovadă în negocierile cu investitorul american”. Mai mult, Băsescu l-a invitat pe scenă, alături de el, pe Călin Popescu Tăriceanu.

Un asemenea gest era de neimaginat acum un an și chiar cu luni înainte de campania electorală pentru parlamentare, când războiul declarațiilor celor doi oficiali popula toate canalele media.

2. Călin Popescu Tăriceanu nu a fost reales președintele PNL și nu îl agreează pe Crin Antonescu, actualul lider al liberalilor. Este o slăbiciune de care ar putea profita PDL pentru a-l atrage pe Tăriceanu, secondat de susținătorii săi, în tabăra PDL.

3. Chiar ieri a trecut neobservat semnalul, precedentul: deputatul Gheorghe Coroamă a anunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, că a decis să demisioneze din PNL şi să se înscrie în PDL. El nu și-a motivat decizia.

Tăriceanu are avantajul de a mai fi ocupat funcția de premier și de a fi stat o vreme în umbră, având posibilitatea să revină în scenă cu un program nou, spălat. Să nu uităm că românii uită destul de repede...

Cine știe cunoaște ;)

Departe, departe ieșirea din criză

În timp ce unii analiști se grăbesc să sărbătorească ieșirea din criză, se pare că situația „de pe teren” este cu totul și cu totul alta. În loc să mă uit în gura analiștilor, care nu m-au convins să le iau în considerare studiile și previziunile, prefer să urmăresc economia reală.
Principalele asociații ale angajatorilor din Italia și Germania au avertizat autoritățile UE că există riscul declanșării unei crize a creditului.
„În Germania şi Italia au apărut semne îngrijorătoare ale apariţiei unei crize a creditului, care ar putea avea consecinţe dramatice asupra investiţiilor şi pieţei muncii. Uniunea Europeană trebuie să relaxeze urgent regulile referitoare la capitalul băncilor şi să modifice metodologia de calcul a riscului, pentru a facilita accesul companiilor la finanţare şi revenirea rapidă a economiei”, se arată într-o scrisoare adresată de asociaţia Confindustria (Italia) şi BDI (Germania) preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintelui Consiliului European, Fredrik Reinfeldt, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
Mai mult, asociaţia exportatorilor a avertizat, în iulie, că Germania se va confrunta cu o deteriorare a condiţiilor de creditare în 2010, când impactul crizei asupra companiilor va atinge nivelul maxim.
Pentru unii, criza abia începe. Iar noi ne uităm la ce spun analiștii și sărbătorim deja ieșirea din criză?...

Moment istoric: punctul de jos al crizei

Analiștii tot spun că economia României își va reveni în ultimul trimestru, după ce, în trimestrul al treilea, vom traversa punctul de jos al crizei. Trimestrul III? Adică lunile iulie, august și septembrie? Adică... acum?
Deci, să înțeleg că acum suntem în punctul de jos al crizei?

Cum a fost la concertul Madonnei

Ți-a plăcut sau nu concertul Madonnei? Aud întrebarea asta de cum am dat ochii cu colegii. Curios este că impresia lor este negativă, cu mici excepții. Și chiar și cei care nu au fost la concert perpetuează impresia că nu a fost frumos și că prestația Madonnei lasă de dorit.

1. Show-ul. Ce pot spune eu, care am stat în zona gazon B, este că show-ul a fost absolut impresionant. Au venit și foarte mulți străini. Sonorizarea a fost bună, nu a făcut niciun fel de probleme, sau cel puțin eu cu urechea mea de profan nu am observat nicio neregulă. Coregrafia a fost impecabilă, la fel și decorul și jocurile electronice de lumini din spatele scenei. Femeia își cunoaște meseria și nu face rabat la calitate. În concertul ei, Madonna a făcut apel la toleranță față de toate minoritățile, în special față de etnia romă. Un moment frumos a fost fragmentul dedicat lui Michael Jackson.

Mă bucur mult că am avut ocazia să fiu la acest concert. Asta cu atât mai mult că nu cred că Madonna va mai veni vreodată în România. I-au reproșat unii că nu a ieșit la bis. Însă nu avea cum să iasă Madonna la bis fără să fie chemată cum se cuvine, fără ca fanii să îi arate că vor într-adevăr să iasă și să mai cânte. După ce au fluierat și strigat vreo 3 minute, toată lumea a început să plece.

2. Organizarea. Partea bună e că băutura nu era scumpă, cum mă așteptam: 7,5 lei paharul de bere, 5 lei - suc, 5 lei - popcorn sau chips-uri și tot 5 lei - paharul cu apă.

Partea proastă a fost întreaga idee de a organiza un concert atât de mare în Parcul Izvor. Majoritatea spectatorilor aveau locuri in picioare, pe iarbă dar de fapt în praf. Pe tot parcursul concertului masa de oameni era acoperită de o pătură de praf. Unii respirau prin măști improvizate din bluze și tricouri. Evident, cu cât încercai să te apropii mai mult de scenă, cu atât se îmbulzea mai multă lume.

O altă carență de organizare este legată de amplasarea ecranelor. Este evident că nu toată lumea o poate vedea pe Madonna de aproape. Ecranele sunt puse tocmai pentru ca show-ul să poată fi văzut de cât mai multă lume. Însă erau amplasate atât de jos, încât eu, de la înălțimea mea, am ratat cam o treime din concert mutându-mă de colo-colo și mișcându-mi capul ca să reușesc să văd o bucată din vreun ecran.

Apoi RATB-ul care nu mergea la ora 12 noaptea, deși promisiunea a fost să meargă până la ora 1 sau chiar 2. După ce cu greu am reușit să prindem un troleibuz care se retrăgea și să mergem cu el o stație, a trebuit să mergem pe jos mai mult de o oră.

Concertul Madonnei

În seara asta merg la concertul Madonnei! Prietenul meu Daniel mi-a făcut o surpriză nemaipomenită cu două bilete la concert.

Madonna rămâne regina muzicii pop și îmi place mult cum își gestionează cariera și afacerile. Este o femeie talentată, puternică și foarte organizată.

Iar concertul ei este evenimentul săptămânii, dacă nu chiar al lunii. Și spun acest lucru în calitate de jurnalist specializat pe economie.

Mâine o să vă povestesc impresii de la concert.

Cum va evolua cursul valutar în următoarele luni

Cum va evolua cursul valutar în următoarele luni? Evident, nu putem răspunde la această întrebare. Cine ar ști ce urmează să se întâmple ar face grămezi de bani. Până atunci, să curgă prognozele!

Cea mai probabilă evoluție a monedei naționale în următoarele luni este următoarea:
- o apreciere ușoară continuă sau, în cel mai rău caz, o stopare a deprecierii până la alegeri, în noiembrie (este interesul atât al lui Băsescu, cât și al lui Geoană sau al lui Crin Antonescu să trăim bine aceste câteva luni)
- un puseu de depreciere după alegeri, în primele luni din 2010. Dragoș Cabat, președintele CFA România, spune că am putea vorbi despre un curs de 4,3-4,4 lei/euro, dar nu mai mult.
- după care, prin primăvara-vara anului viitor, leul își va reveni ușor-ușor. Deși Cabat estimează un curs de 3,8 lei/euro, totuși, eu nu cred că economia românească are resurse ca leul să se întărească atât de repede. Astfel, o revenire până la 4,1 lei/euro ar fi optimistă.

Există însă argumente atât pentru aprecierea leului, cât și pentru depreciere.

Argumente pro apreciere:

- leul e subevaluat
- vin alegerile și guvernanții trebuie să „dea bine”
- împrumutul de la FMI dă încredere în leu și îl protejează
- România continuă să fie o destinație care atrage investitorii străini

Argumente contra aprecierii leului:

- după alegeri se vor sparge multe bube, mi-e și frică să mă gândesc ce va fi
- împrumutul de la FMI și Comisia Europeană trebuie returnat. De unde?
- Guvernul întârzie să ia măsuri dure de reducere a cheltuielilor, mă refer în special la concedieri
- încă nu am atins punctul de jos al crizei, iar anul acesta vom avea o recesiune de 8-8,5%, dacă se adeveresc prognozele FMI

Așa că sunteți liberi să trageți singuri concluziile și să vă faceți calculele.

Mașini ieftine! Oferta firmelor de leasing

Am identificat o oportunitate pentru cumpărat mașină. Cică, scrie Business Standard, firmele de leasing își scot la vânzare autoturismele primite înapoi de la cei care nu și-au putut plăti ratele la prețuri cu până la 50% mai mici. Și preferă să le vândă, atât în țară, cât și în străinătate, în pachete de minim patru mașini.

Am identificat deja doi potențiali cumpărători ca să facem un grup de patru și să negociem cu firmele de leasing pentru „un pachet”. Cine se mai bagă?

Mort din cauza birocrației funcționărești

Birocrație dusă până la nesimțire. Sună a România? Știu. Însă acum vreau să mă refer la un caz din America. Unde nesimțirea a dus la moartea unui om.
Se mai întâmplă ca vreun funcționar să îți închidă ușa în nas sau să nu vrea să-ți ia dosarul dacă nu aduci nu știu ce petec de hârtie. Dar cel puțin rămâi în viață.
Ce s-a întâmplat în Texas pare un epilog la „Procesul” lui Kafka. Facem abstracție de vinovăția sau nevinovăția acuzatului, care, oricum ar fi, este prins într-un sistem absurd.

În 25 septembrie 2005, avocatul unui bărbat condamnat definitiv la la moarte pentru crimă şi viol, Michael Wayne Richard, a sunat la instanţa din Austin, Texas, rugându-i pe cei de-acolo să ţină birourile deschise câteva minute după ora 17.00, anunţând că, din cauza unei probleme la un computer, a apărut o întârziere în trimiterea actelor pentru un recurs extraordinar în cazul clientului său condamnat la moarte.
Judecătoarea Sharon Keller (poreclită Killer) de la Curtea Penală de Apel din Texas a refuzat solicitarea avocatului, declarând că birourile se închid la ora 17.00. De fapt, în acea seară, femeia s-a grăbit să plece acasă pentru a se întâlni cu un muncitor care urma să-i facă o reparaţie în locuinţă. Trei ore şi jumătate mai târziu, Richard era ucis prin injecţie letală.
În ziua execuţiei lui Richard, Curtea Supremă a SUA îşi dăduse acordul pentru a reanaliza constituţionalitatea pedepsei cu moartea prin injecţie letală. Decizia neaşteptată le-a oferit avocaţilor condamnatului o mică portiţă pentru a cere, printr-un recurs extraordinar, o amânare a execuţiei.

Cearta pe salariul minim pe economie, în pregătire

Deși a trecut neobservată, din cauza FMI, a sumedeniei de legi și coduri în dezbatere, problema salariului minim pe economie va câștiga teren în următoarele luni. Anul trecut, s-a ajuns la proteste de stradă din această cauză. Acum, grevele și protestele sunt periculoase, deoarece statul nu mai are ce să le dea sindicaliștilor.

Actorii principali ai următoarei runde de certuri vor fi:

1. Statul. Ministrul muncii, Marian Sârbu, a declarat săptămâna care a trecut, că, de la 1 ianuarie 2010, salariul minim va crește cu aproximativ 25%, adică de la 600 de lei la 750 de lei.

2. Sindicatele, care spun că salariul minim în 2010 se va situa în jur de 1.000 de lei.

La start... Atenție....

De la „Prima casă” la primul siloz, tractor, mașină și șifonier. Care dă mai mult?

Programul „Prima casă” sună într-atât de bine încât putem spune că a devenit un concept de marketing. Iar oamenii politici și cei de afaceri au dat startul unei întreceri în care fiecare vrea să fie Primul care dă cea mai bună și realizabilă idee din X litere care începe cu „Prima/ul”.

Asta pentru că, repetată la nesfârșit, sintagma a devenit familiară urechilor românilor. Repede după „Prima casă”, Ministerul Agriculturii a venit cu „Primul siloz”, program care este deja pus pe roate.

Pentru ce urmează după asta singura limită este imaginația fiecăruia.

Ostahie de la Altex visează un program similar pentru bunurile necesare utilării locuinței, respectiv mobilă și produse electrocasnice. Cum s-ar numi un astfel de program guvernamental? „Primul frigider”? „Primul televizor”? „Prima mașină de spălat”? sau „Primul pat sau șifonier”? Mă întreb cum ar putea dovedi cumpărătorul că nu a mai avut înainte un televizor, un pat sau o mașină de spălat? De altfel, să dea statul garanții pentru oricine vrea să-și cumpere o mașină de spălat de 1.000 de lei ar însemna să încurajeze creditul cu buletinul, primul pe care oamenii renunță să-l plătească atunci când ajung să aibă mai puțini bani.

Astăzi și președintele Traian Băsescu a dat frâu liber imaginației. În vizită la Tractorul Brașov, el a spus că ar fi benefic un program gen „Prima Casă” și pentru „Primul tractor”...

Pentru cine este programul „Prima casă”

Stop-cadru. La circa o lună de la lansarea programului „Prima casă”, prin care Guvernul garantează creditele imobiliare în limita sumei de 60.000 de euro, constatăm un lucru interesant: ideea „Prima casă” a fost înțeleasă prost. Aici mai putem spune și că a fost comunicată intenționat să se înțeleagă prost.

Dar cel mai bine vin cu un exemplu concret. Un broker imobiliar spune că este sunat chiar și de indivizi care îl întreabă cui trebuie să-i dea numărul contului bancar pentru ca statul să-i vireze suma cu care să-și cumpere apartamentul. Din această cauză, de când cu „Prima casă”, pentru acest om a ajuns o teroare să mai răspundă la telefon.

Și la compania de brokeraj de credite Kiwi Finance vin clienți care au înțeles că oricine poate accesa un împrumut garantat de stat, vin chiar și șomeri convinși că statul o să le garanteze împrumutul în limita a 60.000 de euro.

Ceea ce Boc a evitat să comunice este faptul că tot banca este cea care dă verdictul: poate sau nu persoana X sau Y să ia creditul. Adică, pot lua un credit imobiliar exact aceleași persoane care puteau să ia un credit și până la lansarea programului „Prima casă”.

Din această cauză, în prezent, zeci de mii de români, de toate categoriile sociale, dau târcoale băncilor, mânați de intenția de a profita de promoția preelectorală a Guvernului și de a-și lua o casă prin acest program.

În concluzie, ca să te califici pentru un credit imobiliar din familia „Prima casă”, trebuie să ai, în primul rând, un salariu mare (circa 600-700 de euro pe lună) și un serviciu sigur (că previziunile privind șomajul sunt sumbre). Cel mai indicat este să mergi la mai multe bănci, deoarece fiecare are propriile sale criterii de evaluare: venituri luate sau nu în considerare, dacă acceptă sau nu codebitori, gradul de îndatorare maxim acceptat etc. Și, cel mai important: „PRIMA CASĂ” NU ESTE PENTRU TOATĂ LUMEA, în niciun caz pentru românii cu venituri mici.

Ce tot vorbește Boc în maghiară?

Ce tot vorbește Boc acolo în maghiară?

Pe Mediafax, a apărut o știre în care Boc spune ceva în maghiară. Mă rog... este citat în maghiară. Pe fluxul de limba română.

Iertată le fie neglijența. Măcar m-am distrat puțin într-o zi de vineri.

Fără iPhone nu ai ce căuta nici la grădiniță

La o grădiniță din București, majoritatea copiilor au iPhone. Părinții unui copil care frecventa acea grădiniță, avocați de profesie, s-au trezit într-o bună zi că băiețelul lor, în vârstă de cinci ani, i-a anunțat că nu mai vrea să meargă la grădi până nu îi cumpără și lui iPhone, deoarece nu îndeplinește standardele de calitate când își trimit unii altora poze prin bluetooth.

Îngroziți de ce se întâmplă, părinții l-au mutat pe copil la altă grădiniță.

No comment.

Tăierea posturilor vacante, o soluție de economisire

Problema la ordinea zilei este cum să reducem din cheltuieli. Deși au tot încercat să evite, Guvernul a ajuns la personalul bugetar, în speță la funcționarii publici care s-au înmulțit inadmisibil în ultimii ani, fără a aduce însă un plus de eficiență în administrația publică.

Dacă încerci să reproșezi ceva reprezentanților unei instituții de stat, aceștia sar imediat cu scuza că „noi și așa suntem mai puțini decât numărul de personal aprobat”. Aceasta nu este însă o scuză suficient de bună. Ar însemna că, dacă se pune dl Boc astăzi cu pixul și adaugă niște posturi în organigramele ministerelor și agențiilor, oamenii vor avea impresia că la acea instituție muncesc mult mai puțini decât ar trebui să muncească? Fără a face o evaluare câtă eficiență există în această muncă? Nu se poate așa.

Iar dacă acest număr de posturi pe lângă cei angajați efectiv este lăsat să prolifereze, oricând funcționarii vor avea un motiv să aducă oameni în plus. Așa că, din acest punct de vedere, soluția pe care o propun este să fie tăiate, reduse, anulate toate posturile care nu sunt ocupate. În același timp, să se lucreze asupra eficienței celor care ocupă niște funcții.

Cum ne schimbă criza imaginea despre viitor

Criza ne-a schimbat percepția despre termenele la care ne referim pentru viitor. Această idee care mi s-a părut interesantă a adus-o în discuție la conferința de presă de astăzi Anca Bidian, directorul general al Kiwi Finance, care este o companie care se ocupă cu intermedierea creditelor dintre populație și bănci.
Ea spunea că, din cauza incertitudinilor din piață, când vorbesc despre „un termen lung”, oamenii se referă la perioade de șase luni sau cel mult un an. Iar noțiunea de „termen scurt” se proiectează, în acest context, doar pentru următoarele săptămâni.

Va scăpa Boc de următorul atac cu ouă?

Căutam astăzi un titlu pentru trimiterea de prima pagină a textului cu Boc și ouăle care l-au tot urmărit azi. „Ouăle fac poc în capul lui Boc”, „Boc, căutat de ouă” și alte variante care ori nu corespundeau realității, deși sunau bine, ori nu puteau să intre în ziar...

Dacă era după cetățenii Timișoarei, aceste ouă pe care le vedeți în fotografie ar fi trebuit să ajungă în capul, sau pe orice altă parte a corpului premierului Emil Boc, nu să treacă pe lângă mașină și să se spargă nefericit de pragul Palatului Administrativ. Dar cum cetățeanul nu este un foarte bun lunetist, misiunea rămâne să fie preluată de alți doritori să beneficieze de ideea omului. Vorba lui Silviu Sergiu, șeful șefului meu, când a propus o variantă de etichetă pentru articol: „AZI ÎN TIMIȘOARA, MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA”.

Ce mi se pare cel mai deplasat în toată povestea asta cu ouăle aruncate în premier nu este gestul timișoreanului, ci reacția lui Boc. Nu știu cine l-a consiliat, sau dacă a fost reacția lui sinceră și necontrolată (deși îmi vine foarte greu să cred), însă declarația lui este paralelă cu PR-ul și marketingul politic.

„Nu ştiu, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar, în vremuri de criză, un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”, a spus Boc la insistențele presei curioase să obțină o reacție la acest incident.

1. Negarea nu își avea rostul. Dacă într-adevăr nu observase zborul ouălor, ar fi fost informat de cei din jurul lui și oricum ar fi aflat despre ce s-a întâmplat. Deci, știa! și mințea! și noi știm că știa și mințea

2. Se pare că Boc încearcă să pară că nu este afectat de incident, să nu manifeste agresivitate, însă atitudinea lui este într-atât de artificială, încât aș fi preferat una mai umană, mai sinceră, mai naturală, chiar dacă mai agresivă.

3. Ce înseamnă „în vremuri de criză un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”? Poate că aruncarea cu ouă clocite și roșii stricate în premieri a devenit un sport național prin țările lumii și presa nu a aflat încă? Oricum, spunând acest lucru, Boc se arată conciliant cu cei care i-ar face rău, punând supărarea poporului pe seama crizei. Cu toate că încearcă să pară un martir (premier cu o misiune dificilă într-o perioadă de criză pentru care el nu poartă nicio vină), nu face decât să deschidă poarta și altor atacuri, de orice fel.

Așa că, nu aveți decât să vă puneți imaginația la contribuție, premierul Emil Boc este pregătit să înfrunte orice! Dar grăbiți-vă, că nu se știe cât durează criza, și se termină perioada de amnistie...

Alfabetul crizei: recesiune în formă de X

Toți specialiștii și cunoscătorii vorbesc, în această perioadă, cifrat. Ca niște coduri secrete, își șușotesc unii altora, sau chiar spun public, cu jumătate de gură, tot felul de premoniții alfabetice, cum ar fi U, V, L sau W.

Ce înseamnă de fapt aceste litere, pentru profani, pentru oamenii de rând?

* Scenariul V: scădere rapidă, urmată de o revenire la fel de rapidă

* Scenariul U: scădere prelungită, după care urmează o revenire înceată

* Scenariul L: scădere bruscă, urmată de o stagnare prelungită

* Scenariul W: cădere, revenire, urmată de o altă cădere și o altă revenire

Am citit astăzi titlul care mi-a plăcut cel mai mult pe subiectul alfabetului crizei. Este vorba de „De recesiune în X ați auzit?”, scris de Cristi Dogaru, pe Banii Noștri. M-a încântat ideea cu recesiunea în X, dar nu în sensul în care este abordarea lui Cristi Dogaru, adică X în sensul că s-a pus crucea pe economia japoneză.

Eu aș spune că vom avea recesiune în formă de X în sensul că este necunoscută. Nu se știe nici cum va evolua criza în state care se comportă mai „după carte” ca noi, astfel că în România, litera care definește modul în care vom ieși din recesiune rămâne o mare necunoscută, un mare X.

Pogea repetă greșeala lui Vosganian

Scriam, la un moment dat, în una dintre postările mai vechi, despre politica fiscală prociclică și anticiclică. Gheorghe Pogea, actualul ministru de finanțe, a acuzat fostul guvern de politică fiscală prociclică. Adică, de faptul că, în timp ce economia duduia, el a redus fiscalitatea.

O politică fiscală anticiclică este considerată, în teoria economică, cea corectă, datorită faptului că:
1. În vremuri bune, când vin mulți bani la buget, creșterea fiscalității nu este un motiv în măsură să stăvilească înființarea de noi companii și dezvoltarea lor. Din contră, când circulă mulți bani în piață, este un bun prilej pentru a pune bani deoparte (că autoritățile române, oricare ar fi acestea la un anumit moment sau altul, nu au cultura economisirii este o altă problemă), din care se pot face multe lucruri: de la economisire pentru zile mai negre până la proiecte cu valoare adăugată mare.
2. Acest lucru îți permite ca, atunci când economia e în scădere, să ajuți firmele scăzând fiscalitatea, pentru a le da o gură de aer.

Dar, ce s-a întâmplat în România ultimilor ani? Fostul Guvern a profitat de creșterea economică și a întins coarda, în scopuri electorale, reducând fiscalitatea. Acest lucru nu părea foarte grav, deoarece bani erau, și încă destul de mulți. Și poate că ar fi trecut neobservat dacă nu ne lovea și pe noi criza financiară mondială.
În 2009, deși majoritatea statelor au redus taxele și impozitele, pentru a ajuta cât de cât firmele și așa lovite dur de scăderea cererii, România a majorat fiscalitatea. Altfel spus, nu a făcut altceva decât să adopte aceeași politică fiscală prociclică. Iar rezultatul riscă să fie dezastruos: firmele care aduc bani la buget să nu reușească să iasă din criză, o criză pe care nu ele au provocat-o și nu au gestionat-o prost. Din păcate, statul nu poate intra în colaps, executat silit și vândut pe active... I-ar prinde bine o lecție, sau cel puțin o sperietură bună.

Forfetarul are zilele numărate

Va renunța sau nu va renunța Guvernul la impozitul minim? Pentru noi nu e mare diferență dacă se numește minim sau forfetar (pentru contabili a rămas să se numească forfetar). Însă pentru Constantin Niță, ministrul pentru IMM-uri, contează.
După ce a spus, în repetate rânduri, că cere să se renunțe la impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 septembrie, astăzi, la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor, a simțit nevoia să se scuze pentru ce s-a întâmplat cu acest impozit.
„Unii m-au acuzat că sunt cel care am introdus impozitul forfetar şi vreau să fac o remarcă. Da, eu l-am introdus în planul de guvernare, dar era impozit forfetar pe activitate, se referea la activităţi precum tutun, alcool şi produse petroliere. Unii fac o confuzie gravă între impozitul minim pe cifra de afaceri şi impozitul forfetar”, a spus el. Niță a mai acuzat faptul că impozitul propus de el a fost „răstălmăcit”, acesta având inițial rolul de a scoaterea la suprafaţă evaziunea fiscală.

Care sunt datele problemei?

1. Impozitul minim nu aduce cine știe ce bani la buget. Finanțele speră să scoată de la firme din această taxă anul acesta 460 milioane de lei, reprezentând 0,09% din PIB, arată un studiu făcut chiar de Ministerul de Finanțe și publicat de Mediafax

2. Potrivit aceluiași studiu, este posibil ca circa 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să-și înceteze activitatea din cauza forfetarului

3. Datele ONRC indică faptul că de 12 ori mai multe firme și-au suspendat activitatea în primul semestru din 2009 față de aceeași perioadă de anul trecut, numărul firmelor dizolvate voluntar a crescut de cinci ori, iar numărul radierilor s-a triplat. Oare numai criza e de vină?

4. Aici îl voi cita pe Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), care mi-a spus că „pentru mai nimica bani, au introdus o temă șocantă psihologic, într-un an de criză”. Adică, după ce că este criză și firmele suferă din cauza scăderii cererii și a lipsei de finanțare, le mai pui în cârcă un nou impozit șocant: îi pui să plătească o taxă (stabilită în funcție de afacerile de anul trecut, când am avut totuși creștere economică) chiar dacă sunt pe pierdere.

5. Este an electoral și Guvernul trebuie să găsească soluții ca să atragă votanții. Aest lucru este mai important decât deficitul bugetar. Reprezentanții firmelor sunt de fapt electoratul liberalo-democrat.

6. Urmează o modificare naturală a Codului Fiscal (cea promisă din primele luni ale anului, cu rescrierea și republicarea...)

În concluzie, nu știu dacă va fi posibil chiar de la 1 septembrie, dar cel târziu de la 1 ianuarie 2010 vom scăpa de impozitul forfetar. Iar Guvernul Boc va rămâne în istorie ca unul care a gestionat cât se poate de prost situația de criză, care face studii abia după ce bagă impozite și ca unul care nu gândește decât pe termen scurt.

Birocrație la Finanțe: solicitare pentru o discuție la telefon cu Grațiela Iordache

Astăzi voi relata o întâmplare hazlie pe care nu am reușit să o scriu săptămâna trecută din cauză de muncă la zi + campania „Ponturi de criză” + participare la emisiunea „Evenimentele zilei” de pe B1.
Este o întâmplare cu un minister atât de drag nouă, și anume cel al Finanțelor, cu angajați atât de haioși, încât niciodată nu încetează să te surprindă.
Așadar, s-a trezit într-o bună zi Adriean Videanu, ministru PDL, să spună că impozitul minim introdus de Pogea (adică fostul său subordonat la Marmosim și Titan Mar, și membru al aceluiași partid) este „o eroare”. Bine... toată lumea știa asta, dar știrea era că a recunoscut-o un ministru PDL și nu oricare, ci unul care se pricepe la economie.

Era miercuri, miniștrii se pregăteau de ședința de guvern. Nu știu dacă acesta a fost motivul, însă Pogea nu mi-a răspuns la cele peste 10 telefoane pe care i le-am dat. Aveam nevoie de o reacție de la MFP pe subiectul impozitului forfetar (care este minim, de fapt, dar ne-am obișnuit să-l numim așa) și decid să o sun pe Grațiela Iordache, care este secretar de stat în Finanțe, numai bine responsabilă de fiscalitate. O sun, îmi răspunde un tinerel. (Deci și Grațiela are asistent) După ce îi explic ce vreau, tânărul, după cum era de așteptat, mă pune să trimit solicitare la Biroul de Presă. La care eu îi explic că nu vreau date, cifre sau citate din legi, ci vreau sa discut cu femeia 3 minute la telefon.
El îmi spune suav că totuși va trebui să fac o solicitare la Biroul de Presă.
Eu: pentru ce, pentru o convorbire telefonică cu doamna Iordache?
El: da, pentru o convorbire telefonică
Eu: Și se rezolvă în cursul zilei de astăzi?
El: Da, sigur.

Îmi plăcea absurdul situației, motiv pentru care chiar am făcut acea solicitare la Biroul de Presă pentru o convorbire telefonică cu Grațiela Iordache. Cei care au lucrat cu Ministerul Finanțelor probabil bănuiesc că la respectiva solicitare mi s-a răspuns cu un telefon, însă de la Biroul de Presă. O tânără speranță a PR-ului instituțional încerca să-mi explice că „doamna Grațiela nu mai are timp azi, programul nu îi permite, probabil că se pregătește de ședința de Guvern... Însă până acum doamna Grațiela nu a refuzat niciun interviu, doar că trebuie făcută solicitarea cu câteva zile înainte...”
Cu toate eforturile mele, nu am reușit să o conving care este diferența dintre un interviu și o declarație. Și nici ea nu a reușit să mă convingă de faptul că Ministerul Finanțelor este transparent nu numai la nivel declarativ.

Ultimul banc tare despre Pogea și Videanu

Pogea și Videanu la restaurant.

Videanu: Mai luăm ceva?

Pogea: De la cine?

Creșterea TVA, următoarea schimbare fiscală

După ce am revenit dintr-o scurtă vacanță, m-a izbit vestea că autoritățile se gândesc să majoreze TVA-ul. M-a surprins nu pentru că nu mă așteptam, ci pentru că nu mă așteptam să se întâmple atât de devreme. Este un semn că ce nu știm noi și stiu ei, adică situația finanțelor țării, nu arată deloc bine în acest moment. Iar perspectivele de revenire rămân destul de îndepărtate.
Enumerând reușitele din planul anticriză, Boc încă se laudă că a menținut actualele niveluri ale TVA (de 19%) și cotei unice (de 16%). Totuși, ei știu și văd că bani la buget nu mai vin, pensiile și salariile angajaților bugetari trebuie plătite, iar statul rostogolește un bolovan de datorii și dobânzi datorate băncilor care crește pe zi ce trece. Cum acest lucru nu poate continua la nesfârșit, iar impozitul forfetar nu aduce nici pe departe atât de mulți bani câți au nevoie, nici măcar cât au estimat, trebuie găsită de urgență altă soluție. Totul se întâmplă sub presiunea FMI și a Comisiei Europene care ne veghează toți indicatorii macroeconomici, dar în mod special deficitul bugetar, altfel spus, cheltuielile statului în raport cu veniturile sale.
Care sunt soluțiile la îndemână? Sursa cea mai rapidă și comodă de bani la bugetul de stat este creșterea fiscalității. Au două opțiuni: ori cresc TVA, ori cresc cota unică.
Impozitul minim a venit ca o alternativă la cota unică. În condiții de criză, nu sunt multe firmele care vor înregistra profit. Și mai puține vor fi companiile care vor avea un profit net mai mare, care chiar să plătească un impozit pe profit mai mare decât impozitul minim stabilit pentru categoria respectivă de firme. Astfel, cota unică a rămas, de fapt, doar pe hârtie, fiind înlocuită cu impozitul minim.
Rămâne TVA, care este impozitul care vine cel mai rapid la bugetul de stat. Dacă urmărim modelul altor țări cu probleme, cum este Ungaria, vedem care au fost soluțiile aplicate acolo. România se apropie rapid de punctul critic, din care doar o soluție de avarie ne poate scoate. Este adevărat că vin alegerile prezidențiale, ceea ce ne face să credem că majorarea TVA nu se va produce decât cel devreme în luna decembrie, sau chiar începând de anul viitor. Totuși, nu este exclus ca acest lucru să aibă loc chiar mai devreme, dacă nu ne încadrăm în limitele de deficit stabilite cu FMI.
Și atunci să vedeți cum vom plăti toți, de la mic la mare, prostia ultimelor noastre guverne...

Strategii proaste de PR la Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea are o strategie ciudată de PR. Adică, din timp în timp, face conferințe de presă inutile. Acestea lasă impresia că au fost făcute doar ca un birocrat să bifeze o rubrică dintr-un tabel oarecare.

O conferință de presă fără miză a avut loc din nou astăzi, pentru a nu știu câta oară.

Dana Lulache, directorul general al FP, a chemat astăzi ziariștii să îi anunțe că se organizează Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pe 27 iulie. Și... cam atât. Cum? Dar reacție la declarația lui Mircea Ursache de acum o săptămână că va sfătui Guvernul să nu semneze contractul cu Franklin Templeton, deoarece acesta cere prea mulți bani pentru administrarea FP și a activelor sale? Sau la faptul că Ursache a spus că actualul directorat poate foarte bine să facă ce ar fi trebuit să facă noul administrator? Nimic. Toate încercările noastre s-au soldat cu răspunsuri de tipul „Acționarii Fondului vor decide în AGA” sau „Acționarii sunt cei care sunt în măsură să ia o asemenea hotărâre” sau „Nu comentez nimic”.

La cât cunosc eu departamentul de PR al FP, nu exclud să aibă pretenția ca jurnaliștii să urmeze niște cursuri specializate de trei zile cu tema „Strategii de comunicare și de colectare de informații de la Fondul Proprietatea”, care au mărețul scop de a învăța cum să îi pui întrebări doamnei Lulache astfel încât aceasta să și răspundă la ele.

Că, evident, ziariștii sunt de vină, nu Dana Lulache, care nu vrea sau nu știe să răspundă...

Câtă încredere poți avea în companiile de cercetare de piață

Până la urmă, trebuie să recunoaștem faptul că nu avem mecanisme eficiente de monitorizare a diferitelor piețe de produse și servicii. În general, estimările privind piața (numărul total de produse comercializate și volumul vânzărilor) diferă de la companie la companie.

O soluție ar fi firmele de cercetare de piață. Una dintre ele, destul de căutată și bine-văzută, este GfK, care furnizează studii și cifre referitoare la diferite piețe. Companiile de cercetare de piață au cel puțin avantajul de a analiza piața obiectiv, de a se ridica deasupra actorilor pieței, de a o analiza și de a trage niște concluzii.

Noi, ziariștii, neavând un alt instrument mai cuprinzător, luăm de bune studiile companiilor de cercetare de piață.

Cunoscătorii pieței au însă o altă părere despre studiile acestora. De exemplu, un cunoscător al domeniul electronice și electrocasnice spune că privește cu reticență studiile făcute de GfK. De ce? Deoarece sunt situații în care un număr de unități vândute este raportat de două ori. Cum se întâmplă asta? Simplu: producătorul anunță GfK că a vândut X produse (către retailer), apoi retailerul anunță GfK că a vândut (aceleași) X produse (către clienți persoane fizice).

Astfel, citez exemplul cunoscătorului, la vânzări de 63.000 de camere video pot însemna o cifră reală de numai 53.000 de camere video. Mai mult, el nu ar fi surprins nici dacă vânzările reale ar fi chiar mai mari decât cifra raportată de GfK, ajungând la 70.000 de euro.

Cu tot acest scepticism, el cumpără datele GfK. Pentru că nu te poți dispensa de informațiile unei companii de cercetare de piață, care îți spune unde te situezi și care este piața pe care te lupți, cu erorile de rigoare.