Centrală termică pentru copii cu dizabilități

E frumos atunci când cei care își permit îi ajută pe cei care au nevoie. Tot așa cum e frumos când firmele organizează evenimente ecologice, cum ar fi salubrizare sau plantare de copaci. Sunt exemple pozitive pe care ar trebui să nu le trecem cu vederea.
De exemplu, cei 45 de copii cu dizabilități de la Centrul de Recuperare și Reabilitare din București vor avea încălzirea asigurată de trei companii: Baxi România, OBI România și Termo Service 2000. Acestea au pus la dispoziția Centrului un sistem termic complet de ultimă generație. Cele trei companii spun că este abia primul proiect de CSR (corporate social responsability) pe care se pregătesc să le desfășoare împreună.

De ce a venit Strauss-Kahn în România?

Nu ne-a lăudat, nici nu ne-a înjurat. A vorbit despre băncile salvate de guverne, un pic despre șomaj și despre luptele acerbe pe care trebuie să le ducă UE pentru a nu trece în Liga a II-a a economiilor lumii după încheierea crizei actuale.

Atunci de ce a venit șeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, la București?

Nu suntem singurii din zonă vizitați de înaltul oficial. Totuși, Polonia parcă are cu ce se lăuda, în timp ce noi...

Și, de parcă noi am fi îndeplinit toate condițiile din acordul cu FMI, Strauss-Kahn nu a criticat deloc guvernul de la București. Ba mai mult, el a vorbit despre „noul FMI”, care vine cu soluții adaptate la specificul fiecărui stat căruia îi împrumută bani.

Deci, care este adevăratul scop al vizitei?

Interesantă reacția lui Varujan Vosganian. El observă că este pentru prima oară când, în discursul său, un oficial FMI nu adresează complimente sau încurajări Guvernului Boc. „Guvernul României a făcut exact pe dos (se referă la recomandările FMI - n.r.) și nu înțelegem îngăduința cu care FMI tratează de un an Guvernul României, cu consecințele pe care le vedem”.

***

Cu o altă declarație pe care a făcut-o Strauss-Kahn, mi-a adus vie în fața ochilor teoria conspirației. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluții globale la probleme globale”, deoarece globalizarea este adevărata realitate și nu avem unde fugi de ea - acesta a fost un alt mesaj transmis de directorul FMI. Acesta mă duce cu gândul la teoria conform căreia instituțiile financiare internaționale au scopul de a controla și subjuga statele lumii.

Capriciile lui Goya astăzi, la MNAR

Când parcurgi Capriciile lui Francisco de Goya, pictate în anii 1797-1799, îți dai seama, mai mult decât oricând, că, vorba poetului, „toate-s vechi și nouă toate”. Viciile sunt identice, iar o pană de rațiune are exact aceleași consecințe astăzi ca și acum două secole și ceva. Unii care cred în evoluția omenirii chiar s-ar putea cutremura la gândul că, în esență, nimic nu s-a schimbat. În afară de faptul că a dispărut Inchiziția, totul se desfășoară cu o viteză din ce în ce mai mare și au apărut multe alte ispite.
80 de gravuri din seria Los Caprichos, pictate în tehnicile acvaforte și acvatinta, sunt expuse, până pe data de 30 mai, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României. Mergeți să le vedeți, sunt superbe, mai ales că sunt însoțite de comentariile originale ale artistului.

De exemplu:

Gravura 43. El sueno de la razon produce monstrous (Somnul rațiunii naște monștri)

(dreapta)

Fantezia lipsită de rațiune zămislește monștri; unite, sunt protectoarele artelor și făuresc minunății

Gravura 56. Subyr y bajar (Să urci și să cobori)

(stânga)

Soarta norocoasă se poartă rău cu cei care-o preamăresc. Răsplătește cu fum efortul de a urca, iar pe cel aflat în vârf îl pedepsește aruncându-l.

Într-un parc din Chişinău

Am regăsit Chişinăul aproape la fel cum îl ştiu. E adevărat, oamenii sunt ceva mai veseli - pun acest lucru pe seama primăverii care a venit în forţă în aceste zile. Fetele sunt la fel de frumoase, poate ceva mai dezbrăcate - decoltate, cu fuste foarte scurte - spre bucuria băieţilor. Iar bomboanele Bucuria din ce în ce mai scumpe. Se vorbeşte la fel de multă limbă rusă şi abia recent în cinematografe au început să subtitreze filmele în română (fiind dublate deja în rusă).

În rest, toate sunt pe vechi - critică în surdină, frica de a se revolta împotriva oricărei nedreptăţi şi bancuri, în special despre moldovenii din Spania, Italia, Portugalia...

Stăteam pe o bancă în Grădina Publică (unul din parcurile de lângă Piaţa Marii Adunări Naţionale) şi mi-am dat seama că la Chişinău a sta pe o bancă în parc are o altă semnificaţie faţă de Bucureşti. În primul rând, pe o bancă din acest parc pot sta lejer 6 persoane şi, de multe ori, stau persoane care nu au legătură între ele: de exemplu, pot sta două cupluri fără ca niciunul dintre ele să se simtă incomod. La Bucureşti, de obicei băncuţele din parc sunt mici şi ocupate preponderent de pensionari, rareori de cupluri sau mămici cu copii. În Chişinău însă stau de multe ori tineri singuri sau în gaşcă. Mi-am amintit cu această ocazie că şi eu, când eram la şcoală şi liceu, mergeam deseori în parc cu prietenele sau cu colegii. Mergeam şi când chiuleam de la ore, şi după ore să socializăm. Chişinăul e un oraş foarte verde, spre deosebire de Bucureşti, şi poate că acesta este motivul pentru care spaţiile verzi nici nu sunt percepute ca neapărat deosebite.

Dreptate în justiție în funcție de banii la buget...

Tot ce mișcă în România depinde de faptul dacă ajung sau nu banii la buget. Chiar și hotărârile Justiției? Da, fraților, chiar și acestea.
Adică, nu e suficient să ai de partea ta o decizie a instanței care îți dă dreptate să îți returneze statul o sumă pe care ți-a luat-o în mod necuvenit. Mai trebuie să vrea și Vlădescu.
Spuneam, zilele trecute, că salariații cărora le-au fost reținute sumele aferente sporurilor considerate necuvenite, sau cei pentru care șefii lor (ordonatorii de credite) au aplicat ad literam Legea salarizării unitare câștigă procesele în instanță. Motivul: statul a semnat un acord prin care se angajează să le plătească acele drepturi.

Până aici, lucrurile sunt logice. După care tind să derapeze pe lângă logica democratică.
Sâmburele harababurii este faptul că Guvernul nu are suficienți bani. Finanțele publice sunt programate până la ultimul bănuț, iar orice cheltuială suplimentară este o risipă care ne-ar putea face să sărim din schema de deficit bugetar convenită cu FMI de 5,9% din PIB, anul acesta.
Argumentele ministrului finanțelor, Sebastian Vlădescu, sunt însă spumoase.
* „Măsura amânării plăţilor salariale câştigate în instanţă în 2010 de către bugetari are legătură cu un sistem în care ar trebui totuşi să stabilim cine legiferează în domeniul cheltuielilor salariale şi atâta timp cât Guvernul poate să acorde drepturi, Guvernul poate să şi suspende acele drepturi”.
* „Dacă aceste hotărâri judecătorești ar fi implementate, bugetul s-ar dezechilibra complet. O hotărâre judecătorească se implementează în limitele capabilității bugetului”.
* „Nu e un refuz de a aplica o hotărâre judecătorească, ci o corelare între hotărârile judecătorești și posibilitățile reale ale bugetului”.

Practic, Guvernul a decis (prin OUG nr. 18/2010) ca oamenii să își primească sumele restante în următorii trei ani.
Dar cu dreptatea în justiție cum rămâne???

Vlădescu spune când va fi eliminat impozitul minim

Întrebare ziarist: Când va fi eliminat impozitul minim?

Răspuns Vlădescu: Atunci când va fi gata impozitul forfetar.

Nu e genial? Și perfect vlădescian, încadrat în spiritul românesc...

Neîncredere în angajații la stat

- Aveți bonuri de masă? mă întreabă doamna de la una din casele de marcat de la Carrefour Unirea.
- Nu - zic și o întreb la rândul meu - Mai aveți clienți care plătesc cu bonuri de masă în perioada asta?...
- Cum să nu? răspunde ea aproape indignată. Probabil că lucrați la stat...
- Nu, nu lucrez la stat.
- Pai și noi, angajații Carrefour primim bonuri de masă, adaugă femeia.

Așa am constatat că angajații în sectorul de stat au ajuns să fie mai prost cotați din punct de vedere al încrederii decât cei din privat.

Statul câştigă procesul cu sporurile nesimţite. Care stat?

Am scris, spre finele lunii trecute, scandalizați, despre sporurile nesimțite pe care le-au primit angajații în sectorul de stat în anii trecuți (vezi aici).
Ne indignam, pentru că nu mai avem puteri să râdem, de: sporul de refacere după concediu, de sporul de masă caldă și cel de cantină, cel pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru refacerea capacităților de muncă, sume de reprezentare, pentru ținută decentă, spor pentru ziua de naștere a angajatului, spor pentru funcție publică sau pentru lucrul cu publicul, spor de dispozitiv (mă tot întreb ce dispozitiv oribil folosesc săracii oameni că primesc pentru el un spor de la buget). Și culmea, am auzit că într-un anumit oraș se acordă și sporul de semafor, în condițiile în care în toată urbea sunt numai vreo patru semafoare!

Cică și cei din delegația FMI s-au declarat surprinși de atâta creativitate în inventarea zecilor şi zecilor de categorii de sporuri. Și le-ar fi sugerat românilor „de ce nu încadrați într-o categorie unică toate aceste sume în plus la salariul de bază, bunăoară denumită generic spor? Măcar nu ați fi penibili"...

La acel moment, presa înfiera cu mâinie proletară situația din sistem. Și, totodată, aplaudam decizia Curții de Conturi de a recupera sumele acordate în contul sporurilor considerate ilegale. Acestea se ridicau la 260 milioane de euro în 2008, bani încasaţi de 235.000 de salariaţi, la care se adaugă o sumă aproape dublă în 2009. Așa estimăm noi, deoarece pentru anul trecut raportul nu este încă finalizat.

Ceea ce nu luam în considerare atunci erau contractele colective de muncă, în baza cărora acei funcţionari şi-au asigurat dreptul de a primi acele sporuri, chiar dacă până şi sindicaliştii admit că s-a exagerat cu ele. Sunt documente puternice, totale, imbatabile. Din moment ce contractele colective de muncă au fost semnate de autorităţi, trebuie să le şi respecte. În caz contrar, se va întâmpla pe scară largă ceea ce se petrece acum acolo unde funcţionează un sindicat puternic care are avocaţi buni: angajaţii vor da în judecată angajatorul - adică statul - şi vor avea câştig de cauză.

Aşa că degeaba mai vine acum Valentin Mocanu, secretar de stat la Ministerul Muncii, să spună că funcţionarii publici pot primi sporuri doar în baza unei legi, atâta timp cât ani de zile au proliferat tot felul de sporuri statuate în contractele colective de muncă. Există semnătura autorităţii pe acele contracte!

Astfel, se ajunge la o situaţie absurdă, când funcţionarii statului, cei care de fapt compun şi reprezintă statul, dau în judecată această entitate am putea spune abstractă care este statul ca să-şi obţină drepturile pe care le-a negociat cu el. În momentul negocierii, reprezentatul statului era un şef (primar, prefect sau preşedinte al unei instituţii) care, în mod evident, a beneficiat la rândul său de acele sporuri.
Altfel spus, statul a negociat cu el însuşi sporuri, pe care acum, din lipsă de bani la buget, le vrea înapoi tot de la el însuşi şi, considerându-se totuşi îndreptăţit să le primească, se dă în judecată pe el însuşi şi, de cele mai multe ori, câştigă procesul.
În concluzie, Kafka ar fi găsit în România destul material care să-l inspire. Nu-i aşa?

Interviu cu Andrei Gheorghe

Liniște adâncă în Pipera. Adâncă, adâncă. După două ore în care am parcurs, pe ninsoare, nu mai mult de 5 km, am ajuns la casa lui Andrei Gheorghe. Pe la 20.30, sau cu o oră și jumătate întârziere față de ora programată.
Ne-a invitat în casă, unde am fost întâmpinați de doi dulăi - dintre care unul este mai mare decât mine - însă ambii foarte jucăuși și ascultători. Pentru a putea discuta în liniște, cățeii au fost nevoiți să petreacă peste jumătate de oră afară. Însă cel mai mult mi-a plăcut pisicul (foto), care, spune Andrei, le ține piept celor doi uriași.

Totul din casă este modern, curat, nou și nu se simte niciun miros de animal. Totodată, e un spațiu în care lucrurile nu sunt bătute în cuie. Impresia este de open-minded, exact aceeași pe care o ai când discuți cu Andrei Gheorghe.
La bucătărie, ne-a servit cu whisky și suc de portocale. Iar la toaletă zăceau câteva numere din Financial Times.
Una peste alte, a fost un interviu deosebit, într-un spațiu plăcut.

Aflați din EVZ de ce s-a despărțit Andrei Gheorghe de Ministerul de Finanțe și de ministrul Sebastian Vlădescu, căruia iată cum încearcă să-i imite mimica :P.

(Foto: Răzvan Vălcăneanțu, cu mulțumiri).