Blejnar, pe picior de plecare?

Toată nebunia din vămi duce cu siguranţă undeva. Nu ştiu dacă vom afla acum, sau mai târziu, sau dacă vom afla vreodată. Însă cu siguranţă mulţi funcţionari importanţi ai structurilor statului sunt implicaţi în acest lanţ vicios fie că au susţinut, fie că au mandatat, fie că au trecut cu vederea, fie că au tăcut, fie că s-au făcut că nu observă şi lista poate continua.

Şi chiar dacă nu au ştiut şi nu au făcut nimic, faptul că pe tarlaua lor se descoperă şi se demască public grozăvii de o asemenea anvergură nu miroase a bine. Mai mult, se pare că şi el e conştient că se poate termina destul de rău.

Oare în aceste condiţii, şeful ANAF, Sorin Blejnar, se simte inconfortabil? Credeţi că are bagajele făcute?

Am două argumente care nu sunt puternice, sunt doar grăitoare.

1. Marţi, a venit la conferinţa organizată de Fisc pe tema declaraţiei unice, cu toate că nu era anunţat în invitaţie. Pur şi simplu i-a abătut să vină, de unde până atunci nu venea nici când era anunţat şi trecut în invitaţiile transmise către ziarişti. Această atitudine mi se pare că vrea să spună "Asta-i situaţia, nu mai am cum s-o schimb, mai bine s-o înfrunt. Fie ce-o fi. Merg cu capul înainte şi vedem ce iese".

2. A făcut Sorin Blejnar o afirmaţie dubioasă, în timp ce vorbea despre declaraţia unică. După câteva valuri de laude (că sunt 5 declaraţii în una singură, că se depune simplu, că aşa se face informatizarea sistemului etc.), fii atent ce spune: "Declaraţia unică este provocarea majoră a mandatului meu de preşedinte al ANAF". E ca şi cum ştie că nu va mai ocupa mult acest fotoliu şi începe deja să-şi facă public bilanţul ca să atragă atenţia celor de deasupra lui că a făcut ceva bun.

E Sorin Blejnar pe picior de plecare?..

Eu cu România mea paralelă

"Marş!", îi spuse printre dinţi câinelui comunitar care se gudura pe la picioarele lui din momentul în care a văzut că scoate nişte sacoşe din portbagaj.

Era vesel. De ce n-ar fi? E tânăr, are maşină, ascultă o manea bună şi o face atât de tare încât să audă şi lumea care merge pe cealaltă parte a străzii.

L-am văzut în seara aceasta, preţ de câteva secunde, când treceam pe lângă el în timp ce descărca rapid, la colţul străzii, nişte pungi, probabil cu alimente, din portbagaj şi le dădea unei femei. A venit să le lase şi va pleca mai departe în treaba lui, să-şi facă bani şi duşmani.

Atunci am devenit conştientă, o dată în plus, că trăim în două Românii paralele. Trăim în două Românii care există bine mersi una fără cealaltă.

Dar, oare sunt doar două Românii? Sunt zece? Douăzeci? Sau poate 22 de milioane?...