Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt genul de persoană pentru care
reclamele online aproape că nu există.
Cu părere de rău pentru colegii mei care lucrează exlusiv pentru un titlu online, reclamele care îmi sar în faţă, bannerele şi chiar şi cele care acoperă toată pagina pe care o caut în speranţa că voi fi interesată de ce-mi prezintă - niciunele dintre acestea
nu reuşesc să-mi capteze atenţia.
Le privesc ca pe un rău necesar sau, dacă sunt enervante, ca pe nişte gândaci de bucătărie, pe care trebuie să-i dau la o parte ca să-mi fac treaba.
De aceea tot ce fac atunci când o reclamă mă agasează pe un site este să caut
"X"-ul salvator, pe care cei care produc aceste reclame încearcă tertipuri ingenioase pentru a-l ascunde de mine.
Puţine au fost reclamele online care mi-au plăcut. Iar una dintre ele este cea la
Aqua Carpatica a lui Valvis, unde ai o suprafaţă care, când o atingi cu mouse-ul, reacţionează la fel ca apa, face valuri şi cercuri. Mi-a plăcut şi m-am jucat puţin cu reclama, pe care am descoperit-o pe
Reporter Virtual, apoi am găsit-o şi pe Facebook,
click aici.