Se afișează postările cu eticheta Viena. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viena. Afișați toate postările

miercuri, 28 aprilie 2010

marți, 13 aprilie 2010

Viena, la începutul lui aprilie


De data asta am revăzut Viena mai primitoare şi mai vie. Asta datorită aerului de primăvară şi vremii frumoase de care am avut noroc. Am fost, săptămâna trecută, de miercuri până vineri dimineaţă, la forumul LeaderSHE, organizat de ForumInvest.

Spre deosebire de data trecută, în octombrie 2009, când nici vremea friguroasă şi ploioasă şi nici programul foarte încărcat al evenimentului unde am participat nu m-au lăsat să înţeleg ceva din acea vizită la Viena, acum chiar mi-a plăcut. Am avut timp să ne plimbăm prin oraş şi chiar să mergem la o cârciumă prin centru şi să bem o bere la 4 euro halba la jumate foarte fină la gust.

Este un oraş frumos, curat, dar cam scump. Nu este atât de aglomerat de maşini, poate şi datorită faptului că multă lume circulă cu bicicletele. Există anumite locuri special amenajate de unde îţi poţi lua o bicicletă să mergi cu ea, apoi să o aduci înapoi sau să o laşi într-un alt loc similar.

Mă întreb de ce nu învăţăm şi noi să mergem mai mult cu bicicletele în Bucureşti. Nu pot spune că nu există bunăvoinţă din partea Primăriei, căci au amenajat destule piste pentru biciclişti. Pur şi simplu noi avem altă mentalitate: noi nu concepem ca o femeie îmbrăcată într-o fustă elegantă şi sacou încălţată în pantofi cu toc să meargă la destinaţie cu bicicleta. Aşa ceva am văzut însă şi în Viena, şi la Bruxelles şi sunt convinsă că voi aţi văzut şi în alte oraşe pe care eu nu am avut şansa să le vizitez.



În Viena mai sunt şi alte mijloace de transport, mai neobişnuite. Turiştii dornici să simtă atmosfera de epocă sunt invitaţi să se plimbe cu trăsurile, care sunt destule prin centru.

Plimbându-mă pe străzile oraşului, am observat destul de multe magazine cu covoare persane. După părerea mea, unul singur era suficient. Mă întreb cine le cumpără...





Parcul prin care am trecut era frumos amenajat şi bine întreţinut. Câinii nu au voie să fie plimbaţi pe acolo. În schimb, în lac se bălăceau o grămadă de raţe.

vineri, 20 martie 2009

Momentul cheie în negocierile împrumutului extern

Ce am văzut până acum din povestea împrumutului extern a fost doar prefața. Cu ingredientele precum negare, acceptare, analize și șantaj. A fost vizita de documentare.
Adevărata luptă pentru împrumut se va da joia viitoare, pe 26 martie, la Viena. Delegația FMI care studiază ce se întâmplă în România și trebuie să negocieze cu noi și să dea verdictul merge în Austria să se întâlnească cu șefii băncilor-mamă ale primelor zece bănci străine din România. Reprezentanții FMI vor să vadă cât de serioși sunt bancherii în intenția de a susține subsidiarele lor din România dacă vor avea probleme din cauza crizei.
Cine va fi la întâlnire? Preşedinţii Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus şi ai încă unei bănci.
Și cine va mai fi la întâlnire? Șefii băncilor din România și, probabil, ai BNR, spun sursele Mediafax.
Din păcate, noi vom afla doar partea oficială, vârful aisbergului. Însă de ce se va discuta acolo va depinde direcția în care o vom lua. Sau, cel puțin, cineva va afla clar unde ne aflăm.