FMI recunoaște: Impozitele au fost crescute mai mult decât se intenționase la venirea crizei

Criză, criză, dar de ce să întindem coarda prea tare cu taxe și impozite prea mari sau prea multe? E o întrebare retorică, pe care și-o pun doar cei care nu sunt la guvernare și care gândesc pe termen lung. Problema este, după cum vedem, nu numai la noi, unde, de la venirea crizei, peste zece taxe și impozite au fost introduse sau majorate, ci și la case mai mari.
O recunoaște chiar cineva din conducerea FMI. Martine Guerguil (foto), director adjunct al Departamentului de Fiscalitate al FMI, a declarat, pe 6 decembrie, la un seminar organizat la Seul, de către FMI și Institutul Korean al Finanțelor Publice (KIPF), că, în majoritatea statelor avansate, consolidarea fiscală care a avut loc de la declanșarea crizei financiare globale a constat în creșterea impozitelor într-o măsură mai mare decât se intenționase inițial. Din nefericire, aceste creșteri de taxe nu au reușit întotdeauna să reducă potențialul impact negativ asupra creșterii economice: de exemplu, taxele pe salarii, atât de dăunătoare creșterii numărului de locuri de muncă, au fost crescute mai frecvent decât impozitele pe proprietate, care tind să fie mai prietenoase cu creșterea economică. Și statele au ca scop să aducă în continuare venituri și mai mari din taxe, a mai spus oficialul FMI, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției financiare internaționale.

Nu e momentul pentru un impozit forfetar

Dacă aveţi răbdare şi curiozitate, vom face niţică teorie economică, înainte de a discuta despre cât de potrivit este ca guvernul să introducă acum impozitul forfetar.
Specialiştii în economie, cei care nu sunt şi politicieni, vorbesc despre cum trebuie să fie politica fiscală în diferite perioade. Astfel, când consumul creşte, firmele se înmulţesc şi au venituri din belşug, adică economia duduie, o autoritate fiscală responsabilă îşi poate permite accentuarea fiscalităţii prin majorarea unor impozite sau extinderea lor într-o arie neacoperită anterior. În acest fel, nici deficitele nu ajung foarte adânci. Este soluţia recomandată şi se numeşte politică fiscală anticiclică.
Cealaltă opţiune este politica fiscală prociclică. Aceasta înseamă ca, atunci când economia creşte, să reduci impozitele şi să nu-ţi prea baţi capul să găseşti noi surse de venit la buget. Asta s-a întâmplat la noi în ultimii ani.
Cum istoria a arătat că după râs vine plâns, ce putem face în situaţie de criză?
Guvernele cu o fiscalizare bună pot reduce impozitele, deoarece deficitul bugetar nu depinde numai de câteva puncte procentuale dintr-un impozit.
În schimb, guvernele care au tot tăiat din impozite nu mai au de unde să le scadă. Iar bănuţii pe care nu s-au pregătit să-i adune sunt vitali pentru buget. Şi iată-ne în criză şi cu impozitare în creştere.
O taxă anuală pentru firmele care fac evaziune fiscală este o idee bună, susţinută de altfel de toţi oamenii de afaceri corecţi. Dar să te apuci acum, în plină criză, să introduci un nou sistem de impozitare a sute de mii de firme, mi se pare o nebunie. Pe lângă costurile mari de administrare, vom avea de făcut corecţii pe parcurs şi, în mod cert, vor fi şi victime colaterale: firme în faliment şi un nou val de şomeri.
Astfel, momentul ales, din disperare, de Ministerul de Finanţe, pentru a introduce noul bir mi se pare, în toiul crizei, cel mai prost cu putinţă.