Puteţi revedea această aş spune nuvelă din cadrul romanului Fraţii Karamazov, scrisă de Fiodor Dostoievski, la TNB, într-un spectacol în regia lui Radu Penciulescu. Eu am fost duminică şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut Victor Rebengiuc (foto), mi-a plăcut şi decorul simplu, dar împărţit oarecum în alb (cer, îngeri, Isus) şi roşu (iad, Lucifer) - acolo unde era fotoliul inchizitorului. După ce i-a ţinut teoria de ce nu trebuia să vină pe pământ, inchizitorul adoarme eliberat de orice frică, încrezător în atotputernicia sa şi împăcat cu sine însuşi.
Este rezolvarea teoremei rolului divinităţii prin metoda reducerii la absurd.
Ca să nu vă obosesc prea mult cu comentariile mele, am preluat de pe net un rezumat:
Povestea istoristeşte întoarcerea Lui Cristos pe pământ, într-o zi, în Sevilia secolului al 16-lea. El soseşte, este aclamat de mulţimea în delir până ce Marele Inchizitor, aflat în trecere pe acolo, se supără şi porunceşte să fie arestat. Noaptea vine să îl viziteze în celulă şi îi reproşează întoarcerea, care ar fi "deranjat" Biserica. De ce? Rezistând tentaţiei puterii şi lăsându-i astfel omului libertatea de a alege între bine şi rău, libetatea de a crede sau de a nu crede, Cristos s-a înşelat asupra naturii umane şi nu a izbutit decât să-i facă pe oameni şi mai nefericiţi. Omul nu este un zeu, şi de accea detestă libertatea mai mult decât orice altceva. Inchizitorul îi explică lui Cristos că Biserca atotputernică a continuat opera lui, însă ameliorând-o, respectiv folosindu-se de puterea temporală pe care Isus a refuzat-o, luându-le oamenilor libertatea, pe care ei nu şi-o doreau. Iar în final, îl anuntă că Biserica, în întregimea ei, nu îi mai aparţine demult lui Cristos, ci diavolului.
Se joacă în Sala Atelier (într-o incintă cu Teatrul de Operetă "Ion Dacian") şi biletul costă 30 de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu