Guvernul-canibal

Toată discuţia asta lansată de Ministerul Muncii prin proiectul legii pensiilor că administratorii şi acţionarii vor trebui să plătească CAS din dividendele obţinute de la companie nu face decât să ne arate o dată în plus că nu există nicio coordonare în politici publice (care politici publice?, veţi întreba, pe bună dreptate) între ministere. Mai mult, că miniştrii se decredibilizează unii pe alţii.

Poate că din punctul de vedere al funcţionarilor Ministerului Muncii, care lasă logica economică pe planul al doilea, nu era nicio problemă ca să iei o cotizaţie la bugetul de pensii din bănuţii unei firme, care rămân după plata veniturilor salariale şi a impozitelor. Însă, după cum spunea astăzi Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţonal al IMM-urilor, dividendele sunt venituri din capital, nu din muncă - contribuţii sociale se plătesc din veniturile obţinute prin munca resurselor umane.

Evident, Ministerul Muncii este too sexy for my country ca să-şi aplece urechea la ce spun întreprinzătorii sau presa.
Numai bine, lovitura de graţie le-a dat-o chiar un coleg de guvern. Şi nu oricine, ci însuşi cel care ţine în mâini frâiele finanţelor publice.

Redau integral declaraţia lui Sebastian Vlădescu, pentru că este prea tare:

"CAS pe dividende nu există şi nu vor exista şi cred că discuţia trebuie încheiată aici, pentru că ieşim din zona logicii, inclusiv economice. Aşa ceva nu poate să existe. Niciodată, Ministerul Finanţelor Publice nu va aproba un astfel de act normativ şi nu va intra în discuţia Guvernului."

Şi atunci, de ce se mai miră unii că presa le sare în cap mereu sau că populaţia nu are încredere în Guvern şi nu îl susţine? Guvernul României, autorităţile române în general, nu au credibilitate în faţa poporului. Mă întreb cum ar putea cineva să ofere un credit de încredere unui Guvern în care nu ştie stânga ce face dreapta. Ba mai mult: stânga iese pe piaţă cu un proiect, iar dreapta iese în faţă şi îl plesneşte. Corect ar fi fost ca toate neclarităţile, disensiunile din proiectul de lege să fi fost discutate înainte ca proiecul să fie lansat în dezbatere publică. Dar până la acest stadiu de dezvoltare a gândirii politice mai avem de îndurat mulţi ani de lipsă de credibilitate...

Legenda Marelui Inchizitor

Legenda Marelui Inchizitor - drama (sau bucuria?) omului care, în numele lui Isus a ajuns să creeze o lume care a eludat divinitatea. Omul, pe care Dumnezeu a ajuns să-l încurce în încercarea sa de a păstra ordinea lăsată de Sus. De fapt, dovada pervertirii omului, dovada că tot ce încape pe mâna omului este întinat.

Puteţi revedea această aş spune nuvelă din cadrul romanului Fraţii Karamazov, scrisă de Fiodor Dostoievski, la TNB, într-un spectacol în regia lui Radu Penciulescu. Eu am fost duminică şi mi-a plăcut. Mi-a plăcut Victor Rebengiuc (foto), mi-a plăcut şi decorul simplu, dar împărţit oarecum în alb (cer, îngeri, Isus) şi roşu (iad, Lucifer) - acolo unde era fotoliul inchizitorului. După ce i-a ţinut teoria de ce nu trebuia să vină pe pământ, inchizitorul adoarme eliberat de orice frică, încrezător în atotputernicia sa şi împăcat cu sine însuşi.

Este rezolvarea teoremei rolului divinităţii prin metoda reducerii la absurd.

Ca să nu vă obosesc prea mult cu comentariile mele, am preluat de pe net un rezumat:

Povestea istoristeşte întoarcerea Lui Cristos pe pământ, într-o zi, în Sevilia secolului al 16-lea. El soseşte, este aclamat de mulţimea în delir până ce Marele Inchizitor, aflat în trecere pe acolo, se supără şi porunceşte să fie arestat. Noaptea vine să îl viziteze în celulă şi îi reproşează întoarcerea, care ar fi "deranjat" Biserica. De ce? Rezistând tentaţiei puterii şi lăsându-i astfel omului libertatea de a alege între bine şi rău, libetatea de a crede sau de a nu crede, Cristos s-a înşelat asupra naturii umane şi nu a izbutit decât să-i facă pe oameni şi mai nefericiţi. Omul nu este un zeu, şi de accea detestă libertatea mai mult decât orice altceva. Inchizitorul îi explică lui Cristos că Biserca atotputernică a continuat opera lui, însă ameliorând-o, respectiv folosindu-se de puterea temporală pe care Isus a refuzat-o, luându-le oamenilor libertatea, pe care ei nu şi-o doreau. Iar în final, îl anuntă că Biserica, în întregimea ei, nu îi mai aparţine demult lui Cristos, ci diavolului.

Se joacă în Sala Atelier (într-o incintă cu Teatrul de Operetă "Ion Dacian") şi biletul costă 30 de lei.

De ce ne place Avatar

De ce iubesc oamenii Pandora? Din acelaşi motiv din care Jake Sully a decis să nu se mai întoarcă pe Pământ: este un loc idilic, nu e perfect, dar este mult mai bun faţă de planeta noastră. În timp ce oamenii au evoluat pe linia tehnologiei şi împinşi din urmă de războaie, Na'vi au dezvoltat comuniunea cu natura în aşa măsură încât între plante, animale şi băştinaşi există o continuă interdependenţă. Oamenii au adus Pământul la marginea prăpastiei încercând să-l supună, în timp ce Na'vi s-au adaptat florei şi faunei, supunându-li-se.

Am fost vineri seară să văd Avatar. Este un film mustos, foarte colorat şi viu... Totul este viu acolo: Na'vi foarte activi, plante care se mişcă şi reacţionează, animale pe care le poţi conduce cu forţa gândului. De fapt, pe Pandora există împlinit visul ecologiştilor de comuniune a omului cu natura. În definitiv, cum să nu cedezi unei asemenea tentaţii?

Schimbarea lui Jake Sully s-a produs se pare chiar în momentul în care şi-a primit botezul de Na'vi şi s-a împerecheat (mă întreb dacă tot prin tentaculele alea mici din cozi) cu Neytiri. Din acea zi, el a devenit Na'vi, iar corpul lui uman îi era doar un avatar.

Aştept cu nerăbdare să apară jocul online Avatar MMORPG. Cred că va atrage mulţi curioşi. Depinde cum va fi ca să reuşească să-i menţină.

Şi, cine vrea să înveţe limba Na'vi o poate face cu ajutorul unui ghid de buzunar.

Miorița violet

Ultima capodoperă a poporului român, inspirată de marea flacără violet care a cuprins întreaga națiune de la ultimul tur al prezidențialelor.

MIORIȚA VIOLET!!!

Lectură plăcută celor care încă nu au auzit-o :)

MIORIŢA VIOLET

Pe-un picior de plai
La Izvor, pe Splai,
Iată, vin la vale,
Pentru confruntare,
Două siluete,
Mândre, violete.
Unul e Traian,
Baciul constănţean,
Mergând pe furiş
Şi privind cruciş,
Cu engleza unsă
Şi şuviţa tunsă.
Iar celălalt e
Lider PSD
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Cand îl bat duşmanii.
Se strânse Băselu’
Şi cu tot cartelu’
Şi se tot vorbiră
Şi se sfătuiră
Pe l-apus de soare,
Fix la confruntare
În seara senină
Şi cu lună plină
Să-i pună lui Geoană
Sare drept pe rană
Şi să-i dea încet
Flăcări violet!
Şi cum se gândiră,
Îndată porniră,
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una cu pămantu’
Că s-a dus la Vântu
Şi cu tot cu Crinu’
El pierdu scrutinu’.
Îmbătat cu suc
Domnul Hrebenciuc
Vine şi declară
Că atunci,Joi seară,
S-au aprins încet
Flăcări violet!
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte.
De această dată,
Foarte revoltată
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.
Caci soţul iubit
Atunci i-a şoptit
Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva!
Şi o ţară-ntreagă
Nu poa-să-nţeleagă
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedenţie.
Băsescu declară:
- Ca să ştie-o ţară
Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le înghit
Ca să-mi dea vigoare
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt
Si vrând să le-ascund
Le-am băgat în fund.
Şi-acum de-asta par
Şi eu găozar
Şi-ntr-un plin avânt
Am scăpat un vânt
Plin de energii
De la baterii,
Ce-a purtat încet
Flăăăcări violeeet...
Ce-atârnau cu greu
Pri-mprejurul meu.
Şi când a simţit,
Geoană s-a oprit
A oprit cuvântu’
Că îi place Vântu.
Din acel moment
N-a mai fost atent,
Doar a fost surprins
Fi-ndcă l-am învins!
Ca să spun cinstit,
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
Flăcări violet!

(Preluare Radio ZU, Morning ZU, Mihai Morar, Daniel Buzdugan)

Casele americanilor vor pierde o cincime din valoare, în 2010

Vreau să prezint o viziune interesantă asupra pieţei imobiliare din SUA. Nu fac decât să reiau ce ne-a prezentat astăzi, la conferinţa de presă, Cristian Ionescu, country manager Coface.

Cică anul acesta macroeconomiştii aşteaptă o scădere cu încă 15-20% a preţurilor caselor din America. De ce?

Păi, între 1890 şi 1996, preţurile caselor medii din SUA au crescut doar cu valoarea inflaţiei.

Iar între 1996 şi 2006 au crescut cu 70%, fenomen cunoscut mai bine ca bubble-ul imobiliar. Astfel, preţurile încă nu au ajuns la nivelul actualizat doar cu inflaţia, ci sunt cu 15-20% peste această medie.

Astfel, americanii vor mai pierde din bogăţie şi vor fi în continuare reticenţi în a cheltui banii pe consum, mai spun economiştii.

Sunt tare curioasă dacă şi dacă da, atunci când, va ajunge şi în România ca preţul caselor să crească doar în ritm cu rata inflaţiei. Este adevărat că în ultimii ani şi veniturile românilor au crescut simţitor. Dar, cu toate acestea, preţurile la imobiliare o luaseră razna bine de tot. Adică este aproape la fel de scump să închiriezi sau să cumperi un apartament la Bucureşti ca şi în orice altă mare capitală europeană. Păi, domnule, ei au condiţii, au suprafaţă de locuit, au servicii în oraş, nu ca aici...

Oricum, epoca în care apartamentele vechi făceau regula pe piaţă se apropie de sfârşit. Asta pentru că se lansează tot mai multe locuinţe noi.

Cristian Haiduc nu face diferența dintre forfetar și impozit pe venit

Vă vine să credeți că oamenii care se ocupă de domeniul IMM din ministere și autorități nu fac diferența dintre impozit forfetar și impozit pe venit?

Da, acest lucru se întâmplă.
La conferința despre care am scris în postul trecut, era un ziarist supărat foc pe impozitul forfetar (se referea la minim, care, după cum bine știm, a intrat în vocabular ca forfetar). El tot insista ca cineva din Guvern să iasă public să spună că acest impozit a fost o mare prostie. După ce secretarul de stat Maria Pârcălăbescu a spus ceva despre cât bine a făcut impozitul minim și că o taxă de 500 de euro pe an nu poate omorî firmele, intervine cu un comentariu Cristian Haiduc (foto). Pentru cine nu îl cunoaște, este președintele Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru IMM.

A început prin a spune că este de părere că au existat firme care s-au închis din cauza impozitului minim. Apoi cică „ministrul finanțelor Sebastian Vlădescu a renunțat la impozitul forfetar de 3% pentru microîntreprinderi” (WHAT???) (Murmur puternic în sală)

El continuă: Păi ce facem? „Dacă dorim forfetar, dorim, iar dacă nu dorim, nu dorim deloc!”

No comment.

P.S.

1.Impozit forfetar - care este dinainte stabilit la o sumă globală și invariabilă

2. Impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor - din venitul firmei (care este variabil de la firmă la firmă și de la trimestru la trimestru) se plătește un impozit de 3%

Strategia pentru IMM-uri din 2009, lansată în 2010

Azi mi-am luat o țeapă, trebuie să recunosc. Cine lucrează în presa scrisă știe că o conferință care începe la ora 14.30 nu este o veste bună. Eu am făcut efortul, cu gândul numai la Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM, în perioada 2009-2013 (????) Bineînțeles, eram și extrem de intrigată de cum poți să lansezi în 2010 o strategie pentru 2009, când strategia este un plan pe care urmează să îl aplici de acum încolo.
Am ajuns la Hotelul Capital Plaza, care se află la 10 minute de Piața Victoriei și foarte aproape de Spitalul de Urgență pentru Copii de pe Iancu de Hunedoara. Nu știu ce izolare fonică are hotelul, dar alarmele de la salvare sunau încontinuu.
Apoi am aflat că evenimentul începe la 15.00, iar de la 14.30 era abia primirea participanților. Când m-am uitat mai bine în mapa de presă, m-am prins și eu că astăzi abia se lansează proiectul de elaborare a Strategiei bla bla. Bineînțeles, cu aproape o oră de discursuri seci, care de care mai abstracte despre dezvoltarea capacității administrative și alte cele.
Să vă spun și vouă secretul cu strategia din 2009. Guvernul a avut o strategie pentru IMM-uri 2004-2008. Pentru cea începând cu 2009 au depus un proiect din fonduri europene, denumit cum spuneam mai sus. Cum au trecut ceva luni de la depunere și până când a fost acceptat, proiectul a întârziat și a ajuns să fie lansat abia în 2010.
Dar sună bine, nu? Să lansezi Strategia pentru 2009 în 2010....

Pogea e încă ministru pe site-ul Finanțelor

Trei săptămâni este mult sau puțin? Da... totul e în funcție de ce ai de făcut. Angajaților Ministerului de Finanțe nu le-au fost suficiente trei săptămâni pentru a actualiza lista istorică a miniștrilor.

Astfel, la rubrica Pagini de istorie, Gheorghe Pogea încă figurează ca fiind ministru de finanțe, începând din decembrie 2008 și până în prezent. Iar Sebastian Vlădescu este trecut pe listă, însă doar pentru mandatul trecut, nu și pentru actualul.

Codul fiscal nerepublicat

Ştim că Ministerul Finanţelor promite multe, dar face aproape exclusiv ceea ce îi aduce bani la buget.

Bun, fie. Înţeleg când vine vorba de vreo facilitate fiscală pe care o cer patronatele sau de creşterea salariilor solicitată de sindicate. Nu înţeleg însă de ce nu îşi îndeplineşte promisiunile care nu costă nimic.

Una din nemulţumirile mele este faptul că nu au republicat, aşa cum promiseseră încă de pe la începutul anului trecut, Codul Fiscal rescris.

Cel puţin eu una l-am aşteptat cu mare nerăbdare tot anul trecut. Căci au reuşit să aducă legislaţia fiscală - compusă dintr-un Cod fiscal, un Cod de procedură fiscală şi o grămadă de norme de aplicare, fiecare cu "modificările şi completările ulterioare" aferente - la un asemenea grad de complicitate, încât îţi ia uneori câteva ore să te dezmeticeşti cum este reglementată o situaţie anume.

Dacă îmi veţi spune "Ţara arde (e în criză), dar baba se piaptănă (vrea Cod fiscal republicat)", vă voi spune că viaţa merge înainte şi pe timp de criză. În plus, atunci când nu ai de gând să faci un lucru, e de bon ton să nu promiţi.

CV-ul lui Vlădescu, pe site în varianta de lucru

„Competența” și „rapiditatea” Biroului de Presă de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) au devenit deja proverbiale. Dar se pare că funcționarii acestui minister suferă și de neatenție...

Până și CV-ul ministrului Sebastian Vlădescu este pus pe site în varianta de lucru. Săracii angajații MFP nu sunt siguri nici acum dacă șeful lor actual a fost membru în Consiliul de Conducere sau de Administrare al unor companii...

Capitala culturală europeană din 2007, în noul 2010

Evenimentele de lansare oficială a capitalelor culturale europene din acest an vor începe sâmbătă. În fiecare an, Consiliul Uniunii Europene desemnează câte două capitale culturale europene. În 2010 s-a făcut o excepţie - au fost selectate trei oraşe:

Essen/Ruhr - lansarea pe 9 ianuarie
Pécs - va fi lansat pe 10 ianuarie
Istanbul - pe 16 ianuarie

Astfel, pe tot parcursul anului 2010, locuitorii acestor oraşe şi vizitatorii acestora vor putea urmări o serie întreagă de evenimente muzicale, teatrale, coregrafice, cinematografice şi literare.

În 2007, Sibiul a fost una dintre cele două capitale culturale europene, alături de Luxembourg. Iată câteva imagini foarte recente, de duminică, din capitala culturală europeană din 2007.

În stânga, vedeţi Piaţa Mare din Sibiu, cu bradul aferent, care, în afară de beculeţele care, ziua, erau, evident, stinse, nu era cine ştie ce ornat. Sibienii au încropit nişte căsuţe, unde te poţi relaxa la o mâncare şi o băutură, un patinoar şi alte distracţii de Sărbători.

Aici este Bulevardul Nicolae Bălcescu. Altfel spus, sibienii se plimbă "pe Centru". Şi erau destui cei care, duminică după-amiază făceau acest lucru, deşi marea majoritate a magazinelor din zonă erau închise. Poate că vremea înnorată îi dă un aspect mai sumbru, dar eu pot să spun că, la faţa locului, se simţea destul de bine: nici prea frig, nici prea cald, aer curat, străzile medievale...

Urmează Piaţa Mică. În dreapta în poză este Podul Minciunilor, iar după case se zăreşte Biserica Evanghelică.

Tăvălugul crizei peste presa bucureșteană

Presa centrală arată tot mai diferit, pe zi ce trece. Unii acuză faptul că erau prea multe titluri. Dar au fost, au avut bani să reziste, iar acum, din cauza crizei și după alegeri, își trag obloanele.
La doar două săptămâni de la închiderea Cotidianului și a Business Standard, astăzi aflăm că și la Ziua și Gardianul se întâmplă același lucru.
Dincolo de interesele mogulilor, ale oamenilor politici sau ale businessmanilor, există ziariști angajați, oameni care din salariul de la ziar își plăteau chiria, întreținerea, mâncarea - într-un cuvânt, trăiau din acei bani.
Aș vrea să îi pot ajuta, dar nu am cu ce: la noi posturile sunt înghețate după concedierile din primăvara anului trecut. Și, în plus, la cum se derulează lucrurile, nu știm nici noi ce ne așteaptă mâine. Mă simt tristă și neputincioasă în fața a ceea ce se întâmplă...

Leul greu nu se învaţă uşor

Cine îşi mai aminteşte că în ultima zi a anului 2006 au fost scoşi din uz leii vechi (ROL)? Este totuşi curios cum, la trei ani după ce au fost scoşi din circulaţie şi la aproape patru ani şi jumătate de când au fost introduşi pe piaţă ronii, mulţi încă gândesc în milioane şi zeci de mii de lei, iar banii încă nu şi-au făcut loc în vocabularul lor.

Mă întreb oare de ce nu mă surprinde să văd până şi la piaţă, pe tarabe, preţuri afişate în lei vechi sau în ambele ipostaze ale leului - vechi şi nou.

Din păcate, mă număr şi eu printre cei care gândesc mai bine în lei vechi. Însă abia în 2009 am realizat acest lucru. Şi asta abia după ce m-a atenţionat cineva care a venit din străinătate în vizită în România şi m-a întrebat de ce pomenesc de milioane, când banii sunt cei care sunt. I-am explicat că aşa erau înainte, dar nu prea am avut putere de convingere, având în vedere cât timp a trecut de la marea denominare (1 iulie 2005).

Şi, ca să nu uit, cine mai are lei vechi prin sertare sau paltoanele mai vechi pe care nu le-au mai scos din şifonier în ultimii ani din cauza iernilor prea calde îi mai poate transforma în lei grei anul acesta la BRD, iar pe termen nelimitat la BNR. Este vorba totuşi de puţine bancnote care au mai rămas rătăcite pe la oameni, având în vedere că BNR spune că a retras din circulaţie 98% din bancnotele emise înainte de denominare până la 31 decembrie 2006. Şi cei care le-au păstrat cel mai probabil le-au pus la colecţie, sau pregătindu-se să le vândă peste câţiva ani unor colecţionari pe bani frumoşi.