Vlădescu a rămas cu ochii-n soare

Oare cine îşi muşcă mâinile acum? Cineva care şi-a urzit luni de zile nişte instrumente perfect legale pentru a putea influenţa selecţia managerului Fondului Proprietatea, însă nu a apucat să le folosească. Pe nume Sebastian Vlădescu. Cunoscut ca un personaj abonat la comitete şi comiţii, fostul ministru de finanţe a fost şi şeful comisiei de privatizare a BCR, în 2005, când din competiţie a ieşit învingătoare Erste Bank Austria.
La sfârşitul lunii martie a anului trecut, Vlădescu a fost numit preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea, funcţie pe care a ocupat-o până miercuri seară, când decizia lui Emil Boc de a-l înlocui cu Enache Jiru, fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe, a apărut în Monitorul Oficial. În această calitate, Vlădescu a tărăgănat lucrurile cât se poate de enervant, moştenitorii Malaxa şi Auschnit ajungând chiar să-l ameninţe cu procese dacă nu ar fi publicat până la jumătatea lunii decembrie documentele necesare ca procedura de selecţie să demareze.
A tărăgănat, dar nu degeaba. Într-adevăr, a fost o muncă laborioasă să faci un caiet de sarcini şi un regulament de organizare care să-ţi dea mână liberă să influenţezi alegerea administratorului. Însuşi Vlădescu a recunoscut acest lucru la o conferinţă de presă. El a admis în faţa presei că a doua etapă a selecţiei, din cele trei, implică şi o doză de subiectivism. Bineînţeles, gândul ne-a zburat la Erste...
Totul părea să meargă foarte bine. Documentele publicate la limita nervilor celor care-l aşteptau, Erste participantă (după cum s-a dovedit ulterior) cu o companie necunoscută la noi, ca să nu bată la ochi foarte mult. Când... cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor de participare... surprize surprize: Vlădescu e schimbat din funcţie.
Tărăgănarea asta... Dacă se mişca mai repede, oare nu ar fi fost deja administratorul ales şi comisionul încasat?
Însă, din păcate pentru el, de minunatele roade ale muncii sale se va folosi noul şef, Enache Jiru.

No more bad news

Perioadă de criză. Stare de şah. Ce s-a întâmplat ştim. Ce urmează? Sperăm că nu va fi foarte rău. Şi de noi depinde dacă va fi mai bine sau mai rău chiar şi acest rău care va fi.
Avem un nou guvern şi aşteptăm să vedem cum se mişcă în această situaţie. Avem mii şi zeci de mii de şomeri cărora li se schimbă viaţa de la o zi la alta. Am văzut chiar un articol, ieri în ziare, că anumiţi cunoscători se aşteaptă la mişcări sociale, adică la proteste din cauza crizei.
Când am citit ştirea, m-am îngrozit. Ce ar fi dacă într-adevăr oamenii rămaşi fără locuri de muncă, sau cei cărora li s-a tăiat din salarii sau cei cărora ratele le-au crescut usturător să iasă în stradă şi să înjure Guvernul, Primăria, Statul, Universul?
În această ecuaţie, un rol important revine presei. Cred că este un moment în care trebuie să ţinem cu dinţii de jurnalismul responsabil. No more bad news. Asta ar trebui să ne ghideze. În loc să le spunem oamenilor cât de rău ne este şi cât de mult a crescut şomajul, cât de greu o să ne fie în continuare, trebuie să le dăm o speranţă. Sau dacă nu reuşim să nu-i descurajăm, să rămânem tăcuţi.
Şi să nu semănăm ideea că grevele şi protestele ar putea ajuta cu ceva în acest moment.

Ciocnirea civilizaţiilor

În 26 decembrie, personalul angajat la morga Spitalului Fundeni a refuzat, din cauze de Dorel şi birocraţie, să predea trupul unei femei de 25 de ani, de religie musulmană, decedată în spitalul Fundeni. Pe nume Elfidan Borali. Acest lucru a fost posibil numai după intervenţia conducerii Ministerului Sănătăţii.
Familia venise să ridice trupul rudei decedate, pentru a putea respecta obiceiurile înmormântării în religia musulmană. Adică, să o înmormânteze până la apusul soarelui, sau cel târziu a doua zi.

Misiunea leului în derivă

Astăzi guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că, în contextul crizei financiare externe, este inevitabilă ajustarea deficitului de cont curent. Însă cu precizarea ca acest lucru să se petreacă fără să se taie prea mult din creşterea economică, fără să explodeze inflaţia si, evident, fără să scadă foarte rău nivelul de trai al populaţiei.
Cheia în această ecuaţie este moneda naţională. Criza este un prilej să se reducă deficitul comercial, principala pârghie care influenţează deficitul de cont curent. Cu un an în urmă, analiştii lătrau de zor că România va intra în criză din cauza deficitului comercial care se adânceşte. Uite că avem o ocazie să reducem gap-ul.
Însă cu ce preţ?...
Leul se depreciază, exportatorii se bucură. Totuşi, exporturile nu au cum să scape de recesiune, în condiţiile în care statele către care exportăm, marea majoritate membre UE, sunt şi ele la rândul lor în recesiune. Deci, cererea scade vertiginos şi nu are cine să cumpere produsele noastre.
Pe de altă parte, deprecierea leului are implicaţii profunde asupra românilor: scumpiri la produsele importate şi la serviciile pe care le plătim în euro, nemaivorbind de credite şi chirii. În consecinţă, inflaţie şi scăderea nivelului de trai.
BNR lasă leul să cadă pentru o miză sortită eşecului?
De fapt, ce rămâne să conteze în vremuri de criză?

De ce alianţa PDL-PSD nu va mai fi la Craciunul viitor

Anul acesta vom avea două campanii electorale: una pentru europarlamentare (7 iunie 2009)şi alta pentru alegerile prezidenţiale (undeva prin toamnă-iarnă).
Nu mi-am exprimat indignarea la momentul înfiinţării alianţei PDL-PSD, nu o voi mai face acum. A trecut momentul, ne-am supărat, am decis să nu mai votăm cu PDL, ne-a trecut supărarea. Şi viaţa merge înainte.
Vom asista însă la nişte campanii electorale interesante. Iar cum osul politic bun de ros ani de zile e întotdeauna mai important la noi decât o alianţă de guvernare, mă aştept ca actuala alianţă să reziste până în preajma campaniei pentru europarlamentare sau, în cel mai bun caz pentru ea, până în apropierea campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Atât PDL, cât şi PSD au pierdut alegători, deoarece electoratul ambelor partide s-a simţit înşelat. Simpatizanţii democrat-liberalilor obişnuiesc să voteze anti-PSD, iar pesediştii votează contra lui Băsescu.
Pe de altă parte, noi nu ştim să facem campanii electorale decât contra cuiva (om, partid). Mă întreb dacă reprezentanţii celor două partide au gândit cu un an înainte şi dacă au vreo idee pe ce îşi vor axa campaniile electorale la momentul oportun. Altfel spus, cum va arăta confruntarea dintre Băsescu şi candidatul PSD la preşedinţie? Ce argument mai puternic decât "Hai să-l dăm jos pe Băsescu" (artizanul PDL) ar putea avea PSD în campanie? Ce discurs ar putea avea Băsescu fără să supere PSD-ul?
Deci, sau nimeni nu a gândit pe termen lung, sau au făcut o alianţă cu bună ştiinţă pentru maxim un an. Mai mult nu are cum să dureze...