luni, 19 octombrie 2009

Blestemul suvenirurilor

Am revenit din concediu, care a fost urmat de o deplasare la Viena. Toţi cei care află că am fost la Viena aproape că mă invidiază. Însă chiar nu au de ce. Să o luăm pe rând.
Când am ajuns la Viena, joi dimineaţă, am fost întâmpinată de un frig aproape de iarnă, de +2 grade Celsius. Ca impresia să fie deplină, a început chiar să ningă. Prin ninsoare, lapoviţă şi vânt puternic, de mai avea puţin şi mă lua pe sus, ne-am croit drum până la hotelul unde eram cazaţi eu şi un coleg de breaslă.
Aveam şi hartă, oferită cu amabilitate de o tânără cu cercel în nas, de la ghişeul de informare turistică din aeroport.
Pe la prânz, după ce am aţipit puţin şi mi-a mai trecut senzaţia lăsată de frig că îmi arde faţa, mi-am făcut curaj şi am ieşit afară, spre deschiderea evenimentului. Este vorba despre universitatea de vară organizată de Partidul Popular European, cu tema Putting people in the heart of Europe, unde s-a discutat despre soluţii pentru ieşirea din criza socială şi economică.
Prima zi s-a încheiat cu cina la Palais Auersperg.
Vineri, m-am trezit cu gândul să îmi fac treaba repede ca să îmi fac timp să ne plimbăm prin oraş. După ce am adunat informaţiile pentru un articol, s-a schimbat schimbarea: subiectul intra numai pe online şi mai trebuia să-i mai prind pe Stolojan şi Winkler pentru alt subiect, pentru print. Altă bătaie de cap. I-am prins la masă, le-am pus întrebările şi am fugit în sala de presă pentru a scrie şi trimite repede textul, fapt pentru care am renunţat la prânz în favoarea plimbării. Într-un final, pe la 5 PM, am plecat de la Hilton, unde se desfăşurau conferinţele. Din păcate, era o vreme la fel de ploioasă ca în ziua precedentă şi se întuneca văzând cu ochii. Totuşi, am mai fi avut timp să vedem câte ceva, dacă nu era blestemul suvenirurilor. Astfel, am mers în viteză să căutăm suveniruri pentru cei de acasă şi dulciuri pentru colegi. Şi măcar dacă ai avea de unde alege. În fiecare oraş din Europa turiştilor le sunt rezervate aceleaşi pahare mici sau mai mari, aceleaşi brelocuri, aceleaşi genţi - numai desenul, imprimeul e diferit de la ţară la ţară. Bineînţeles, când ne-am onorat obligaţiile de oameni plecaţi în deplasare, afară se întunecase de-a binelea, astfel încât mi-am promis mie însămi să revin în Viena odată pentru a o vizita. Apoi a urmat cina la Palais Pallavicini (loc superb, servirea impecabilă, pahare de cristal, tacâmuri de argint, oglinzi imense, perfecte, un loc ca desprins din romane).
A doua zi mă trezeam la 5.30 pentru a zbura cu avionul spre România la 8.30.

P.S. M-a impresionat în mod plăcut faptul că în Viena nu am văzut niciun câine vagabond

P.P.S. Pe această cale ţin să o felicit pe colega mea Teo Trandafir pentru germana pe care o cunoaşte la perfecţie şi o vorbeşte atât de fluent. E o limbă frumoasă, dar care mi se pare grea, foarte grea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu