miercuri, 21 octombrie 2009

Criminalul Mucibabici

Necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate, nu-i așa?
Samsarii imobiliari care au „economisit” sute de mii sau chiar milioane de euro din TVA-ul neplătit la stat din tranzacțiile imobiliare pe persoană fizică nu pot invoca necunoașterea legii. Deși nu le-a bătut Fiscul la ușă să le ceară să plătească taxa, iar legea era de-a dreptul interpretabilă, ei vor fi impuși să plătească TVA cu penalitățile de întârziere pentru timpul cât s-a scurs de atunci.
Deci, cel mai frumos ar fi ca persoanele cu responsabilitate în domeniu să educe populația și firmele la conformare voluntară. Mă rog, pe termen lung...

În acest context, nu înțeleg de ce George Mucibabici, președintele ditamai compania de audit și consultanță Deloitte, unul dintre ză Big Four, se laudă cu faptul că nu a plătit impozitul pe casa din Predeal.
„I-am spus și ministrului de finanțe, Gheorghe Pogea, într-o discuție, că sunt un criminal: am o casă în Predeal, pentru care nu mi-am plătit impozitele de patru ani. Dar nici autoritățile locale nu mi-au trimis nici măcar o scrisoare de înștiințare”, a spus el azi, la o conferință de presă.
Ca să nu scot vorbele din context, precizez că se discuta despre sistemul administrației fiscale din România versus cea din SUA, cu concluzia firească despre cât de prost sunt colectate taxele la noi. Și a mai adăugat: „Și Județul Brașov se plânge că nu are bani. Păi colectați-vă taxele locale!”

Un comentariu:

  1. Ana,
    Am asteptat sa vad daca va comenta cineva.
    Se pare ca nimeni nu a dorit sa comenteze asa ca m-am gandit sa o fac eu, cel in cauza.
    Eu incercam sa comunic altceva atunci, mai amplu si mai imortant, cum ar fi: ca nu avem descentralizare reala, ca nu avem un sistem fiscal just, ca intreg aparatul daca nu este corupt are drept principala preocupare hartuirea continua a contribuabilor, ca incurajam taxe pe propietate mici si populiste ca sa fim alesi in teritoriu, dupa care dam pomeni pe sprinceana din bugetul central colegilor de partid din teritoriu, ca in felul acesta nu stimulam spiritul comunitatii in care fiecare contribuie, dupa avere ca in Vestul Europei, la cheltuielile urbei, scoala, drumuri, ordine publica, curatenie etc
    E pacat ca nu ai sesizat esenta, mai ales ca tu fiind mai tanara ca mine o sa trebuiasca sa traiesti mai mult timp in tara in care impozitul pe masina este mai mare decat cel pe casa, unde sunt cele mai multe spitale din Europa si cele mai proaste, unde doar 4 mil platesc asigurari medicale din 22 mil de asigurati, unde autoritatile actioneaza urmare unui articol de presa, dupa cum s-au autosesizat si in cazul meu si m-au amenintat in scris cu tot felul de cazne, amenzi si executari silite pentru restanta la plata a colosalei sume de 130 lei. Si toate astea in timp ce companii de stat si mai grav, si private au datorii la buget local sau central sau la CNAS de sute de milioane de euro si nu le spune si nu le face nimeni nimic!
    Si noi toti platim pentru ei!
    Cand vei vrea sa discutam subiecte mai serioase, ca cele amintite mai sus, iti stau la dispozitie.

    RăspundețiȘtergere