Decât 10.000 de privitori mai bine 3 plătitori. Un nou model de presă

Decât 10.000 de cititori care nu aduc nicun ban, mai bine 3 care plătesc. Acesta este principiul care îl ghidează pe Dinu Patriciu în intenţia lui de a introduce o taxă pe conţinutul site-urilor din Adevărul Holding.

Acum aproximativ o lună, Patriciu spunea că, "aşa cum nu există ciorbă pe gratis", aşa nici informaţia nu trebuie să fie dată gratuit. Şi încă ceva important: Patriciu este sigur că toate ziarele din România vor vinde conţinutul în cel mult un an. "Dacă nu fac asta, sunt nişte proşti", a aruncat el mănuşa.

Sunt mai multe aspecte în povestea asta:

1. Dinu Patriciu merge la un mare risc. Evident, cel mai mult i-ar conveni ca exemplul său să fie urmat de restul presei. El dă această opţiune ca sigură şi lansează şi o provocare. Cine ar vrea să fie luat de prost?..

Marele risc este ca Adevărul cu toate publicaţiile sale să treacă la sistemul cu bani, în timp ce restul presei să rămână gratuită primind cu braţele deschise un val de cititori de la Adevărul. E adevărat: cine nu riscă nu câştigă. Dar e chiar atât de sigur că toţi îi vor urma exemplul?

2. Într-adevăr, pe undeva, toate titlurile online din România visează să facă bani de la cititori. Poate că pasul curajos al lui Patriciu nu va face decât să le mobilizeze să aplice şi ele soluţia după modelul pe care îl aplică deja publicaţii mari din străinătate. Şi, după câteva luni de expectativă, să urmeze o reţetă similară.

3. Întrebarea este cum taxezi cititorii online? Abonamente lunare? Săptămânale? Abonamente pe categorii de informaţii (gen numai social, politic sau economic)? Sau un SMS de X eurocenţi pentru cutare articol (eventual mai scump dacă e vorba de Bianca Drăguşanu cu noul ei iubit şi mai ieftin dacă e un text despre deficitul bugetar din '90 până azi)?

4. Riscul când vinzi conţinutul, atunci când există concurenţi care îl oferă gratuit, este că şcititorii îşi pierd interesul. Mecanismul este următorul: în prima zi de taxare, intră, vede un lead foarte atractiv, dă click şi, în loc de tire, îi apare un mic lacăt roşu şi un anunţ că trebuie să plătească. Credeţi că se va grăbi să facă un abonament? Eu mă îndoiesc. După trei-patru încercări, omul va trece frustrat la un alt site concurent.

Iar data viitoare când vei avea pe site un articol excepţional pentru care omul nostru chiar ar fi scos bani din buzunar, va trebui să îi faci o promovare babană ca să-l mai vadă cineva. Asta deoarece cititorul dezamăgit că nu mai poate vedea conţinutul ştirilor pur şi simplu nu va mai intra să vadă nici măcar titlurile.

Cum a eșuat Guvernul în încercarea de a-și arăta mușchii în UE

Guvernul a încercat să-și arate mușchii. A reușit în fața noastră, însă nu a mers în fața Comisiei Europene.

Ordonanța de Urgență pentru combaterea evaziunii fiscale a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial într-o altă formă decât cea în care a ieșit de la Guvern.

După aproape o lună de deliberări, timp în care sute de mii de firme au stat pe jar (mă refer la societățile care fac comerț cu statele membre și care ar fi trebuit să se înregistreze în 10 zile în Registrul operatorilor intracomunitari, despre care am scris aici), s-a renunțat la prevederile care contraveneau legislației europene. Astfel, au fost scoase aplicarea TVA pentru achiziții intracomunitare și reintroducerea accizelor pe produsele considerate de lux.

Asta deși, acum aproape o lună, chiar prin nota de fundamentare a ordonanței, Ministerul Finanțelor își asuma încălcarea legislației europene și declanșarea procedurii de infringement.

Ministrul Sebastian Vlădescu a declarat că ordonanța se va aplica o peroadă, astfel încât să nu se ajungă chiar până la amendarea României.

Mercenarul Vlădescu

Vlădescu. Sebastian Vlădescu.

Nu se regăseşte pe nicio listă de posibile remanieri.

Nu face parte din vreun partid politic.

Are destui bani încât să fie cel mai bogat ministru de finanţe şi unul din cei mai bogaţi reprezentanţi ai Cabinetului Boc.

În consecinţă, nu depinde de ei.

Deci, le poate râde în faţă, deşi nu o face. Dar e bine de ştiut.

Îşi spune părerea, insistă asupra ei, are drepturi.

Cine altcineva ar fi venit să anunţe creşteri de taxe şi impozite (de fapt asta înseamnă, în ultimă instanţă, lărgirea bazei de impozitare) şi să gestoneze un buget pe un minus uriaş decât un mercenar. Bine remunerat, evident, şi nu mă refer doar la salariul de ministru.

De ce nu plătim cu cardul

Intru într-un magazin, le spun ce vreau, îmi scot câteva foi la imprimantă, mi-o scanează pe una dintre ele. La final, îmi fac totalul: 4 lei.

Fac o paranteză. Eu mă număr printre clienții care plătesc cu cardul, dacă magazinul are instalat un POS. Motivul pentru care îmi place să plătesc cu cardul este că nu achit niciun comision, în timp ce dacă scot banii de la un bancomat, mi se reține un anumit comision. Chiar dacă e o sumă mică, de ce să o plătesc dacă pot să nu o plătesc?

Să revenim. Deci, îmi spune că trebuie să plătesc 4 lei. Eu scot cardul. Vânzătoarea face ochii foarte mari: „Pentru patru lei plătiți cu cardul???”. Eu, foarte calmă: „Da, ce are?” și îi zâmbesc. Ea mă privește cu o neîncredere totală, se întoarce către colega ei și o întreabă: „Auzi, poate să plătească patru lei cu cardul?”. Cealaltă îi răspunde că da și mai adaug și eu: „Se poate plăti și 50 de bani cu cardul, să știți”.

Și ne mai întrebăm de ce nu prea plătesc românii cu cardul...

***

Potrivit unui studiu recent al MasterIndex, 41% dintre români deţin un card de plată. Profilul utilizatorului de card este o persoană de până la 50 de ani cu studii superioare. 50% dintre români nu folosesc niciodată cardul pentru a face cumpărături şi numai 3% îl utilizează în acest scop zilnic sau aproape zilnic.

Venituri în lei, cheltuieli în euro. Ce se poate face?

Banca Națională a României și, mai nou, consultanții, critică băncile că dau credite în valută unor oameni care își primesc veniturile în lei.
În alte țări s-a ajuns chiar ca autoritățile să ceară băncilor să nu mai acorde credite în valută cetățenilor. Până la urmă, astăzi și băncile sunt mai reticente din cauza veniturilor în scădere ale românilor. Despre asta am scris împreună cu colegul meu Paul Barbu azi în EVZ.
Un cititor face o remarcă foarte bună, într-un comentariu.
Și, într-adevăr, autoritățile (atenție, nu explicit guvernul) critică faptul că băncile dau credite în valută. Însă ne întrebăm prin ce se deosebește o rată lunară în euro de o factură la telefonul fix sau mobil, calculată tot în euro, sau de accizele în euro pe diverse produse?
Niciodată nu am fost o apărătoare a băncilor. Nu sunt nici acum. Dar dacă statul solicită băncilor să nu dea credite în valută, de ce nu le cere și companiilor de telefonie fixă și mobilă să calculeze serviciile în lei? De ce nu calculează accizele în lei, eventual acea valoare să fie actualizată cu inflația? Acciza, o taxă impusă de stat, influențează costul carburanților, al energiei electrice și al țigărilor.

Lecții de criză, by Lazea

Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, a prezentat la o conferință organizată de ZF acum ceva timp câteva lecții care trebuie învățate din actuala criză. Sunt niște lecții de bun-simț pe care vreau să le prezint, pentru ca să rămânem măcar cu niște învățăminte din perioada asta grea pentru toată lumea.

Lecții pentru politicieni

1. Să nu dai niciodată ceea ce vei fi nevoit să iei înapoi

Asta înseamnă că asemenea cheltuieli precum pensiile și salariile trebuie finanțate din venituri permanente și nu din unele excepționale, cum ar fi împrumuturile sau privatizările. „Politicul trebuie să aibă puterea să zică: Nu pot să dau ceva pentru care nu am siguranța că pot da și mâine, și poimâine”, spune Lazea.

2. Să asculte sfatul specialiștilor atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele

Reprezentantul BNR spune că economiștii „sunt ascultați doar când e criză sau în timpul acordurilor cu FMI”. Când economia duduia, nu mai avea nimeni nevoie de sfaturile experților. „Acum iar a venit vremea economiștilor. Cât va dura?” se întreabă el.

Lecții pentru companii

1. Perioada de easy money a apus pentru totdeauna

Din acest motiv, modelul în care cererea internă este satisfăcută cu importuri trebuie înlocuit cu cel de producție pentru piața internă. Următorul pas ar fi să producem pe scară largă pentru export.

2. Dacă vreți un stat minimal pe partea de venituri, veți avea un stat minimal și pe partea de cheltuieli

Lazea spune că fiscalitatea în România este destul de mică față de alte state și că o mare parte din economie este neagră și gri, iar agricultura e nefiscalizată. Totuși, „fiscalitatea scăzută e arma săracului, a țărilor care nu au ce altceva să ofere”.

Lecții pentru cetățeni

1. Feriți-vă de cadourile pe care politicienii le fac în perioade electorale

Călătorii gratuite CFR, tichete de masă, tichete de creșă - ori de câte ori veți vedea oameni bucurându-se din motive de acest gen, peste doi, trei, cinci ani cineva va trebui să le plătească.

2. Puneți deoparte bani albi pentru zile negre

Contribuția la bugetul de pensii nu vă va asigura o pensie decentă. În 2004-2008, cetățenii ar fi trebuit să economisească, nu să se supraîndatoreze.

În căutarea unui stat-tătuc. După 20 de ani

Cei 20 de ani care au trecut de la căderea vechiului regim sunt încă insuficienți pentru schimbarea mentalităților. Acum, la fel ca acum 20 de ani, românii așteaptă ajutor de la stat. Guvernul să le dea, să-i susțină, să-i ajute, să le dea, să le dea, să le dea. Ce e mai trist este că așa gândesc și cetățeni și firme deopotrivă. Majoritatea.
Știu că nu spun nimic nou cu asta. Doar constat cu tristețe că (și acum citez dintr-un studiu realizat de Deloitte și lansat astăzi) „peste o treime dintre directorii executivi chestionați consideră acum că stimulentele guvernamentale sunt cel mai important catalizator care poate relansa economia (34%, față de 21%, anul trecut). Apelul către stat este evident și pe palierul fiscal, măsurile în acest domeniu reprezentând principalul stimulent economic în opinia a 15% dintre participanți.”
Nu susțin că oamenii de afaceri trebuie să accepte orice acțiune, inclusiv o măgărie, din partea Guvernului. Dimpotrivă.
Ar trebui să încerce să se smulgă din chingile acestui cerc vicios, acestei gândiri perverse. Căci ce se întâmplă de fapt? Cu cât aștepți mai mult susținere din partea statului, cu atât devii mai dependent de el și cu atât își permit exponenții acestuia să te joace pe degete cum vor, uneori fără măcar să te întrebe sau să te informeze. Și viceversa, când pornești de la premisa că nimeni nu este obligat să te ajute, și că tu ești singurul tău sprijin, vei fi mai puternic, vei găsi soluții nu numai de supraviețuire, ci char de înflorire și, evident, vei negocia cu statul de pe o poziție mult mai bună.
În multe alte țări statul a intervenit cu ajutoare de criză. Nu zic că e rău. Doarcă nouă, în stadiul nostru de dezvoltare, asemenea acțiuni ne-ar face rău din punct de vedere al mentalului colectiv.

Ce fac funcţionarii? Dorm. La propriu

E blondă, tunsă scurt. Dar nu aceste detalii îţi sar în ochi, ci mâna cu manichiura impecabilă pe care o pune parcă între ea şi lume, cu unghii de culoarea fucsia şi cu două inele de aur, unul dintre ele atât de elaborat încât seamănă mai curând cu o casetă de bijuterii din secolul al XIX-lea.
Ţine mâna parcă în apărare şi adoarme... Afară e cald, aici e aer condiţionat, doar e o instituţie a statului, ce Dumnezeu... Din timp în timp îşi ridică pleoapele grele, dar le coboară la loc. A aţipit aşa, cu capul pe birou...
Este funcţonara de la unul din ghişeele Serviciului de Stare Civilă Sector 2. Şi ce dacă pe partea cealaltă, în lumea lor, mişună tot felul de inşi cu căsătorii, divorţuri şi copii abia născuţi? Are cineva treabă cu ea? Nu. Şi atunci??
Am văzut scena astăzi, cu ochii mei, altfel nu mi-ar fi venit să cred.

De ce e interesant Vlădescu

Mai țineți minte povestea cu Vlădescu și nevasta lui Boureanu? Cam asta se pare că le-a rămas românilor în minte despre actualul ministru al finanțelor, aflat deja la al doilea mandat în această funcție... Ca să vedeți ce se caută pe Goagăl cel mai mult despre Vlădescu ;))

Unde fac ceferiştii grătărelul

Vreţi să ştiţi, nu-i aşa?

Şi ei, deh... ca tot românul, se adaptează situaţiei. Nu ştiu cât de des se întâmplă şi dacă se organizează şi în timpul săptămânii. Însă sâmbătă după-masă, ceferiştii au savurat pulpiţe de pui la grătar cu bere. Unde? Pe lângă depoul Griviţa, adică acolo unde se duc trenurile să se odihnească după zilele de muncă.

Sâmbătă, veneam de la Buşteni cu un rapid şi am simţit pe pielea mea multînjuratele întârzieri ale trenurilor româneşti. Ne-am oprit la Comarnic şi nu a mai pornit preţ de o oră şi 45 de minute.

Doamna cea mai supărată din cauza întârzierii avea şi motive: avea să piardă autobuzul (nu ştiu în ce direcţie, irelevant oricum) de ora 19.00, ceea ce s-a şi întâmplat.

Iar unul din ceferişti care socializa cu domnul din faţa mea a ratat şi el ceva: grătarul cu colegii. Când ne apropiam de Bucureşti, a aflat că pulpiţele se terminaseră deja. Nu-i nimic, mai era bere! Prietenii ştiu de ce ;-)

Vedeţi că e bună şi infrastructura CFR la ceva? :-P

Ce vor reprezentanţii Franklin Templeton

Altfel spus, de ce au ieşit public, vineri, într-o întâlnire oficială cu presa?

Păi e simplu. S-o luăm pe rând.

Oamenii "sărbătoresc" un an de când au fost selectaţi ca administratori ai Fondului Proprietatea, an în care au cheltuit 3 milioane de dolari pe călătorii, hoteluri, oameni (destul de costisitori se pare) şi mai nou birouri lângă Piaţa Victoriei cu angajaţii aferenţi. Totodată însă, a fost un an în care pentru ei lucrurile nu s-au prea mişcat. Pentru a-şi intra efectiv în drepturi, mai este nevoie ca Guvernul să emită o ordonanţă. De altfel, Executivul a trenat cât a putut de mult fiecare mişcare înainte a Fondului Proprietatea (FP). Mai mereu, fiecare pas fie a întârziat, fie s-a modificat pe parcurs, fie s-a schimbat vreo procedură, fie a fost înlocuită conducerea sau vreun membru şi câte şi mai câte alte "ghinioane".

Deşi vorbesc cu mare patos despre transparenţă şi că vor face ordine din punctul acesta de vedere în acţionariatul FP, cei de la Franklin Templeton nu par genul de oameni care să iasă în conferinţe de presă pentru a face tot felul de anunţuri. De fapt, nici nu ne aşteptam la o asemenea atitudine din partea lor. Atunci ce-i cu ieşirea asta publică?

Cred că au chemat presa ca, prin articolele care vor apărea ca urmare a acestei întâlniri, să se creeze o presiune suplimentară asupra Guvernului pentru aprobarea actului buclucaş. Sau cel puţin să aducă subiectul în discursul public - aşa cu siguranţă Franklin Templeton are mai multe şanse să fie numit mai repede managerul oficial al FP.

Am avut o discuţie cu un coleg de breaslă referitor la capacitatea de a influenţa agenda Guvernului prin asemenea strategii de comunicare. Eu spuneam că, prin ştirile care urmează să apară, Guvernul poate fi influenţat să grăbească publicarea actului, iar el susţinea că este foarte puţin probabil să se întâmple acest lucru. Nu e un pariu. E un studiu de caz pe care îmi propun şi vă propun să-l urmărim.

Unde dai un anunț și unde crapă consumul

Era într-o zi de joi, 6 mai, când președintele țării noastre a făcut nenorocitul anunț că salariile bugetarilor vor fi tăiate cu un sfert, iar pensionarii vor avea venituri cu 15% mai mici. Panică, nebunie pe toate posturile de televiziune, în presă...

Efectul direct și imediat a fost că, în săptămâna următoare, vânzările de bere au scăzut cu 40%! Asta a fost constatarea postfactum a lui Mihai Ghyka, CEO Bergenbier.

El a mai spus, la conferința organizată astăzi de „Ziarul Financiar”, că anul trecut consumul a scăzut în România cu 15%. O reducere dureroase, dar care nu mai pare la fel de mare când comparăm cu ce s-a întâmplat cu Ucraina, unde consumul a scăzut cu 30%.