De exemplu, ultima găselniță cu plata TVA la achiziționarea dintr-un alt stat membru UE a unei mașini noi de două ori: o dată în străinătate și altă dată la Fiscul românesc, după care se poate înmatricula mașina. Pentru a recupera TVA mai trebuie făcut un drum în afară. Deci, pentru o perioadă, cetățeanul va fi plătit TVA de două ori.
Ideea pare abuzivă și la o primă privire, dar și la a doua, și la a treia e la fel de abuzivă.
Însă este și ceva funny în toată povestea asta. Noroc cu Sorin Blejnar, șeful ANAF, că altfel chiar că aș fi ieșit mai tristă de la conferința de astăzi.
Ce credeți că a găsit să răspundă Blejnar la reproșurile ziariștilor cum că ce înseamnă să plătești încă o dată TVA, adică înainte să o recuperezi din străinătate?
„O să acționeze ca (...atenție! - n.r.) un bun contribuabil care trebuie să fie cu fața la bugetul țării și care își plătește taxele”. Uite, na, cum se găsi Blejnar acum, în toiul toiului crizei, să ne învețe, cu un stil și un patos de propagandă specific comunistă, să ne pese de bugetul de stat, când noi nici măcar bugetul nostru nu îl mai putem gestiona cum trebuie!
Așa cum stă Blejnar cu fața la noi în această fotografie, așa să stăm și noi cu fața la bugetul de stat. Și să-mi fiți buni contribuabili începând de azi, ne-am înțeles?
Eu personal o sa stau cu fata la bugetul tarii, o sa ii dau respectele mele imediat ce termin de intonat imnul, o sa ma rog pentru bani, si ca sa iau, ci sa dau.
RăspundețiȘtergerePS: Prevad ca deja putem scoate taxa de poluare auto.