Criza ne-a schimbat percepția despre termenele la care ne referim pentru viitor. Această idee care mi s-a părut interesantă a adus-o în discuție la conferința de presă de astăzi Anca Bidian, directorul general al Kiwi Finance, care este o companie care se ocupă cu intermedierea creditelor dintre populație și bănci.
Ea spunea că, din cauza incertitudinilor din piață, când vorbesc despre „un termen lung”, oamenii se referă la perioade de șase luni sau cel mult un an. Iar noțiunea de „termen scurt” se proiectează, în acest context, doar pentru următoarele săptămâni.
miercuri, 29 iulie 2009
vineri, 17 iulie 2009
Va scăpa Boc de următorul atac cu ouă?
Căutam astăzi un titlu pentru trimiterea de prima pagină a textului cu Boc și ouăle care l-au tot urmărit azi. „Ouăle fac poc în capul lui Boc”, „Boc, căutat de ouă” și alte variante care ori nu corespundeau realității, deși sunau bine, ori nu puteau să intre în ziar...
Dacă era după cetățenii Timișoarei, aceste ouă pe care le vedeți în fotografie ar fi trebuit să ajungă în capul, sau pe orice altă parte a corpului premierului Emil Boc, nu să treacă pe lângă mașină și să se spargă nefericit de pragul Palatului Administrativ. Dar cum cetățeanul nu este un foarte bun lunetist, misiunea rămâne să fie preluată de alți doritori să beneficieze de ideea omului. Vorba lui Silviu Sergiu, șeful șefului meu, când a propus o variantă de etichetă pentru articol: „AZI ÎN TIMIȘOARA, MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA”.
Ce mi se pare cel mai deplasat în toată povestea asta cu ouăle aruncate în premier nu este gestul timișoreanului, ci reacția lui Boc. Nu știu cine l-a consiliat, sau dacă a fost reacția lui sinceră și necontrolată (deși îmi vine foarte greu să cred), însă declarația lui este paralelă cu PR-ul și marketingul politic.
„Nu ştiu, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar, în vremuri de criză, un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”, a spus Boc la insistențele presei curioase să obțină o reacție la acest incident.
1. Negarea nu își avea rostul. Dacă într-adevăr nu observase zborul ouălor, ar fi fost informat de cei din jurul lui și oricum ar fi aflat despre ce s-a întâmplat. Deci, știa! și mințea! și noi știm că știa și mințea
2. Se pare că Boc încearcă să pară că nu este afectat de incident, să nu manifeste agresivitate, însă atitudinea lui este într-atât de artificială, încât aș fi preferat una mai umană, mai sinceră, mai naturală, chiar dacă mai agresivă.
3. Ce înseamnă „în vremuri de criză un prim-ministru trebuie să fie pregătit şi să se aştepte la orice”? Poate că aruncarea cu ouă clocite și roșii stricate în premieri a devenit un sport național prin țările lumii și presa nu a aflat încă? Oricum, spunând acest lucru, Boc se arată conciliant cu cei care i-ar face rău, punând supărarea poporului pe seama crizei. Cu toate că încearcă să pară un martir (premier cu o misiune dificilă într-o perioadă de criză pentru care el nu poartă nicio vină), nu face decât să deschidă poarta și altor atacuri, de orice fel.
Așa că, nu aveți decât să vă puneți imaginația la contribuție, premierul Emil Boc este pregătit să înfrunte orice! Dar grăbiți-vă, că nu se știe cât durează criza, și se termină perioada de amnistie...
Alfabetul crizei: recesiune în formă de X
Toți specialiștii și cunoscătorii vorbesc, în această perioadă, cifrat. Ca niște coduri secrete, își șușotesc unii altora, sau chiar spun public, cu jumătate de gură, tot felul de premoniții alfabetice, cum ar fi U, V, L sau W.
Ce înseamnă de fapt aceste litere, pentru profani, pentru oamenii de rând?
* Scenariul V: scădere rapidă, urmată de o revenire la fel de rapidă
* Scenariul U: scădere prelungită, după care urmează o revenire înceată
* Scenariul L: scădere bruscă, urmată de o stagnare prelungită
* Scenariul W: cădere, revenire, urmată de o altă cădere și o altă revenire
Am citit astăzi titlul care mi-a plăcut cel mai mult pe subiectul alfabetului crizei. Este vorba de „De recesiune în X ați auzit?”, scris de Cristi Dogaru, pe Banii Noștri. M-a încântat ideea cu recesiunea în X, dar nu în sensul în care este abordarea lui Cristi Dogaru, adică X în sensul că s-a pus crucea pe economia japoneză.
Eu aș spune că vom avea recesiune în formă de X în sensul că este necunoscută. Nu se știe nici cum va evolua criza în state care se comportă mai „după carte” ca noi, astfel că în România, litera care definește modul în care vom ieși din recesiune rămâne o mare necunoscută, un mare X.
joi, 16 iulie 2009
Pogea repetă greșeala lui Vosganian
Scriam, la un moment dat, în una dintre postările mai vechi, despre politica fiscală prociclică și anticiclică. Gheorghe Pogea, actualul ministru de finanțe, a acuzat fostul guvern de politică fiscală prociclică. Adică, de faptul că, în timp ce economia duduia, el a redus fiscalitatea.
O politică fiscală anticiclică este considerată, în teoria economică, cea corectă, datorită faptului că:
1. În vremuri bune, când vin mulți bani la buget, creșterea fiscalității nu este un motiv în măsură să stăvilească înființarea de noi companii și dezvoltarea lor. Din contră, când circulă mulți bani în piață, este un bun prilej pentru a pune bani deoparte (că autoritățile române, oricare ar fi acestea la un anumit moment sau altul, nu au cultura economisirii este o altă problemă), din care se pot face multe lucruri: de la economisire pentru zile mai negre până la proiecte cu valoare adăugată mare.
2. Acest lucru îți permite ca, atunci când economia e în scădere, să ajuți firmele scăzând fiscalitatea, pentru a le da o gură de aer.
Dar, ce s-a întâmplat în România ultimilor ani? Fostul Guvern a profitat de creșterea economică și a întins coarda, în scopuri electorale, reducând fiscalitatea. Acest lucru nu părea foarte grav, deoarece bani erau, și încă destul de mulți. Și poate că ar fi trecut neobservat dacă nu ne lovea și pe noi criza financiară mondială.
În 2009, deși majoritatea statelor au redus taxele și impozitele, pentru a ajuta cât de cât firmele și așa lovite dur de scăderea cererii, România a majorat fiscalitatea. Altfel spus, nu a făcut altceva decât să adopte aceeași politică fiscală prociclică. Iar rezultatul riscă să fie dezastruos: firmele care aduc bani la buget să nu reușească să iasă din criză, o criză pe care nu ele au provocat-o și nu au gestionat-o prost. Din păcate, statul nu poate intra în colaps, executat silit și vândut pe active... I-ar prinde bine o lecție, sau cel puțin o sperietură bună.
O politică fiscală anticiclică este considerată, în teoria economică, cea corectă, datorită faptului că:
1. În vremuri bune, când vin mulți bani la buget, creșterea fiscalității nu este un motiv în măsură să stăvilească înființarea de noi companii și dezvoltarea lor. Din contră, când circulă mulți bani în piață, este un bun prilej pentru a pune bani deoparte (că autoritățile române, oricare ar fi acestea la un anumit moment sau altul, nu au cultura economisirii este o altă problemă), din care se pot face multe lucruri: de la economisire pentru zile mai negre până la proiecte cu valoare adăugată mare.
2. Acest lucru îți permite ca, atunci când economia e în scădere, să ajuți firmele scăzând fiscalitatea, pentru a le da o gură de aer.
Dar, ce s-a întâmplat în România ultimilor ani? Fostul Guvern a profitat de creșterea economică și a întins coarda, în scopuri electorale, reducând fiscalitatea. Acest lucru nu părea foarte grav, deoarece bani erau, și încă destul de mulți. Și poate că ar fi trecut neobservat dacă nu ne lovea și pe noi criza financiară mondială.
În 2009, deși majoritatea statelor au redus taxele și impozitele, pentru a ajuta cât de cât firmele și așa lovite dur de scăderea cererii, România a majorat fiscalitatea. Altfel spus, nu a făcut altceva decât să adopte aceeași politică fiscală prociclică. Iar rezultatul riscă să fie dezastruos: firmele care aduc bani la buget să nu reușească să iasă din criză, o criză pe care nu ele au provocat-o și nu au gestionat-o prost. Din păcate, statul nu poate intra în colaps, executat silit și vândut pe active... I-ar prinde bine o lecție, sau cel puțin o sperietură bună.
marți, 14 iulie 2009
Forfetarul are zilele numărate
Va renunța sau nu va renunța Guvernul la impozitul minim? Pentru noi nu e mare diferență dacă se numește minim sau forfetar (pentru contabili a rămas să se numească forfetar). Însă pentru Constantin Niță, ministrul pentru IMM-uri, contează.
După ce a spus, în repetate rânduri, că cere să se renunțe la impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 septembrie, astăzi, la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor, a simțit nevoia să se scuze pentru ce s-a întâmplat cu acest impozit.
„Unii m-au acuzat că sunt cel care am introdus impozitul forfetar şi vreau să fac o remarcă. Da, eu l-am introdus în planul de guvernare, dar era impozit forfetar pe activitate, se referea la activităţi precum tutun, alcool şi produse petroliere. Unii fac o confuzie gravă între impozitul minim pe cifra de afaceri şi impozitul forfetar”, a spus el. Niță a mai acuzat faptul că impozitul propus de el a fost „răstălmăcit”, acesta având inițial rolul de a scoaterea la suprafaţă evaziunea fiscală.
După ce a spus, în repetate rânduri, că cere să se renunțe la impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 septembrie, astăzi, la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor, a simțit nevoia să se scuze pentru ce s-a întâmplat cu acest impozit.
„Unii m-au acuzat că sunt cel care am introdus impozitul forfetar şi vreau să fac o remarcă. Da, eu l-am introdus în planul de guvernare, dar era impozit forfetar pe activitate, se referea la activităţi precum tutun, alcool şi produse petroliere. Unii fac o confuzie gravă între impozitul minim pe cifra de afaceri şi impozitul forfetar”, a spus el. Niță a mai acuzat faptul că impozitul propus de el a fost „răstălmăcit”, acesta având inițial rolul de a scoaterea la suprafaţă evaziunea fiscală.
Care sunt datele problemei?
1. Impozitul minim nu aduce cine știe ce bani la buget. Finanțele speră să scoată de la firme din această taxă anul acesta 460 milioane de lei, reprezentând 0,09% din PIB, arată un studiu făcut chiar de Ministerul de Finanțe și publicat de Mediafax
2. Potrivit aceluiași studiu, este posibil ca circa 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să-și înceteze activitatea din cauza forfetarului
3. Datele ONRC indică faptul că de 12 ori mai multe firme și-au suspendat activitatea în primul semestru din 2009 față de aceeași perioadă de anul trecut, numărul firmelor dizolvate voluntar a crescut de cinci ori, iar numărul radierilor s-a triplat. Oare numai criza e de vină?
4. Aici îl voi cita pe Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), care mi-a spus că „pentru mai nimica bani, au introdus o temă șocantă psihologic, într-un an de criză”. Adică, după ce că este criză și firmele suferă din cauza scăderii cererii și a lipsei de finanțare, le mai pui în cârcă un nou impozit șocant: îi pui să plătească o taxă (stabilită în funcție de afacerile de anul trecut, când am avut totuși creștere economică) chiar dacă sunt pe pierdere.
5. Este an electoral și Guvernul trebuie să găsească soluții ca să atragă votanții. Aest lucru este mai important decât deficitul bugetar. Reprezentanții firmelor sunt de fapt electoratul liberalo-democrat.
6. Urmează o modificare naturală a Codului Fiscal (cea promisă din primele luni ale anului, cu rescrierea și republicarea...)
În concluzie, nu știu dacă va fi posibil chiar de la 1 septembrie, dar cel târziu de la 1 ianuarie 2010 vom scăpa de impozitul forfetar. Iar Guvernul Boc va rămâne în istorie ca unul care a gestionat cât se poate de prost situația de criză, care face studii abia după ce bagă impozite și ca unul care nu gândește decât pe termen scurt.
Etichete:
Boc,
Constantin Nita,
Fisc Finante si impozite,
impozit forfetar
duminică, 12 iulie 2009
Birocrație la Finanțe: solicitare pentru o discuție la telefon cu Grațiela Iordache
Astăzi voi relata o întâmplare hazlie pe care nu am reușit să o scriu săptămâna trecută din cauză de muncă la zi + campania „Ponturi de criză” + participare la emisiunea „Evenimentele zilei” de pe B1.
Este o întâmplare cu un minister atât de drag nouă, și anume cel al Finanțelor, cu angajați atât de haioși, încât niciodată nu încetează să te surprindă.
Așadar, s-a trezit într-o bună zi Adriean Videanu, ministru PDL, să spună că impozitul minim introdus de Pogea (adică fostul său subordonat la Marmosim și Titan Mar, și membru al aceluiași partid) este „o eroare”. Bine... toată lumea știa asta, dar știrea era că a recunoscut-o un ministru PDL și nu oricare, ci unul care se pricepe la economie.
Era miercuri, miniștrii se pregăteau de ședința de guvern. Nu știu dacă acesta a fost motivul, însă Pogea nu mi-a răspuns la cele peste 10 telefoane pe care i le-am dat. Aveam nevoie de o reacție de la MFP pe subiectul impozitului forfetar (care este minim, de fapt, dar ne-am obișnuit să-l numim așa) și decid să o sun pe Grațiela Iordache, care este secretar de stat în Finanțe, numai bine responsabilă de fiscalitate. O sun, îmi răspunde un tinerel. (Deci și Grațiela are asistent) După ce îi explic ce vreau, tânărul, după cum era de așteptat, mă pune să trimit solicitare la Biroul de Presă. La care eu îi explic că nu vreau date, cifre sau citate din legi, ci vreau sa discut cu femeia 3 minute la telefon.
El îmi spune suav că totuși va trebui să fac o solicitare la Biroul de Presă.
Eu: pentru ce, pentru o convorbire telefonică cu doamna Iordache?
El: da, pentru o convorbire telefonică
Eu: Și se rezolvă în cursul zilei de astăzi?
El: Da, sigur.
Îmi plăcea absurdul situației, motiv pentru care chiar am făcut acea solicitare la Biroul de Presă pentru o convorbire telefonică cu Grațiela Iordache. Cei care au lucrat cu Ministerul Finanțelor probabil bănuiesc că la respectiva solicitare mi s-a răspuns cu un telefon, însă de la Biroul de Presă. O tânără speranță a PR-ului instituțional încerca să-mi explice că „doamna Grațiela nu mai are timp azi, programul nu îi permite, probabil că se pregătește de ședința de Guvern... Însă până acum doamna Grațiela nu a refuzat niciun interviu, doar că trebuie făcută solicitarea cu câteva zile înainte...”
Cu toate eforturile mele, nu am reușit să o conving care este diferența dintre un interviu și o declarație. Și nici ea nu a reușit să mă convingă de faptul că Ministerul Finanțelor este transparent nu numai la nivel declarativ.
Este o întâmplare cu un minister atât de drag nouă, și anume cel al Finanțelor, cu angajați atât de haioși, încât niciodată nu încetează să te surprindă.
Așadar, s-a trezit într-o bună zi Adriean Videanu, ministru PDL, să spună că impozitul minim introdus de Pogea (adică fostul său subordonat la Marmosim și Titan Mar, și membru al aceluiași partid) este „o eroare”. Bine... toată lumea știa asta, dar știrea era că a recunoscut-o un ministru PDL și nu oricare, ci unul care se pricepe la economie.
Era miercuri, miniștrii se pregăteau de ședința de guvern. Nu știu dacă acesta a fost motivul, însă Pogea nu mi-a răspuns la cele peste 10 telefoane pe care i le-am dat. Aveam nevoie de o reacție de la MFP pe subiectul impozitului forfetar (care este minim, de fapt, dar ne-am obișnuit să-l numim așa) și decid să o sun pe Grațiela Iordache, care este secretar de stat în Finanțe, numai bine responsabilă de fiscalitate. O sun, îmi răspunde un tinerel. (Deci și Grațiela are asistent) După ce îi explic ce vreau, tânărul, după cum era de așteptat, mă pune să trimit solicitare la Biroul de Presă. La care eu îi explic că nu vreau date, cifre sau citate din legi, ci vreau sa discut cu femeia 3 minute la telefon.
El îmi spune suav că totuși va trebui să fac o solicitare la Biroul de Presă.
Eu: pentru ce, pentru o convorbire telefonică cu doamna Iordache?
El: da, pentru o convorbire telefonică
Eu: Și se rezolvă în cursul zilei de astăzi?
El: Da, sigur.
Îmi plăcea absurdul situației, motiv pentru care chiar am făcut acea solicitare la Biroul de Presă pentru o convorbire telefonică cu Grațiela Iordache. Cei care au lucrat cu Ministerul Finanțelor probabil bănuiesc că la respectiva solicitare mi s-a răspuns cu un telefon, însă de la Biroul de Presă. O tânără speranță a PR-ului instituțional încerca să-mi explice că „doamna Grațiela nu mai are timp azi, programul nu îi permite, probabil că se pregătește de ședința de Guvern... Însă până acum doamna Grațiela nu a refuzat niciun interviu, doar că trebuie făcută solicitarea cu câteva zile înainte...”
Cu toate eforturile mele, nu am reușit să o conving care este diferența dintre un interviu și o declarație. Și nici ea nu a reușit să mă convingă de faptul că Ministerul Finanțelor este transparent nu numai la nivel declarativ.
Etichete:
Birocrație,
biroul de presă,
Cod fiscal,
Fisc Finante si impozite,
Grațiela Iordache,
MFP
miercuri, 8 iulie 2009
Ultimul banc tare despre Pogea și Videanu
Pogea și Videanu la restaurant.
Videanu: Mai luăm ceva?
Pogea: De la cine?
joi, 2 iulie 2009
Creșterea TVA, următoarea schimbare fiscală
După ce am revenit dintr-o scurtă vacanță, m-a izbit vestea că autoritățile se gândesc să majoreze TVA-ul. M-a surprins nu pentru că nu mă așteptam, ci pentru că nu mă așteptam să se întâmple atât de devreme. Este un semn că ce nu știm noi și stiu ei, adică situația finanțelor țării, nu arată deloc bine în acest moment. Iar perspectivele de revenire rămân destul de îndepărtate.
Enumerând reușitele din planul anticriză, Boc încă se laudă că a menținut actualele niveluri ale TVA (de 19%) și cotei unice (de 16%). Totuși, ei știu și văd că bani la buget nu mai vin, pensiile și salariile angajaților bugetari trebuie plătite, iar statul rostogolește un bolovan de datorii și dobânzi datorate băncilor care crește pe zi ce trece. Cum acest lucru nu poate continua la nesfârșit, iar impozitul forfetar nu aduce nici pe departe atât de mulți bani câți au nevoie, nici măcar cât au estimat, trebuie găsită de urgență altă soluție. Totul se întâmplă sub presiunea FMI și a Comisiei Europene care ne veghează toți indicatorii macroeconomici, dar în mod special deficitul bugetar, altfel spus, cheltuielile statului în raport cu veniturile sale.
Care sunt soluțiile la îndemână? Sursa cea mai rapidă și comodă de bani la bugetul de stat este creșterea fiscalității. Au două opțiuni: ori cresc TVA, ori cresc cota unică.
Impozitul minim a venit ca o alternativă la cota unică. În condiții de criză, nu sunt multe firmele care vor înregistra profit. Și mai puține vor fi companiile care vor avea un profit net mai mare, care chiar să plătească un impozit pe profit mai mare decât impozitul minim stabilit pentru categoria respectivă de firme. Astfel, cota unică a rămas, de fapt, doar pe hârtie, fiind înlocuită cu impozitul minim.
Rămâne TVA, care este impozitul care vine cel mai rapid la bugetul de stat. Dacă urmărim modelul altor țări cu probleme, cum este Ungaria, vedem care au fost soluțiile aplicate acolo. România se apropie rapid de punctul critic, din care doar o soluție de avarie ne poate scoate. Este adevărat că vin alegerile prezidențiale, ceea ce ne face să credem că majorarea TVA nu se va produce decât cel devreme în luna decembrie, sau chiar începând de anul viitor. Totuși, nu este exclus ca acest lucru să aibă loc chiar mai devreme, dacă nu ne încadrăm în limitele de deficit stabilite cu FMI.
Și atunci să vedeți cum vom plăti toți, de la mic la mare, prostia ultimelor noastre guverne...
Enumerând reușitele din planul anticriză, Boc încă se laudă că a menținut actualele niveluri ale TVA (de 19%) și cotei unice (de 16%). Totuși, ei știu și văd că bani la buget nu mai vin, pensiile și salariile angajaților bugetari trebuie plătite, iar statul rostogolește un bolovan de datorii și dobânzi datorate băncilor care crește pe zi ce trece. Cum acest lucru nu poate continua la nesfârșit, iar impozitul forfetar nu aduce nici pe departe atât de mulți bani câți au nevoie, nici măcar cât au estimat, trebuie găsită de urgență altă soluție. Totul se întâmplă sub presiunea FMI și a Comisiei Europene care ne veghează toți indicatorii macroeconomici, dar în mod special deficitul bugetar, altfel spus, cheltuielile statului în raport cu veniturile sale.
Care sunt soluțiile la îndemână? Sursa cea mai rapidă și comodă de bani la bugetul de stat este creșterea fiscalității. Au două opțiuni: ori cresc TVA, ori cresc cota unică.
Impozitul minim a venit ca o alternativă la cota unică. În condiții de criză, nu sunt multe firmele care vor înregistra profit. Și mai puține vor fi companiile care vor avea un profit net mai mare, care chiar să plătească un impozit pe profit mai mare decât impozitul minim stabilit pentru categoria respectivă de firme. Astfel, cota unică a rămas, de fapt, doar pe hârtie, fiind înlocuită cu impozitul minim.
Rămâne TVA, care este impozitul care vine cel mai rapid la bugetul de stat. Dacă urmărim modelul altor țări cu probleme, cum este Ungaria, vedem care au fost soluțiile aplicate acolo. România se apropie rapid de punctul critic, din care doar o soluție de avarie ne poate scoate. Este adevărat că vin alegerile prezidențiale, ceea ce ne face să credem că majorarea TVA nu se va produce decât cel devreme în luna decembrie, sau chiar începând de anul viitor. Totuși, nu este exclus ca acest lucru să aibă loc chiar mai devreme, dacă nu ne încadrăm în limitele de deficit stabilite cu FMI.
Și atunci să vedeți cum vom plăti toți, de la mic la mare, prostia ultimelor noastre guverne...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)