joi, 2 iulie 2009

Creșterea TVA, următoarea schimbare fiscală

După ce am revenit dintr-o scurtă vacanță, m-a izbit vestea că autoritățile se gândesc să majoreze TVA-ul. M-a surprins nu pentru că nu mă așteptam, ci pentru că nu mă așteptam să se întâmple atât de devreme. Este un semn că ce nu știm noi și stiu ei, adică situația finanțelor țării, nu arată deloc bine în acest moment. Iar perspectivele de revenire rămân destul de îndepărtate.
Enumerând reușitele din planul anticriză, Boc încă se laudă că a menținut actualele niveluri ale TVA (de 19%) și cotei unice (de 16%). Totuși, ei știu și văd că bani la buget nu mai vin, pensiile și salariile angajaților bugetari trebuie plătite, iar statul rostogolește un bolovan de datorii și dobânzi datorate băncilor care crește pe zi ce trece. Cum acest lucru nu poate continua la nesfârșit, iar impozitul forfetar nu aduce nici pe departe atât de mulți bani câți au nevoie, nici măcar cât au estimat, trebuie găsită de urgență altă soluție. Totul se întâmplă sub presiunea FMI și a Comisiei Europene care ne veghează toți indicatorii macroeconomici, dar în mod special deficitul bugetar, altfel spus, cheltuielile statului în raport cu veniturile sale.
Care sunt soluțiile la îndemână? Sursa cea mai rapidă și comodă de bani la bugetul de stat este creșterea fiscalității. Au două opțiuni: ori cresc TVA, ori cresc cota unică.
Impozitul minim a venit ca o alternativă la cota unică. În condiții de criză, nu sunt multe firmele care vor înregistra profit. Și mai puține vor fi companiile care vor avea un profit net mai mare, care chiar să plătească un impozit pe profit mai mare decât impozitul minim stabilit pentru categoria respectivă de firme. Astfel, cota unică a rămas, de fapt, doar pe hârtie, fiind înlocuită cu impozitul minim.
Rămâne TVA, care este impozitul care vine cel mai rapid la bugetul de stat. Dacă urmărim modelul altor țări cu probleme, cum este Ungaria, vedem care au fost soluțiile aplicate acolo. România se apropie rapid de punctul critic, din care doar o soluție de avarie ne poate scoate. Este adevărat că vin alegerile prezidențiale, ceea ce ne face să credem că majorarea TVA nu se va produce decât cel devreme în luna decembrie, sau chiar începând de anul viitor. Totuși, nu este exclus ca acest lucru să aibă loc chiar mai devreme, dacă nu ne încadrăm în limitele de deficit stabilite cu FMI.
Și atunci să vedeți cum vom plăti toți, de la mic la mare, prostia ultimelor noastre guverne...

2 comentarii:

  1. Iar "tichetele de sanatate" promovate de Bazac ca fiind niste facilitati ascund de fapt introduceri de tarife: 5 lei consoltatia la medicul de familie etc. Si toate astea ca pensionarii si alte categorii sa beneficieze de alte pomeni cum ar fi compensarea medicamentelor cu 90%.

    Traiasca toti pe spatele nostru!

    RăspundețiȘtergere
  2. La un moment dat, care nu e departe, nu ne vom mai permite sa suportam toate astea.

    RăspundețiȘtergere