Cum să scăpăm de desele modificări fiscale

Din ultimul studiu al Deloitte România rezultă clar că cel mai rău pe oamenii de afaceri îi deranjează faptul că legislația fiscală din România se modifică foarte des. Astfel, firmele nu îşi pot face planuri pe termen lung sau sunt nevoite să-şi modifice strategiile din mers.

Ce spune legea? Reiau Art. 4 din Codul fiscal:

(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni inainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră in vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Ce se întâmplă de fapt?

În teorie, legiuitorul este corect: statuează faptul că legislaţia fiscală se modifică cu şase luni înainte de intrarea în vigoare a măsurii şi se aplică de la începutul anului următor.

În practică, însă, statul şi-a asigurat argumentul care îi permite să nu respecte condiţia pe care el însuşi a impus-o. Cuiul lui Pepelea, menit să justifice oricând orice modificare, este acea sintagmă "de regulă". Deci, dacă nu se respectă Codul fiscal, nu e nicio problemă, deoarece este vorba de un caz care este o excepţie de la regulă.

Astfel, s-a ajuns la situaţia absurdă când Codul fiscal a fost modificat de peste 30 de ori în ultimii cinci ani (mai multe detalii, în articolul meu din aprilie) şi doar o singură dată sau de două ori în termenul prevăzut ca regulă. Şi îmi vine greu să cred că fiecare din cele peste 30 de situaţii de pe parcursul ultimilor cinci ani a fost o excepţie şi nu ar fi putut fi prevăzută cu şase luni mai devreme.

Marea piedică este lipsa unei strategii fiscale pe termen lung şi a bugetelor multianuale.

Mica piedică este acea sintagmă "de regulă".

Ce ar putea să facă mediul de afaceri ca să scape odată pentru totdeauna de modificările dese şi surprinzătoare ale legislaţiei fiscale? Să lupte pentru eliminarea respectivei sintagme din Codul fiscal. Pur şi simplu să o scoată, fără să ceară strategii pe termen lung şi bugete pe mai mulţi ani. Atunci autorităţile nu ar mai avea nicio scuză şi nu s-ar comporta cu o întreagă economie ca şi cum ar fi pe tarlaua personală. Ar fi obligate prin lege să ia deciziile cu o jumătate de an înainte, iar firmele şi-ar putea adapta din timp strategiile.

Criminalul Mucibabici

Necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate, nu-i așa?

Samsarii imobiliari care au „economisit” sute de mii sau chiar milioane de euro din TVA-ul neplătit la stat din tranzacțiile imobiliare pe persoană fizică nu pot invoca necunoașterea legii. Deși nu le-a bătut Fiscul la ușă să le ceară să plătească taxa, iar legea era de-a dreptul interpretabilă, ei vor fi impuși să plătească TVA cu penalitățile de întârziere pentru timpul cât s-a scurs de atunci.

Deci, cel mai frumos ar fi ca persoanele cu responsabilitate în domeniu să educe populația și firmele la conformare voluntară. Mă rog, pe termen lung...

În acest context, nu înțeleg de ce George Mucibabici, președintele ditamai compania de audit și consultanță Deloitte, unul dintre ză Big Four, se laudă cu faptul că nu a plătit impozitul pe casa din Predeal.

„I-am spus și ministrului de finanțe, Gheorghe Pogea, într-o discuție, că sunt un criminal: am o casă în Predeal, pentru care nu mi-am plătit impozitele de patru ani. Dar nici autoritățile locale nu mi-au trimis nici măcar o scrisoare de înștiințare”, a spus el azi, la o conferință de presă.

Ca să nu scot vorbele din context, precizez că se discuta despre sistemul administrației fiscale din România versus cea din SUA, cu concluzia firească despre cât de prost sunt colectate taxele la noi. Și a mai adăugat: „Și Județul Brașov se plânge că nu are bani. Păi colectați-vă taxele locale!”

Decuplarea prezidențialelor de parlamentare, un eșec

Decuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidențiale a fost o măsură prea sofisticată pentru România sau, în cel mai bun caz, a fost adoptată prea devreme (asta în condițiile în care ne așteptăm să ajungem vreodată la un grad de cultură politică care să permită acest lucru). Cert este că a fost o măsură inutilă.

Scopul final al acestei decuplări era ca, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, candidații să își axeze discursurile pe subiecte ce țin de viitorul pe termen mediu și lung al țării, pe politicile publice necesare, pe reforme. Într-un cuvânt, pe ce contează cu adevărat.

Ce am reușit noi? Nimic altceva decât să bulversăm din nou scena politică acutizând lupta dintre partide. Alianța, firavă de altfel, dintre PDL și PSD s-a rupt, deoarece cele două partide sunt vehiculele celor mai puternici doi candidați la Președinție.

Iar discursul în campania electorală va fi departe de ce ne-am dorit. În cazul de față, din ce am discutat cu Theodor Stolojan, discursul din campania electorală va fi axat pe cine va fi noul premier, care vor fi noii miniștri - într-un cuvânt pe noul guvern, care nu este decât un obiectiv pe termen scurt. Iar scopul decuplării prezidențialelor de parlamentare, pentru introducerea unui discurs politic mai elevat nu va fi îndeplinit.

Speranța mea este totuși că vom recupera în câțiva ani măcar o parte din distanța care ne desparte de colegii de UE. Și, cu fiecare campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, ne vom apropia tot mai mult de un discurs politic responsabil.

Blestemul suvenirurilor

Am revenit din concediu, care a fost urmat de o deplasare la Viena. Toţi cei care află că am fost la Viena aproape că mă invidiază. Însă chiar nu au de ce. Să o luăm pe rând.

Când am ajuns la Viena, joi dimineaţă, am fost întâmpinată de un frig aproape de iarnă, de +2 grade Celsius. Ca impresia să fie deplină, a început chiar să ningă. Prin ninsoare, lapoviţă şi vânt puternic, de mai avea puţin şi mă lua pe sus, ne-am croit drum până la hotelul unde eram cazaţi eu şi un coleg de breaslă.

Aveam şi hartă, oferită cu amabilitate de o tânără cu cercel în nas, de la ghişeul de informare turistică din aeroport.

Pe la prânz, după ce am aţipit puţin şi mi-a mai trecut senzaţia lăsată de frig că îmi arde faţa, mi-am făcut curaj şi am ieşit afară, spre deschiderea evenimentului. Este vorba despre universitatea de vară organizată de Partidul Popular European, cu tema Putting people in the heart of Europe, unde s-a discutat despre soluţii pentru ieşirea din criza socială şi economică.

Prima zi s-a încheiat cu cina la Palais Auersperg.

Vineri, m-am trezit cu gândul să îmi fac treaba repede ca să îmi fac timp să ne plimbăm prin oraş. După ce am adunat informaţiile pentru un articol, s-a schimbat schimbarea: subiectul intra numai pe online şi mai trebuia să-i mai prind pe Stolojan şi Winkler pentru alt subiect, pentru print. Altă bătaie de cap. I-am prins la masă, le-am pus întrebările şi am fugit în sala de presă pentru a scrie şi trimite repede textul, fapt pentru care am renunţat la prânz în favoarea plimbării. Într-un final, pe la 5 PM, am plecat de la Hilton, unde se desfăşurau conferinţele. Din păcate, era o vreme la fel de ploioasă ca în ziua precedentă şi se întuneca văzând cu ochii. Totuşi, am mai fi avut timp să vedem câte ceva, dacă nu era blestemul suvenirurilor. Astfel, am mers în viteză să căutăm suveniruri pentru cei de acasă şi dulciuri pentru colegi. Şi măcar dacă ai avea de unde alege. În fiecare oraş din Europa turiştilor le sunt rezervate aceleaşi pahare mici sau mai mari, aceleaşi brelocuri, aceleaşi genţi - numai desenul, imprimeul e diferit de la ţară la ţară. Bineînţeles, când ne-am onorat obligaţiile de oameni plecaţi în deplasare, afară se întunecase de-a binelea, astfel încât mi-am promis mie însămi să revin în Viena odată pentru a o vizita. Apoi a urmat cina la Palais Pallavicini (loc superb, servirea impecabilă, pahare de cristal, tacâmuri de argint, oglinzi imense, perfecte, un loc ca desprins din romane).

A doua zi mă trezeam la 5.30 pentru a zbura cu avionul spre România la 8.30.

P.S. M-a impresionat în mod plăcut faptul că în Viena nu am văzut niciun câine vagabond

P.P.S. Pe această cale ţin să o felicit pe colega mea Teo Trandafir pentru germana pe care o cunoaşte la perfecţie şi o vorbeşte atât de fluent. E o limbă frumoasă, dar care mi se pare grea, foarte grea.

Dăianu: „Ne așteaptă trei ani de foc”

În opinia publică și-a făcut loc opinia conform căreia România își va reveni din criză la cinci-șase luni după ce vor ieși din criză țările vechi membre UE, cum sunt Franța și Germania.
Știți de ea, nu-i așa? Până și președintele Traian Băsescu a aderat la această opinie, spunând, miercuri că atunci „când aceste ţări (n.r. - SUA, Germania și Franța) vor relua creşterea aconomică, la șase luni o să ne reluăm şi noi creşterea economică, ca urmare a redeschiderii pieţelor lor pentru mărfurile româneşti”.

Fostul europarlamentar Daniel Dăianu spune însă că această opinie este total greșită. În timp ce discutam, ieri, despre influența crizei politice asupra economiei reale, Dăianu mi-a spus că „ieșirea din criză a României nu este legată de o ciclicitate”. Adică, „dacă aceste țări își vor reveni, această revenire va fi anemică, insuficient de puternică pentru a trage din urmă și economiile din sud-estul Europei”.

Cel puțin pe noi, românii, ne așteaptă „încă doi-trei ani de foc, foarte complicați”, pentru că trebuie să corectăm situația finanțelor publice. Avem deficite mari, ca de altfel mulți dintre vecinii noștri.

Așa că cine se așteaptă că, la șase luni după ieșirea din criză a Germaniei și Franței, vom da și noi foaia către creșterea economică va avea o mare dezamăgire.

De altfel, din ce am discutat cu mediul de afaceri (aici înțelegând auto, Bursă, construcții, textile, turism, alcool, tutun și patronate), anul viitor va fi mai greu decât anul acesta.

Criza abia a început.

Cât din economia românească e „la negru”?

Economia neagră și gri este foarte greu de cuantificat. Un studiu al A.T. Kearney care conține însă date din 2007 indică o economie subterană în România de 35% din PIB. Mai mult decât în Turcia, unde ajunge la 33%.

Consultanții fiscali de la Nexia nu au știut să cuantifice în procente cam cât ar reprezenta economia ascunsă în economia totală a României.

Reprezentantul Fiscului, vicepreședintele Dragoș Bogdan, mi-a spus că economia subterană din România este, de obicei, undeva la 20% din PIB. Odată cu criza însă, nivelul acesteia a crescut până pe la 22-24% din PIB.

Așa o fi?

Alianța PDL-PSD se pregătea de ruptură din fașă

Azi e nebunie. Criză politică, sau cum spunea Realitatea TV, România - în criză totală. Nu am apucat să postez până la această oră, din cauză că a trebuit să acopăr evenimentul rupturii Guvernului, distrugerii Coaliției PDL-PSD.

O singură remarcă vreau să fac. Și anume că acest lucru era previzibil. Și nu numai de luni sau de săptămâna trecută, ci chiar de la începutul anului. Dacă am previzionat-o eu (vezi aici) cu siguranță au știut și oameni mai deștepți ca mine.