Ce a rezultat de data aceasta, din deplasarea președintelui ANRP, Anca Opre, în județul Maramureș, la finele săptămânii trecute, este fix un comunicat de presă prost scris.
În această deplasare, Anca Opre a lansat PAL - Programul de Audiențe Locale. Normal, nimeni habar nu are ce e cu acest PAL. Evident, ANRP are nevoie de nițică popularizare a acestui sistem, dacă vrea să nu îl fi creat degeaba.
Însă de la a vrea și a face este o cale luuuungă, mai ales dacă vorbim despre sistemul bugetar. Și ceea ce au reușit să facă este de fapt să inducă o confuzie, chiar și în rândul ziariștilor.
Citez din comunicat, cu scuzele de rigoare pentru limbajul de lemn:
„Totodată, conducerea Autorităţii consideră că este nevoie de o expunere media a acestei iniţiative astfel încât să conducă la informarea cetăţeanului (petent) cu privire la data/ora/modalitatea şi alte aspecte teoretice şi tehnice pentru a se înscrie la audienţe”.
Bine bine, dar unde sunt aceste informații cu privire la data, ora și modalitatea prin care oamenii cu problema pot beneficia de noua soluție? Chiar dacă aș avea spațiu să scriu o știre pe acest subiect, nu aș avea informațiile. Sau ei se așteaptă să dau telefon la numărul lor despre care se spune că suni ore în șir și nu ți se răspunde?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu